EVENIMENT
Tânăr din Hunedoara cercetat penal după ce ar fi "furat" o minoră. A fost prins când o căra în spate
Un tânăr de 20 ani din oraşul Geoagiu este cercetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal, după ce a fost reclamat că ar fi "furat" o adolescentă de 15 ani dintr-un cartier locuit, în principal, cetăţeni de etnie romă, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Potrivit primelor verificări ale poliţiştilor, fapta a avut loc pe timpul nopţii, iar minora ar fi avut o relaţie de concubinaj cu băiatul.
"În urma extinderii activităţilor investigative şi de căutare pe raza localităţii, poliţiştii au depistat, în zona unei staţii de autobuz din oraşul Geoagiu, tânărul în vârstă de 20 de ani, care se deplasa pe jos spre cartierul Muzicanţilor şi o ducea în spate pe minora de 15 ani", se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara.
Cei doi au fost conduşi la sediul Poliţiei Staţiunii Geoagiu, în vederea continuării cercetărilor.
Conform poliţiştilor, minora nu prezintă urme de leziuni vizibile şi a declarat că nu a fost agresată fizic de tânăr şi nici nu a întreţinut raporturi sexuale cu acesta.
Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal şi l-au reţinut pe tânăr, care urmează să fie prezentat în faţa magistraţilor Judecătoriei Orăştie, în vederea luării măsurilor legale. AGERPRES
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.
La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Mărturia unei vecine a cunoscutului Gheorghe Chindriș, ucis sâmbătă, în Florești. „Era un om deosebit„
Vestea morții lui Gheorghe Chindriș, un româno-american foarte cunoscut cel puțin în zona Transilvaniei, cu funcții în Societatea Culturală Avram Iancu și Asociația Maramureșenilor din Cluj, i-a șocat pe vecinii săi.
Era un mom deosebit
O vecină povestește depre faptul că acesta era un om așezat, foarte bun, și că vestea morții sale -încă neelucidată- a șocat-o.
Din informațiile...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO Zi de mare sărbătoare la ISU Alba. A fost dezvelită o placă de onoare cu numele inspectorilor șefi
La sediul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “UNIREA” al județului Alba a avut loc sâmbătă, în prezența a numeroși invitați, ceremonia de dezvelire a Plăcii de onoare cu numele inspectorilor șefi, în semn de apreciere și recunoștință pentru cei care au condus destinele inspectoratului la un moment dat.
Ulterior acestui moment emoționant a avut loc slujba de sfințire a sediului instituției și de sfințire a troiței ridicată în incinta unității de către...
Citește mai mult pe Alba24.ro
