EVENIMENT
Tânăr prins de polițiști beat și fără permis, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Onești – Bacău

Un tânăr de 20 de ani a fost depistat de polițiștii din Onești în trafic, în timp ce conducea un autoturism sub infliența băuturilor alcolice. În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că tânărul nu deținea permis de conducere.
Potrivit IPJ Bacău, sâmbătă, 8 mai, poliţiştii din Oneşti au depistat, în flagrant delict, un localnic de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,75mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Din verificări s-a stabilit că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Conform sursei citate, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis şi sub influenţa alcoolului.
EVENIMENT
FOTO: ACCIDENT rutier pe Autostrada A10, în zona Unirea. Un tânăr a ajuns la spital după un impact între două autoutilitare

Un accident rutier s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 02:10, pe Autostrada A10, între Aiud și Turda, în zona localității Unirea. Un tânăr de 26 de ani a ajuns la spital după un impact între două autoutilitare.
Potrivit ISU Alba, Secția de pompieri Aiud a intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs pe autostrada A10, sensul Aiud-Turda, km 55, zona localității Unirea.
Este vorba despre un accident…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Eurodeputat Cristian Terheș: Reintroducerea SRI în anchetele penale ar submina statul de drept

Eurodeputatul Cristian Terheș, membru al Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, susține că, în cazul în care SRI ar fi reintrodus în zona anchetelor penale, ar putea să apară o serie de pericole prin care să fie subminat statul de drept.
Reintroducerea SRI în anchetele penale ar putea submina statul de drept
Într-un dialog purtat la Bruxelles, în emisiunea Bruxelles Express,, europarlamentarul…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Președintele CFR Cluj, Cristi Bălaj, a încheiat colaborarea cu clubul din Gruia.
Acesta a ajuns la un acord cu patronul Neluțu Varga și urmează să își rezilieze contractul.
Președintele clubului CFR Cluj pleacă de la echipă
Vestea a fost confirmată și de antrenorul CFR Cluj, Andrea Mandorlini, care a spus că a avut o discuție cu Bălaj.
„Am avut o discuție cu domnul Cristi Bălaj. Este o persoană…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Inovație și creativitate la Cluj. Peste 350 de invenții, prezentate la Salonul Internațional PRO INVENT organizat de UTCN

Peste 350 de invenții și proiecte inovative sunt prezentate, în perioada 15–17 octombrie, la cea de-a XXII-a ediție a Salonului Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii – PRO INVENT 2025, organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN).
Evenimentul reunește inventatori, cercetători, cadre universitare, studenți și elevi din țară și din străinătate, într-un spațiu…
Citește mai mult pe Cluj24.ro