EVENIMENT
Tarife mai mici la park&ride-ul de la aeroport: de la 125 de lei pe zi, la doar 15 lei! Ce mai primești cu biletul de parcare
Începând cu luna iulie, Primăria Cluj-Napoca impune tarife mai mici pentru park&ride-ul de lângă Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj.
Dacă până acum o zi de parcare costa nu mai puțin de 125 de lei, noul tarif va fi de doar 15 lei/zi, potrivit unui proiect de hotărâre aflat în consultare publică până în 29 iunie.
Peste 800 de locuri de parcare, doar 60 ocupate zilnic
Propunerea urmează să ajungă pe masa Consiliului Local la începutul lunii iulie, iar odată adoptată, reducerile vor intra imediat în vigoare.
„Din luna iulie vom avea tarife de parcare mai ieftine la parkingul Primăriei de lângă aeroport. De exemplu, dacă astăzi plătești 125 de lei pentru o zi cu mașina parcată aici, din luna iulie, vei plăti doar 15 lei. (…) Fac precizarea că menținem prețurile anterioare pentru primele intervale de timp, și anume: primele 10 minute sunt gratuite, 2 lei pentru 6 ore și 5 lei pentru 12 ore”, a declarat primarul Emil Boc, într-o postare pe rețelele de socializare.
Măsura are ca scop creșterea atractivității acestui park&ride. De la deschiderea parkingului, în ianuarie, media zilnică a fost de doar 60 de mașini, deși capacitatea este de 889 de locuri.
Transport în comun gratuit în baza biletului de parcare
Biletul de parcare funcționează automat și ca bilet de călătorie gratuită pe liniile de transport public care ajung la aeroport. Cu alte cuvinte, îți lași mașina la intrarea în oraș și continui drumul cu autobuzul, fără costuri suplimentare.
„Menținem politica de mobilitate urbană: cu tichetul de parcare pe care îl obții atunci când intri în acest parking, poți circula gratuit cu transportul în comun, în municipiul Cluj-Napoca, pe liniile care vin și duc la aeroport. Aceste linii sunt: 5, 5N, 8, M41, M41 L, M42, M42 L, M43 și M44. Cu alte cuvinte, la park&ride-ul de la aeroport, biletul tău de parcare devine și bilet de călătorie”, a mai arătat edilul.
Noile tarife propuse
- 1 zi: 15 lei
- 2 zile: 35 lei
- 3 zile: 55 lei
- 7 zile: 135 lei
- 30 zile: 365 lei
Se mențin tarifele:
- gratuit – 10 minute
- 2 lei – max. 6 ore
- 5 lei – max. 12 ore
Potrivit proiectului de hotărâre publicat de primărie, încasările totale din parcare au fost de doar 12.780 lei, în timp ce cheltuielile pentru funcționare s-au ridicat la aproape 97.000 lei. Cu noile tarife, administrația speră să atragă mai mulți utilizatori și să eficientizeze sistemul.
Începând cu luna iulie, Primăria Cluj-Napoca impune tarife mai mici pentru park&ride-ul de lângă Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj.
Dacă până acum o zi de parcare costa nu mai puțin de 125 de lei, noul tarif va fi de doar 15 lei/zi, potrivit unui proiect de hotărâre aflat în consultare publică până în 29 iunie.
Peste 800 de locuri de parcare, doar 60 ocupate zilnic
Propunerea urmează să ajungă pe masa Consiliului Local la începutul lunii iulie,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
UPDATE VIDEO. O barză a devenit „chiriașă” pe sediul poliției din Călățele. Autoritățile pregătesc mutarea cuibului în siguranță
Un cuib de barză amplasat pe hornul sediului Postului de Poliție Călățele a atras atenția publicului, iar Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a intervenit rapid pentru soluționarea situației.
Update
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj precizează că au fost întreprinse demersurile legale necesare în vederea soluționării situației cuibului, cu respectarea legislației în vigoare privind protecția...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
UBB Cluj neagă majorarea taxelor la nivelul prezentat de studenți: ”Diferă în funcție de facultate și vor fi etapizate”
Conducerea Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca neagă majorarea taxelor la nivelul prezentat de studenți și prezentate de aceștia ca fiind pe lista de aprobare a ședinței de luni a Senatului instituției.
Prorectorul responsabil cu Finanțarea, Digitalizarea și Relația cu studenții, Dan Lazăr, a declarat, miercuri, pentru Cluj24 că cifrele sunt mai mici, iar majorarea va fi făcută...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
CFR Cluj continuă strategia de întinerire a lotului și anunță transferul unui jucător promițător: Nicolae Sula, atacant în vârstă de 19 ani, s-a alăturat oficial formației din Gruia.
Tânărul internațional moldovean este considerat unul dintre cei mai interesanți jucători ai generației sale și vine cu dorința de a confirma la nivelul Superligii.
Format la academia cunoscutei echipe Zimbru Chișinău,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Programele pentru simularea Evaluării Naționale și a examenului de Bac 2026, publicate. Când susțin elevii probele scrise
Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare a publicat, miercuri, programele pentru simulările examenelor naționale din anul școlar 2025–2026.
Elevii de clasa a VIII-a și cei de clasa a XII-a pot consulta de acum conținuturile pe baza cărora vor susține testările care vor avea loc luna viitoare.
Când au loc simulările
Simulările organizate la nivel național se vor desfășura după următorul calendar:
