Connect with us

ACTUALITATE

Tânăr din Oradea, arestat, după ce a spart de 3 ori aceeași casă, în plină zi!

Publicat

Un tânăr de 22 de ani din Oradea a fost arestat pentru 30 de zile de Judecătoria Oradea, pentru furt calificat în formă continuată, după ce polițiștii l-au prins că a spart de 3 ori aceeași casă, de fiecare dată, în plină zi.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Poliția Bihor, cea mai recentă spargere a dat-o chiar pe 15 aprilie, zi în care a și fost prins. 

„Polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, în cursul aceleiași zile, în intervalul orar 14.00 - 14.30, ar fi pătruns prin escaladare și efracție într-o locuință din Oradea și ar fi sustras un cuptor cu microunde, o butelie pentru aragaz și alte bunuri, cauzând un prejudiciu apreciat la 1.000 de lei”, arată comunicatul.

Același individ e bănuit și că a mai intrat în aceeași casă pe 12 și pe 13 aprilie, între orele 9 și 10, respectiv 13.45-14.30, tot prin escaladare și efracție, furând o drujbă, o mașină de tuns, două butelii pentru aragaz, patru telefoane mobile și alte bunuri, cauzând un prejudiciu estimat la încă 1.780 de lei.

„Prejudiciul a fost recuperat de polițiștii orădeni în proporție de aproximativ 70%”, arată comunicatul.

Individul a fost reținut pentru 24 de ore, dus în fața procurorilor, iar ulterior a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea care l-a trimis după gratii pentru 30 de zile.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Anunț pentru pensionarii din Botoșani: Când intră pensiile pe card

Publicat

anunț pentru pensionarii din botoșani: când intră pensiile pe card

Publicitate

Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani a transmis un anunț important pentru pensionarii care își încasează drepturile bănești prin cont bancar.

Potrivit instituției, miercuri, 11 februarie 2026, au fost operate și validate transferurile prin intermediul Trezoreriei Botoșani. În aceste condiții, joi, 12 februarie, în cursul după-amiezii, conturile beneficiarilor vor fi alimentate de către bănci.

Reprezentanții Casei Județene de Pensii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Ierarh Meletie, arhiepiscopul Antiohiei

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul ierarh meletie, arhiepiscopul antiohiei

Publicitate

Sfântul Ierarh Meletie este cel care l-a botezat pe Sfântul Ioan Gura de Aur, l-a hirotonit diacon pe Sfântul Vasile cel Mare, iar în cadrul celui de-al doilea Sinod Ecumenic, l-a rânduit pe Sfântul Grigorie Teologul în scaunul patriarhal din Constantinopol.

Sfântul Meletie s-a născut într-o cetate din Armenia, din părinti creștini. Învățând și iubind încă de mic dreapta credință, mai apoi, datorita vieții sale curate, el a fost rânduit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Expoziția „Cromatica – liant pictural”, Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani. Reunește lucrări de pictură, grafică

Publicat

expoziția „cromatica – liant pictural”, galeriilor de artă „Ștefan luchian”

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani, prin Secția Artă Plastică – Etnografie – Științele Naturii, organizează în perioada 11 februarie – 30 martie 2026, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian”, expoziția „Cromatica – liant pictural”. Aceasta reunește lucrări de pictură, grafică și sculptură aflate în patrimoniul Muzeului Județean Botoșani, unele expuse în premieră la Botoșani.

Patrimoniul artistic al instituției muzeale...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Incendiu violent într-o gospodărie din Coțușca. Acoperișul unei case, dar și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări

Publicat

foto: incendiu violent într o gospodărie din coțușca. acoperișul unei case,

Publicitate

Un incendiu violent s-a produs, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Coțușca. Acoperișul unei case, dar și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări. Nu au fost persoane rănite, însă pagubele sunt însemnate.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, Stației Săveni și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca, cu trei autospeciale de stingere,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe