EVENIMENT
Tânărul militar dispărut de luna trecută, găsit mort în apa canalului Dunăre – Marea Neagră, la Murfatlar
Trupul unui tânăr în vârstă de 24 de ani a fost scos joi din apa canalului Dunăre – Marea Neagră, în zona Murfatlar, persoana decedată neprezentând urme de violenţă pe corp, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
Luna trecută, tânărul fusese dat dispărut de către familie.
„Poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale Poliţie Transporturi au fost sesizaţi telefonic cu privire la faptul că în apa canalului Dunăre – Marea Neagră, pe malul stâng, în zona km 23 pluteşte trupul neînsufleţit al unei persoane. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat persoana în cauză că fiind un bărbat, în vârstă de 24 de ani, din oraşul Murfatlar. Acesta nu prezenta urme de violenţă. Din primele informaţii, se pare că acesta ar fi fost dat dispărut din data de 24.04.2019”, a transmis IPJ.
Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, cadavrul era în stare de putrefacţie.
Ancheta poliţiştilor şi procurorilor în acest caz este în derulare. AGERPRES
EVENIMENT
OPINIE. Marius Moldovan: De ce 14 parlamentari clujeni nu ar putea face o lege împotriva poluării fonice?
Cercetări și rapoarte oficiale ale Agenției Europene de Mediu (EEA) arată că poluarea fonică afectează grav sănătatea populației din Europa, provocând mii de decese și numeroase boli cronice. Specialiștii spun că efectele poluării fonice sunt chiar mai grave decât expunerea la fumat pasiv sau la plumb. Dacă avem o lege împotriva fumatului, sau mai bine zis o lege privind crearea unor condiții civilizate și de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Incendiu la un autoturism în Unirea: Secția de pompieri Aiud a intervenit marți pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism pe strada Mureșului din localitatea Unirea.
La fața locului au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și echipaje din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Unirea.
Autoritățile continuă acțiunile pentru lichidarea focului și stabilirea circumstanțelor incidentului.
Știre în actualizare
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Modificări legate de funcționarea IMM-urilor: În ce condiții vor putea fi declarate inactive și dizolvate
Modificări legate de funcționarea IMM-urilor: Parlamentul votează marțim 18 noiembrie, un proiect de lege care include, printre altele, o serie de măsuri importante menite să întărească disciplina financiară în mediul de afaceri.
Printre prevederile principale se numără sancțiuni pentru firmele care nu respectă obligațiile legale privind raportarea financiară și gestionarea conturilor bancare.
Conform proiectului, firmele care nu au deschis un cont bancar în România sau nu…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Locuri de muncă în Alba: 562 de posturi în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeș, Câmpeni și alte localități din județ. Oferta prin AJOFM
Locuri de muncă în Alba: Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Alba a transmis oferta de locuri de muncă disponibile în județul Alba, la data de 18 noiembrie. Sunt vacante 562 de posturi în județul Alba, în mai multe domenii.
AICI: ADAUGĂ ANUNȚ ANGAJARE
Locuri de muncă / angajări Alba Iulia
Angajator – post vacant – nr. locuri – telefon mobil
- ARMONI LAND – logoped – 1 – 0744860143
- DGA ROUTE S.R.L. – pizzar…
Citește mai mult pe Alba24.ro


