EVENIMENT
Tânăr din județul Constanța, dat în urmărire internațională pentru viol, prins în Spania
Un tânăr de 20 de ani, din Valu lui Traian, dat în urmărire internaţională pentru viol, infracţiune comisă în România, a fost prins în Spania şi adus în ţara noastră, fiind preluat de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
IPJ a informat miercuri că pe numele bărbatului era emisă, de către Curtea de Apel Constanţa, o sentinţă penală de 3 ani şi jumătate de internare într-un centru de detenţie.
"Poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al I.P.J. Constanţa au preluat şi escortat de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă un tânăr de 20 de ani, din Valu lui Traian, care a fost dat în urmărire internaţională pentru săvârşirea infracţiunii de viol, faptă comisă în România, pentru care Curtea de Apel Constanţa a emis o sentinţă penală de 3 ani şi 6 luni de internare într-un centru de detenţie. Pentru reţinerea acestuia, poliţiştii români au primit sprjinul autorităţilor judiciare din Spania, beneficiind de date şi informaţii suplimentare oferite de Biroul SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Inspectoratul General al Poliţiei Român", a transmis IPJ Constanţa.
Potrivit sursei citate, pe 9 octombrie, tânărul a fost escortat şi internat în Centrul de detenţie Tichileşti.
AGERPRES
foto: arhivă
EVENIMENT
Cât sunt de dispuși românii să dea bani pe cadouri de Valentine's Day și Dragobete: Studiu legat de bugetul alocat
Cât sunt de dispuși românii să dea bani pe cadouri de Valentine's Day și Dragobete: Doar 7% dintre români alocă un buget semnificativ mai mare pentru Valentine's Day și Dragobete, în timp ce majoritatea percep aceste ocazii mai degrabă simbolic decât ca momente de consum intens, potrivit unui studiu de specialitate dat publicității marți. Mai mult, în locul cadourilor, unii preferă să trimită mesaje de Valentine's Day și Dragobete.
”Luna Îndrăgostiților nu duce la excese....
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Vreme mai blândă la orizont. Prognoza meteo pentru 11 februarie în Cluj‑Napoca și localitățile învecinate
Meteorologii anticipează o zi de miercuri, 11 februarie 2026, cu vreme mai blândă şi temperaturi peste normalul perioadei pentru zona Cluj‑Napoca și localitățile din apropiere, după o jumătate de săptămână rece în regiune.
Potrivit estimărilor climatologice, valorile termice pe 11 februarie vor fi ușor pozitive în timpul zilei, iar cerul va avea în mare parte nori răzleți.
În Cluj‑Napoca, maximele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ziua Națională a Lecturii. Programul activităților organizate de Biblioteca Județeană Alba, în perioada 12-16 februarie
Ziua Națională a Lecturii este sărbătorită în 15 februarie a fiecărui an. Cu acest prilej, Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” Alba organizează o serie de activități pentru a marca importanța lecturii.
Activitățile se vor desfășura în perioada 12 – 16 februarie 2026, în locații diferite.
Ziua Națională a Lecturii. Programul activităților – Biblioteca Județeană Alba
Joi, 12 februarie
- Orele 8.00-18.00: Ziua Națională a Lecturii în colecțiile bibliotecii:...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Horoscop miercuri, 11 februarie: surprize financiare, planuri date peste cap și decizii importante pentru zodii
Horoscopul pentru miercuri, 11 februarie, aduce schimbări neașteptate pentru multe zodii, în special în plan financiar și relațional. Astrologii recomandă prudență în decizii, atenție la comunicare și flexibilitate în fața situațiilor neprevăzute, deoarece unele planuri pot fi modificate în ultimul moment.
Berbec (21 martie – 19 aprilie)
Berbecii trebuie să fie atenți la discuțiile financiare, deoarece...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
