Connect with us

EVENIMENT

Târgul de Turism al României, ediția de toamnă: Peste 10.350 de pasionaţi de călătorii au participat

Publicat

targ de turism romexpo
Arhivă foto

La Târgul de Turism al României - ediția de toamnă, desfășurat în intervalul 9-12 noiembrie de către Romexpo, s-a înregistrat participarea a peste 10.350 de pasionați de călătorii.

"Evenimentul a promovat cele mai accesibile oferte la destinaţii din întreaga lume şi a înregistrat un grad de internaţionalizare de 43%, fiind prezente firme din Austria, Bosnia, Bulgaria, Egipt, Emiratele Arabe, Franţa, Grecia, România, Serbia, Turcia şi Ungaria. 107 companii expozante - agenţii de turism, tur-operatori, instituţii care promovează zonele turistice din România şi organizatori de circuite locale şi internaţionale - au
prezentat cele mai frumoase şi accesibile vacanţe şi sejururi, precum şi pachete turistice reduse chiar şi la jumătate de preţ", se arată într-un comunicat al Romexpo.

Pentru perioada sărbătorilor de iarnă, cele mai căutate destinaţii turistice din România au fost Bucovina şi Maramureş, iar cele mai dorite vacanţe exotice din străinătate au fost Thailanda, Mauritius, Bali şi Maldive.

Un mare interes au stârnit şi circuitele culturale în ţările nordice şi escapadele pentru grupuri mici în locuri inaccesibile turismului de masă.

La Târgul de Turism al României, vizitatorii au găsit oferte speciale la vacanţe all inclusive, dar şi sejururi de lux.

Reduceri de până la 30% au fost şi pentru vacanţele de iarnă

Aceştia au putut achiziţiona o vacanţă de 7 nopţi în Egipt, la hotel de 4*, cu 3 mese, cu preţul începând de la 1.600 de lei/persoană sau un sejur de 7 nopţi în Maldive, cu zbor şi cazare într-o vilă plutitoare de 5*, cu un preţ începând de la 40.000 de euro/persoană.

Cine şi-a dorit să petreacă Revelionul în Dubai, a găsit la TTRII2023 o vacanţă de 7 zile, la un hotel de 5*, cu zbor şi mic dejun inclus, la un preţ începând de la 700 de euro/persoană.

Reduceri de până la 30% au fost şi pentru vacanţele de iarnă la ski în România, Bulgaria, Austria, Elveţia sau Italia şi de până la 40% la city break-uri în Roma, Paris, Veneţia, Barcelona, Milano, Londra sau Amsterdam.

Cei mai mulţi vizitatori au venit la Târgul de Turism al României să-şi rezerve din timp concediul de vară pentru anul viitor. Aceştia au beneficiat de un discount de până la 50% pentru sejururile pe litoralul din România, Bulgaria, Croaţia, Turcia, Grecia, Egipt, Spania şi chiar Italia.

Următoarea ediţie a Târgului de Turism al României va avea loc în perioada 15 - 18 februarie 2024. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

12-18 ianuarie: Palatul Principilor Transilvaniei și Casa Camil Velican din Alba Iulia, închise pentru lucrări de mentenanță

Publicat

12 18 ianuarie: palatul principilor transilvaniei și casa camil velican din

Palatul Principilor Transilvaniei și Casa memorială Camil Velican din Alba Iulia vor fi închise temporar, în perioada 12 - 18 ianuarie, pentru revizii și lucrări de mentenanță.

Palatul Principilor Transilvaniei din Cetatea Alba Carolina, monument istoric emblematic al orașului, nu va putea fi vizitat în perioada 12 - 18 ianuarie. Potrivit reprezentanților instituției, închiderea temporară este necesară pentru ca spațiile muzeale să fie verificate, întreținute și pregătite...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Locuitorii unei străzi din Alba Iulia au rămas fără apă, după o avarie la rețea. Precizările Apa CTTA

Publicat

locuitorii unei străzi din alba iulia au rămas fără apă,

Locuitorii de pe strada Energiei din Alba Iulia au rămas marți după-amiaza fără apă după o avarie la sistemul de alimentare. Potrivit reprezentanților operatorului Apa CTTA, furnizarea apei a fost sistată pe această stradă, până la remedierea avariei.

La repunerea în funcțiune a alimentării cu apă potabilă, este posibil să apară depășiri ale parametrului turbiditate, în acest caz cetățenii sunt rugați să utilizeze apa numai în scopuri menajere.

Eventualele...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

CRIMĂ în Florești. Presupusul criminal, un cetățean din Republica Moldova, arestat preventiv pentru 30 de zile

Publicat

arestat.webp.webp






Un caz grav a fost semnalat în noaptea de 4 ianuarie, în localitatea Florești, județul Cluj, unde polițiștii au descoperit cadavrul unui bărbat într-o locuință, în circumstanțe suspecte.

Sesizarea a fost făcută în jurul orei 23.55, iar la fața locului s-a deplasat o echipă complexă formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, lucrători din cadrul Secției 6 Poliție Rurală...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Verificare RCA online în 2026: cum afli rapid dacă un vehicul are asigurare valabilă și ce informații sunt necesare

Publicat

verificare rca online în 2026: cum afli rapid dacă un

Verificarea RCA online este una dintre cele mai simple și utile metode de a te asigura că un vehicul are asigurare valabilă, fie înainte de cumpărare, fie după un incident rutier.

Este important de reținut că verificarea RCA nu înlocuiește documentele necesare într-un dosar de daună și nu garantează automat că totul este în regulă în orice situație, însă oferă o confirmare privind existența unei polițe înregistrate în baza de date.

Datele sunt introduse de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe