EVENIMENT
Tânăr din județul Olt, arestat preventiv după ce a lovit un polițist
Un tânăr de 29 de ani din județul Olt a fost arestat preventiv pentru ultraj. Acesta este acuzat că ar fi lovit un polițist care a vrut să-l încătușeze după ce ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.
Potrivit IPJ Olt, la data de 19 februarie 2023, în jurul orei 00:30, polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Perieți au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar tulbura ordinea și liniștea publică în comuna Valea Mare, județul Olt.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Perieți care au identificat un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din localitate, care tulbura ordinea și liniștea publică prin producerea de zgomote la intensitate mare.
Tânărul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar ordinea și liniștea publică a fost restabilită.
Ulterior, în jurul orei 02:30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că aceeași persoană tulbură din nou ordinea și liniștea publică.
La vederea echipajului de politie, tânărul a avut un comportament agresiv, motiv pentru care polițiștii au procedat la imobilizarea și încătușarea acestuia, în vederea conducerii la unitatea de poliție pentru dispunerea masurilor legale.
În momentul încătușării, tânărul a lovit unul dintre agenții de poliție.
În cauză, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, cercetările fiind continuate în vederea documentării activității infracționale și dispunerii de măsuri legale.
La data de 20 februarie 2023, în urma probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina a dispus reținerea tânărului, în vârstă de 29 de ani, din comuna Valea Mare, județul Olt, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
La data de 21 februarie 2023, tânărul a fost prezentat Judecătoriei Slatina care a admis propunerea parchetului și a dispus măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, față de acesta.
„Tânărul a fost reintrodus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se mai arată în comunicat.
EVENIMENT
VIDEO: Bănci dotate cu kit fotovoltaic și sisteme de încărcare USB și wireless, montate la Lupșa, în Apuseni
Primăria Lupșa din Munții Apuseni a început amplasarea unor bănci dotate cu sisteme de încărcare USB și wireless, printr-o investiție de peste 440.000 de lei, finanțată prin PNRR.
Primăria Lupșa a lansat pe 26 mai, în platforma SEAP, o licitație pentru achiziția a 22 de bănci inteligente în cadrul proiectului „Realizarea infrastructurii TIC – sisteme inteligente de management în Comuna Lupșa, județul Alba”.
Zilele trecute, a început și amplasarea lor. în mai…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
3 Noiembrie: Ziua Vânătorilor de Munte, una dintre cele mai și bine pregătite structuri ale Armatei Române
3 Noiembrie: Ziua Vânătorilor de Munte. În fiecare an, la această dată, România sărbătorește Ziua Vânătorilor de Munte, o zi dedicată uneia dintre cele mai respectate și bine pregătite structuri ale Armatei Române.
Este momentul în care sunt omagiați militarii care servesc cu dăruire și curaj în condiții dintre cele mai dificile, apărând țara în zonele montane și participând la misiuni internaționale sub drapelul României.
Istoria trupelor de vânători de munte…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Radare la început de săptămână. Lista drumurilor din Alba, care vor fi supravegheate de polițiștii rutieri
Radare la început de săptămână: Polițiștii din Alba au anunțat lsta drumurilor din județ care vor fi supravegheate da aparate, la începutul acestei săptămâni.
Polițiștii recomandă prudență la volan și respectarea regulilor de circulație și a regimului de viteză.
Amplasarea radarelor în data de 3 noiembrie 2025:
- Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
- Drumul Naţional 1-…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un excavator care a fost furat din Germania a fost descoperit de poliţiştii din Huedin la un control de rutină.
Excavator de 30.000 de euro
„În data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 15.20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Huedin – Secția 8 Poliție Rurală Huedin au oprit pentru control un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară care tracta o remorcă pe care erau transportate trei autovehicule…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

