EVENIMENT
Taxa de acces în Pădurea Letea din Tulcea se poate plăti şi prin sms
Taxa de vizitare a Pădurii Letea, în valoare de 5 lei, poate fi plătită prin sms începând de vineri, a anunţat Ministerul Apelor şi Pădurilor într-un comunicat remis AGERPRES.
Turiştii care vizitează rezervaţia pot achita taxa de intrare dacă trimit un mesaj sms la numărul 7483 cu textul 'Letea' lângă care adaugă seria şi numărul cărţii de identitate a persoanei care achită taxa.
Ministrul Apelor, Ioan Deneş, a vizitat vineri Pădurea Letea şi le-a cerut reprezentanţilor Regiei Naţionale Romsilva să amplaseze coşuri de gunoi şi toalete pentru turişti.
"Demnitarul a precizat că prezenţa sa la Pădurea Letea nu este întâmplătoare, ci a avut loc în urma sesizărilor primite la cabinetul ministrului, cu privire la faptul că persoanele care vizitează pădurea nu au la dispoziţie toalete şi coşuri de gunoi. Reprezentanţii Regiei Naţionale Romsilva i-au comunicat demnitarului că această problemă este cunoscută, însă legislaţia în vigoare este foarte restrictivă în ceea ce priveşte instalarea unor astfel de utilităţi în arealul rezervaţiei, atât în cel al Pădurii Letea, cât şi în zona din imediata vecinătate a acesteia", se arată în comunicatul de presă.
Ministrul Deneş a discutat cu mai multe grupuri de turişti, care au apreciat activitatea personalului Romsilva şi au făcut propuneri pentru prelungirea şi diversificarea traseelor de vizitare a Pădurii Letea.
Academia Română a declarat Pădurea Letea arie protejată în 1938, aceasta fiind a doua rezervaţie înfiinţată în România după Munţii Retezat. Pădurea Letea, zonă strict protejată în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD), este caracterizată prin abundenţa plantelor agăţătoare care se încolăcesc pe arbori, dând aspectul unei păduri tropicale, speciile rare de plante, animale şi insecte constituind un punct de atracţie în plus pentru turiştii care ajung în această zonă.
Zona, considerată cea mai nordică pădure subtropicală de pe glob, a fost împrejmuită în perioada 2013-2014, în cadrul unui proiect derulat de asociaţia "Danubius" şi Administraţia RBDD. Proiectul a avut drept obiectiv refacerea ecosistemelor naturale afectate din cauza păşunatului ilegal în această arie strict protejată pentru realizarea unui turism ecologic, iar printre activităţile finanţate s-a aflat şi amenajarea unor trasee turistice ecologice. Valoarea totală a proiectului a fost de 8.109.713,2 lei, finanţarea nerambursabilă fiind asigurată prin Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013.
Împrejmuirea a avut drept obiectiv inclusiv protejarea pădurii de distrugerile provocate de animalele crescute în stare de libertate care, în timpul sezonului rece, sunt lipsite de hrană.
Potrivit Administraţiei RBDD, în Pădurea Letea există trei trasee. Unul dintre ele poate fi parcurs cu căruţe tradiţionale, al doilea are o lungime de 900 de metri şi poate fi parcurs la pas, iar al treilea are aproape 500 de metri şi oferă o panoramă a dunelor de nisip.
În pădure, potrivit comunicatului Ministerului Apelor, ar exista aproape 500 de cai. AGERPRES
EVENIMENT
CJ Cluj contestă despăgubirile pe terenurile expropriate la calea ferată Cluj-Oradea. Diferențe uriașe de preț în aceeași zonă
Consiliul Județean Cluj a aprobat un proiect de hotărâre prin care va încasa despăgubirile stabilite de CFR pentru terenurile expropriate în cadrul proiectului de electrificare și reabilitare a liniei de cale ferată Cluj-Napoca Oradea Episcopia Bihor, dar va contesta în instanță sumele considerate subevaluate.
Este vorba în special despre terenuri aflate în proprietatea județului, în zona Tăietura Turcului,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Alin Tișe: CJ Cluj, singura administrație județeană digitalizată din România, proiect-pilot cu Ministerul Economiei
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, anunță derularea, în premieră, a unui proiect-pilot al CJ Cluj cu Ministerul Economiei, care integrează facilitățile platformei Ghișeul Unic în procesul de avizare a licențelor industriale.
”Ministerul Economiei a constatat că singura administrație județeană care oferă în momentul de față la nivelul întregii țări aceste servicii în format...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
George Simion atac dur la adresa lui Nicușor Dan: „Ar fi bine să nu își termine mandatul. Este un pericol pentru România”
Președintele AUR, George Simion, a lansat joi un atac dur la adresa președintelui României, Nicușor Dan, afirmând că acesta nu reprezintă interesele românilor și susținând că ar fi mai bine ca șeful statului să nu își ducă mandatul la final.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Ai Aflat!”, difuzată de Gândul.
Întrebat direct dacă ar fi bine ca Nicușor Dan să își termine mandatul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Mitch Creek (U-BT Cluj) strălucește în EuroCup. Al doilea cel mai valoros jucător al etapei 16
Australianul Mitch Creek, de la campioana României U-BT Cluj, a oferit o prestație impresionantă în etapa a 16-a a Eurocup, reușind să se claseze al doilea pe lista celor mai valoroși jucători ai rundei.
Deși echipa sa a pierdut la limită, scor 99-101, în meciul disputat în Spania, cu BAXI Manresa, performanța individuală a lui Creek nu a trecut neobservată.
Mitch Creek a avut o eficiență aproape perfectă...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
