EVENIMENT
Teodorovici promite că până la finele anului va funcționa pe site-ul ANAF poprirea electronică și cazierul fiscal
Ministrul demis al Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat joi, la Oradea, că până la finele anului cazierul fiscal va fi pus pe site-ul ANAF şi va funcţiona poprirea electronică şi că programul de informatizare al acestei agenţii este în grafic, până la termenul din 2020.
"Programul a început în 2014, dacă nu mă înşel. Până acum, în toată ţara, toate sediile ANAF au schimbate partea de computer. S-au făcut achiziţii de echipamente, iar până la finalul anului 2020, tot sistemul informatic pe ANAF va fi finalizat, adică tot ce mai trebuie cumpărat pe infrastructură, servere şi restul, plus partea de aplicaţii. Exact cum s-a gândit în proiectul cu Banca Mondială", a declarat, în conferinţă de presă, Teodorovici.
Conectarea la sistemele informatice ale altor instituţii - primării, poliţie, CAS etc. - este cea mai simplă parte, a susţinut el, dar va cădea în sarcina următorului ministru. "Când am cumpărat echipamentele, am spus că trebuie să permită rularea oricărei tehnologii, ca să nu avem discuţii", a precizat ministrul.
Potrivit acestuia, toate primăriile din România - mai sunt vreo 1.000, din 3.200 - vor fi înscrise în sistemul PatrimVen, pentru a beneficia de accesul la informaţii despre cei care licitează, care depun oferte la primării, inclusiv cazier fiscal.
"Cazierul fiscal va fi pus pe site-ul ANAF până la final de an. E deja în lucru chestiunea asta. Cum e şi poprirea electronică. Ca să nu mai fie blocajele pe conturile companiilor. Totul va fi postat pe site-ul ANAF pentru a nu mai face nicio deplasare contribuabilul. Pentru că nu e niciun secret. La poprire, aplicaţia este deja făcută, poate să ruleze imediat. (...) Poprirea electronică se regăseşte într-un pachet legislativ, în cele 12 acte normative depuse de mine la Parlament. Pachetul a trecut de Senat şi aşteaptă la Camera Deputaţilor. La final de noiembrie, sigur, intră în vigoare. Pentru că la Cameră au fost obţinute avize de la câteva comisii, urmează Comisia de buget-finanţe, promulgarea va fi imediată", a spus Teodorovici. AGERPRES
EVENIMENT
Primăria Alba Iulia vrea să se împrumute 30 de milioane de euro pentru refinanțarea unor credite și realizarea unor investiții
Primăria Alba Iulia vrea să contracteze o finanțare rambursabilă prin emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro, cu o maturitate de maxim 10 ani, pentru refinanțarea unor datorii publice precum și pentru realizarea unor obiective prioritare de investiții finanțate din fonduri nerambursabile.
Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de votat, în ședința din 19 februarie, aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de maximum...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. O iubire ca în filme. Povestea clujencei Hanna și a baschetbalistului cubanez Karel Guzmán a început în sala de sport
De Valentine’s Day, poveștile de dragoste par desprinse din filme. A lor începe într-o sală de sport din Cluj-Napoca și a continuat, pas cu pas, până s-a transformat într-o poveste despre echipă, adaptare și energie bună.
Ea, Hanna Crișan, clujeancă, fostă sportivă de performanță, antrenor de înot, schi și fitness. El, Karel Guzmán, cubanez, jucător de baschet la U-BT Cluj-Napoca.
Mi-a scris pe...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
14 februarie: Sfântul Valentin, Ziua Îndrăgostiților sau Valentine's Day. Legende, obiceiuri și ce să NU faci în această zi
Ziua de 14 februarie este una dintre cele mai speciale zile din an, atât pentru îndrăgostiți, cât și pentru cei care-și caută perechea. Este prilej pentru a dovedi cele mai frumoase sentimente.
De asemenea, este și Ziua Sfântului Valentin. Este o oportunitate pentru a trimite de Valentine`s Day, pentru cei dragi.
Sunt mai multe legende, superstiții și curiozități legate de populara sărbătoare a dragostei.
Vezi și MESAJE și SMS-uri de Ziua Îndrăgostiţilor 2026 la români....
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Weekend cu vreme schimbătoare în județul Cluj. Ce temperarturi sunt așteptate și ce spun meteorologii despre precipitații
Meteorologii anunță un weekend cu schimbări notabile de temperatură în județul Cluj, după un început de săptămână cu vreme mai blândă.
La Cluj-Napoca, dar și în celelelate localități din județ vor fi variații importante de temperatură în 14 și 15 februarie.
Sâmbătă, 14 februarie: temperaturi mai ridicate și cer variabil
Sâmbătă va fi cea mai caldă zi a weekendului în județul Cluj. În...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
