Connect with us

EVENIMENT

Taximetrişti, verificaţi în zona Gării de Nord. Amenzi de aproape 40.000 de lei şi autorizaţii reţinute

Publicat

Poliţiştii locali au verificat modul în care îşi desfăşoară activitatea taximetriştii în zona Gării de Nord, iar în decurs de trei ore au aplicat amenzi în valoare de 38.200 de lei, au reţinut două autorizaţii şi au sesizat autorităţile ilfovene pentru reţinerea altor şase.

Controalele au fost efectuate la sfârşitul săptămânii trecute, informează Poliţia Locală Bucureşti, pe pagina sa de Facebook. Acestea fac parte dintr-o serie de acţiuni de verificare a legalităţii în ce priveşte transportul public în regim de taxi şi de combatere a pirateriei.

"În decurs de numai trei ore, doar în zona Gării de Nord, poliţiştii locali ai Serviciilor Control Transporturi şi Circulaţie din cadrul D.G.P.L.C.M.B. au verificat documentele de transport aferente unui număr de 81 de taxiuri, 15 conducători auto fiind depistaţi cu nereguli. Fiindcă nu au putut prezenta documentele obligatorii necesare pentru desfăşurarea activităţii de taximetrie, cei în culpă au fost sancţionaţi conform Legii privind transportul în regim de taxi. Valoarea amenzilor a fost de 38.200 de lei, iar ca măsuri complementare au fost reţinute două autorizaţii taxi. În plus, inspectorii D.G.P.L.C.M.B. au sesizat autorităţile de autorizare din judeţul Ilfov pentru reţinerea altor şase autorizaţii taxi, iar Brigada Rutieră a fost sesizată în vederea aplicării suspendării dreptului de utilizare a unui autovehicul", a precizat sursa citată.

Poliţia Locală menţionează că acţiunile de acest tip vor continua până la "asigurarea unui cadru civilizat al activităţii taxi, astfel încât bucureştenii să poată beneficia de servicii de calitate". AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Explicațiile Primăriei Cluj-Napoca după ce bosniacii de la Integral au ridicat suspiciuni de fraudă la centura metropolitană

Publicat

centura metropolitanma1.jpg






Primăria Municipiului Cluj-Napoca a prezentat o serie de clarificări oficiale după ce compania bosniacă Integral Inženjering AD Laktaši, membră a asocierii câștigătoare a contractului pentru Centura Metropolitană, a lansat în spațiul public suspiciuni privind posibile nereguli în procedura de licitație și în documentele depuse pentru proiect.

Administrația locală susține că până în prezent nu a primit...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Tânăr de 18 ani, reținut după o serie de furturi în Câmpia Turzii. Biciclete și scule electrice, sustrase din case și mașini

Publicat

hot.png






Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 18 ani, din Viișoara, suspectat că a comis mai multe furturi în municipiu, în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026.

Conform anchetatorilor, individul, purtând mască pentru a-și ascunde identitatea, ar fi pătruns prin escaladare și efracție în curțile locuințelor, scările blocurilor și chiar într-un...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

După controverse, Ministerul Sănătății schimbă regula primei zile de concediu medical: „Rolul meu este să apăr pacienții”

Publicat

alexandru rogobete.jpg






Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi introducerea unor excepții în măsura privind neplata primei zile de concediu medical, cu scopul de a proteja pacienții vulnerabili și de a corecta efectele considerate nedrepte ale reglementării actuale.

Potrivit ministrului, Ministerul Sănătății a finalizat un proiect de ordonanță de urgență care urmează să fie pus în transparență decizională....

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. O casă evreiască din Cămârzana va îmbogăți Parcul Etnografic din Cluj

Publicat

casa camarzana 1.jpeg






O mână de oameni implicați într-o mulțime de proiecte socio-culturale -artistul româno israelian Belu Făinaru, sufletisul om de afaceri Adrian Crivii și tot mai cunoscutul artist clujean Flavius Lucăcel- s-au gândit să mai ducă un proiect de suflet, mânați de dragostea lor pentru tradiții, istorie, cultură și pentru buna conviețuire interetnică pe aceste meleaguri.

Din Cămârzana în Parcul Etnografic...
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe