EVENIMENT
Țara care elimină masca în aer liber
Israelul va elimina cerinţa de a purta măşti în aer liber. Ţara are una dintre cele mai de succes campanii de vaccinare.
Măsura fusese în discuţie de câteva săptămâni, dar autorităţile au decis să aştepte până la sfârşitul sărbătorilor naţionale Yom Hazikaron şi Yom Haatzmaut, temându-se că sărbătorile fără mască ar putea duce la o creştere a cazurilor.
„Ştim că purtarea măştilor în aer liber nu este la fel de eficientă ca şi în interior", a declarat dr. Eyal Leshem, directorul Centrului pentru Medicină de Călătorie şi Boli Tropicale de la Sheba Medical Center, pentru „The Jerusalem Post”.
„Mai mult, vedem că mulţi oameni nu mai poartă de fapt măşti. Prin urmare, în acest moment, cu un număr redus de cazuri şi cu o majoritate a populaţiei vaccinate, ar avea sens din perspectiva epidemiologică şi a sănătăţii publice să ridicăm cerinţa”, a adăugat dr. Eyal Leshem.
Israelul are în prezent doar 3.000 de cazuri active, în comparaţie cu câteva zeci de mii săptămâna trecută.
„Nivelul deceselor este foarte scăzut datorită campaniei noastre de vaccinare de succes şi, astfel, putem uşura restricţiile", a declarat dr. Eyal Leshem.
Măştile vor rămâne obligatorii în spaţiile publice închise.
Tot duminică, sistemul de învăţământ va relua funcţionarea integrală după peste un an. Toţi copiii se vor întoarce să înveţe în sălile lor de clasă.
Sursă: Mediafax
EVENIMENT
FOTO. Micile artiste din trupa ”Glamour” din Cluj-Napoca urcă pe scena „Românii au talent”, la PRO TV
Micile artiste din trupa ”Glamour” din Cluj-Napoca vor urca, vineri, de la ora 20,30, pe scena emisiunii ”Românii au talent”, difuzată la PRO TV.
Trupa este formată din patru fetițe talentate – Chloe Hozan, Natalia Vlad, Irina Dărăban și Iulia Șeulean – care au doar 6 anișori, dar demonstrează deja o prezență scenică impresionantă. Dezinvolte, expresive și pline de energie, ele sunt mici artiste...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vremea de weekend în Alba, 13 - 15 februarie: Se răcește din nou. Prognoza meteo pe zile și localități
Vremea de weekend în Alba, 13 - 15 februarie: Se răcește din nou. Prognoza meteo pe zile și localități. Finalul săptămânii aduce în județul Alba o vreme schimbătoare. Dacă la început de weekend vom avea parte de temperaturi peste media perioadei, în ultima zi a săptămânii se va răci accentuat. Sunt anunțate și precipitații, mai ales în zonele montane.
Vineri, 13 februarie: vremea va fi în general predominant norosă în majoritatea localităților din județ. Temperaturile...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
UPDATE: ACCIDENT pe Autostrada A10, în zona Teiuș. Trei mașini implicate, trei persoane rănite. Trafic blocat
Un accident rutier s-a produs joi seara, în jurul orei 18:50, pe Autostrada A10, înainte de Teiuș. Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme.
Update, ora 19:10 - Potrivit ISU Alba, forțele de intervenție au ajuns la locul producerii evenimentului.
În accidentul rutier sunt implicate trei autoturisme din care au rezultat trei persoane cu traumatisme minore, care sunt asistate medical la locul accidentului.
Update, ora 19:00 - Potrivit IPJ Alba,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
PNL Cluj acuză USR că vrea să facă anchete: După ce nu au reușit să numere trei zile libere, se visează procurori
Citește mai mult pe Cluj24.ro
