EVENIMENT
Tânăr grav rănit după ce s-a răsturnat cu maşina şi a fost aruncat prin parbriz, într-o localitate din Vaslui

Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost grav rănit, luni, într-un accident rutier petrecut pe raza localităţii 1 Decembrie din comuna Banca, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, dr. Daniel Ungureanu, tânărul, care circula singur în autoturism, s-a răsturnat cu maşina într-o curbă şi a fost proiectat prin parbriz.
„Victima, un şofer de 19 ani, s-a răsturnat cu maşina într-o curbă şi a fost aruncat prin parbriz. Prezintă traumatism cranio-cerebral cu plagă scalpată parietal stânga, comoţie cerebrală şi fractură de femur drept cu deplasare. A fost preluat de un echipaj C2 de la Ambulanţa Bârlad şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui”, a precizat dr. Ungureanu.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul. AGERPRES
EVENIMENT
Consiliul Concurenței nu susține prelungirea plafonării adaosului la unele alimente de bază

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, a declarat marți că instituția pe care o conduce nu susține prelungirea plafonării adaosului comercial la unele alimente de bază. Totuși, presa centrală citează surse guvernamentale care spun că plafonarea va fi împinsă și după data de 30 septembrie.
El a spus că măsura a avut efecte până acum, ducând la scăderea prețurilor, dar a generat și creșteri la alte produse, precum detergenții, transmite Economedia, care…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Accident grav între un TIR și o mașină pe centura Vâlcele-Apahida. O femeie primește îngrijiri medicale
EVENIMENT
Diana Șoșoacă, vizată de acuzații extrem de grave. Parchetul General cere ridicarea imunității. Lista acuzațiilor

Diana Șoșoacă este vizată de acuzaţii extrem de grave – de la lipsire de libertate şi ultraj, până la promovarea ideilor fasciste şi negarea Holocaustului. Parchetul General a cerut Parlamentului European ridicarea imunităţii sale pentru continuarea anchetei.
Procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus continuarea urmăririi penale împotriva europarlamentarului Diana Şoşoacă, scrie…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Bărbatul acuzat că a violat o tânără de 21 de ani, angajată a unui hotel din Alba Iulia, a fost reținut de polițiști

Bărbatul de 40 de ani din Alba Iulia, cercetat pentru viol asupra unei tinere angajate la un hotel din Alba Iulia a fost reținut de polițiști.
”Față de bărbatul, în vârstă de 40 de ani, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 ore”, a transmis IPJ Alba.
Reamintim că marți dimineața, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către o tânără, în vârstă de 21 de ani, cu privire…
Citește mai mult pe Alba24.ro