Connect with us

ECONOMIE

Termocentrala Mintia, scoasă la vânzare prin licitaţie publică. Care este prețul de pornire

Publicat

industrie

Centrala termoelectrică Mintia va fi scoasă la vânzare prin licitaţie publică. Preţul de pornire a licitației este de 91,2 milioane de euro, potrivit unui comunicat al casei de insolvenţă Expert Insolvenţă SPRL, remis, luni, AGERPRES.

Expert Insolvenţă SPRL, în calitate de administrator judiciar al Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA, anunţă vânzarea în bloc prin licitaţie publică a Termocentralei Mintia. Preţul total de pornire al licitaţiei care va avea loc în data de 15.07.2022 la sediul SCEH SA din Petroşani, este de 91.236.832,87 euro, exclusiv TVA.

În cazul în care activul nu va fi valorificat, licitaţia se va relua în data de 29 iulie 2022, apoi în 12 august 2022 şi ulterior în 26 august 2022, în aceleaşi condiţii de preţ şi locaţie.

Documentaţia de înscriere la licitaţie va trebui depusă electronic sau la sediul administratorului judiciar, cu opis semnat, cu cel puţin 72 ore (3 zile lucrătoare) înainte de data/ora licitaţiei.

Condiţiile de valorificare a acestui activ au fost aprobate de adunarea creditorilor SCEH SA în cadrul şedinţei convocată de administratorul judiciar la data de 20 mai 2022.

Termocentrala Mintia, scoasă la vânzare prin licitaţie publică. Care sunt condițiile impuse de acționar cumpărătorului

„Raportat la importanţa domeniului energetic şi impactul pe care o astfel de investiţie îl va avea pentru întreaga comunitate din zonă şi pentru Sistemul Energetic Naţional, acţionarul, Ministerul Energiei, a impus anumite condiţii cumpărătorului, precum realizarea unei noi capacităţi energetice de 800 Mwh în bandă pe gaz metan şi energie regenerabilă până la finele anului 2026. Pentru respectarea condiţiilor impuse, caietul de sarcini prevede o serie de sancţiuni, până la desfiinţarea vânzării şi plata de daune-interese”, se mai arată în comunicat.

Prin implementarea acestei măsuri vor putea fi puse în aplicare demersurile necesare astfel încât să se stopeze poluarea cu dioxizi de sulf, oxizi de azot şi pulberi şi Termocentrala Mintia să se adapteze la noile standarde europene prin care se urmăreşte trecerea de la producţia de energie electrică pe bază de cărbune la cea din surse regenerabile.

„Privind în perspectivă importanţa majoră a Termocentralei Mintia pentru zona de nord-vest a ţării şi nu numai, vom face tot posibilul să atragem în această licitaţie investitori majori, care au capacitatea să ofere un viitor acestei termocentrale, să o modernizeze, să optimizeze producţia de energie electrică şi să o dezvolte mai departe. Suntem încrezători că vom realiza această vânzare, care are toate şansele să devină cea mai importantă valorificare din insolvenţă din ultimii ani”, a spus Emil Gros, asociat coordonator al Expert Insolvenţă SPRL.

Termocentrala Mintia este compusă din terenuri (3.297.807 mp) şi construcţii, precum şi bunurile mobile şi echipamentele aferente.

Centrala termoelectrică Mintia este situată în sud-vestul Transilvaniei, pe malul râului Mureş, la 9 km distanţă de oraşul Deva. Centrala dispune în prezent de cinci grupuri energetice destinate producţiei de energie electrică şi termică, alimentate cu cazane de abur de 660 t/h, 13,72 MPa, 550 °C. Fiecare bloc constituie o unitate independentă şi are capacitatea de 1.075 MW (4×210 MW+1×235 MW).

Energia electrică produsă, a fost livrată în sistemul naţional prin intermediul unei staţii de interconexiune – Mintia de 110kV220 kV şi 400 kV.

Centrala a fost pusă în funcţiune în trei etape: 1969 – 1971 (etapa 4×210 MW), 1977 – grupul 5 şi 1980 – grupul 6 de câte 210 MW fiecare. Grupul 3 a fost retehnologizat în anul 2009 la 235 MW.

De la punerea în funcţiune şi până la finele anului 2011, termocentrala Mintia a livrat 204 TWh din energia electrică necesară României şi a consumat 117 milioane tone de cărbune.

Cu o istorie de peste 50 de ani, Termocentrala Mintia a fost oprită anul trecut în luna martie.

Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CUPRU MIN SA ABRUD organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția: BLINDAJ SPIRA CLASOR

Publicat

anunț licitație publică cupru min sa aburd

cupru min sa abrud anunt 03.10.2025

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Citește mai departe

ECONOMIE

Grupul austriac Lagermax a inaugurat la Arad un centru logistic ultramodern, certificat BREEAM. Investiție strategică în vestul României

Publicat

inaugurare centrul logistic lagermax

Un nou hub pentru transport și logistică: Grupul austriac Lagermax Logistics și-a extins rețeaua europeană prin inaugurarea, la Arad, a unui centru logistic ultramodern.

Amplasat pe drumul dintre Arad și Zădăreni, noul hub beneficiază de o poziție strategică, în apropierea autostrăzii A1 și a graniței cu Ungaria, ceea ce asigură acces direct la coridoarele pan-europene de transport.

lagermax 2

Clădirea este certificată BREEAM Excellent, standard internațional care confirmă respectarea celor mai noi cerințe privind eficiența energetică și sustenabilitatea.

lagermax panglica

Richard Poeschl- CEO Lagermax, despre dimensiunea și rolul investiției de la Arad

Richard Poeschl: „Un hub construit pentru viitor” CEO-ul grupului austriac, Richard Poeschl, a subliniat rolul noii investiții în consolidarea rețelei europene Lagermax: „Noul terminal de la Arad se întinde pe 24.000 m² de depozite și 1.000 m² de birouri moderne.

Este împărțit în patru unități flexibile, gândite să răspundă tuturor cerințelor clienților noștri. Suntem mândri că am ridicat această clădire conform celor mai noi standarde internaționale de sustenabilitate și eficiență energetică.”

El a amintit și rolul bazei de la Curtici, dezvoltată anterior: „Curticiul a fost un motor economic și un model de succes regional. Noul hub de la Arad este continuarea firească a acestui drum.”

”Prin această locație, transmitem un mesaj puternic: Lagermax consideră România ca o piață cu adevărat în creștere și o regiune în care dorim să investim și să avem succes împreună. Noul depozit din Arad va juca un rol cheie – ca un centru logistic, cu locuri de muncă atractive și ca partener de încredere pentru clienții noștri.”

Printre facilități se numără servicii de depozitare, distribuție rapidă și livrare peste noapte (overnight delivery), în special pentru industria auto.

Sorin Luchescu: inaugurăm o etapă nouă pentru Lagermax

„Nu inaugurăm doar o clădire, ci o etapă nouă: un angajament pentru inovație, eficiență și servicii de înaltă calitate pentru clienții noștri. Este un pas important prin care aducem standardele rețelei Lagermax mai aproape de partenerii noștri, atât din România, cât și de pe plan internațional”, a declarat Sorin Luchescu, Managing Director Lagermax Logistics România.

Ambasadorul Austriei, discurs despre importanța economică și relațiile bilaterale cu România

Discursul ambasadoarei Austriei în România, Ulla Krauss-Nussbaumer, a oferit un cadru amplu pentru înțelegerea dimensiunii bilaterale a investiției și importanța relațiilor economice dintre România și Austria:

”Pot afirma cu fermitate, că succesul economic al României și al Lagermax au mers mână în mână.

Dezvoltarea economiei românești a confirmat alegerea Lagermax de a activa în România, iar, la rândul său, disponibilitatea Lagermax de a-și asuma riscuri și de a investi aici, a contribuit la dezvoltarea economiei românești.

Această nouă investiție este mai mult decât un centru logistic – este un simbol al inovației, al dezvoltării regionale și al puterii cooperării economice austro-române. Logistica joacă un rol esențial în comerț, sprijinul industriilor și interconectarea piețelor.

Ea este motorul tăcut al creșterii economice și al competitivității. Austria și România sunt unite printr-un parteneriat de lungă durată și dinamic.

De-a lungul anilor, relațiile noastre bilaterale s-au aprofundat semnificativ – impulsionate de schimbul cultural, legăturile istorice și o puternică colaborare economică. Câteva cifre ilustrează acest progres:

  • Comerțul dintre țările noastre s-a dublat în ultimii ani, ajungând din 2022 la aproximativ 6 miliarde de euro.
  • România este a 14-a piață de export cea mai importantă pentru Austria și ocupă locul 20 printre partenerii noștri de import.
  • România este, de asemenea, a șasea cea mai mare destinație pentru investiții străine directe din întreaga lume pentru Austria, cu investiții de peste 13,5 miliarde de euro.

Și toți noi de aici știm că Austria este al doilea cel mai mare investitor în România.

Acest nou centru logistic este o dovadă a acestei încrederi și a viziunii comune. Reflectă angajamentul companiilor austriece pentru dezvoltarea dinamică a României și credința lor în potențialul acestei regiuni.

Felicitări Lagermax si întregii echipe Lagermax pentru acest minunat succes.

Austria este mândră să fie un partener de încredere pentru România și ne bucurăm să continuăm împreună drumul nostru – spre inovație, durabilitate și prosperitate comună.”

Europarlamentarul Gheorghe Falcă: de la Curtici la Bruxelles

Europarlamentarul Gheorghe Falcă a amintit de începuturile zonei libere de la Curtici și de dezvoltarea ulterioară a zonei industriale: „În 1997, șase oameni au pus bazele zonei libere de la Curtici.

Lagermax a fost printre primele companii care au arătat că acel loc are viață economică. În 2005, ca primar, am avut curajul să deschid o nouă zonă industrială, chiar dacă era greu și așteptam să intrăm în Uniunea Europeană. Astăzi, acea zonă este viabilă.”

Referindu-se la perspectivele europene, Falcă a completat: „Coordonez bugetul de transporturi al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034 și știu că, până în 2050, volumul de marfă transportată în Europa se va dubla.

Investiția Lagermax la Arad arată că acești oameni își programează pașii strategic, cu gândul la viitor.”

Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad

Conectivitatea Aradului și eforturile locale Legătura dintre investițiile private și infrastructura publică a fost subliniată de Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, care a vorbit despre eforturile autorităților locale de a investi în conectivitate și transport – condiții esențiale pentru dezvoltarea economică a Aradului.

„Știu ce înseamnă responsabilitatea unei investiții, provocările și curajul de a merge mai departe. Asta vedem astăzi la Lagermax”, a spus Bîlcea, vorbind din experiența sa personală de antreprenor în domeniul transporturilor.

Lagermax își consolidează prezența în Europa de Est printr-o investiție strategică

Fondată în 1920 la Salzburg, compania Lagermax a evoluat de la un operator local la un grup internațional cu peste 4.100 de angajați și 85 de locații în 15 țări, înregistrând o cifră de afaceri de 770 de milioane de euro.

Prin noul hub de la Arad, grupul își consolidează prezența în Europa de Est și răspunde cerințelor tot mai ridicate din sectorul logistic.

Inaugurarea centrului logistic de la Arad reprezintă o investiție strategică pentru vestul României și pentru întreaga rețea Lagermax. Noul hub aduce împreună tehnologie modernă, procese digitale, servicii rapide și standarde internaționale de sustenabilitate, poziționând Aradul ca un punct de referință pe harta logistică europeană.

Citește mai departe

ECONOMIE

FOTO: Secretarul de stat în Transporturi Ionel Scrioșteanu a verificat stadiul lucrărilor pe Lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord și se declară optimist

Publicat

rtr1 502579055 1241016910743496 4375865123260220295 n

Lucrările pe Lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord avansează. Sunt șanse să fie gata înainte de termen. Autostrada A0 Nord, Lotul 1, promite să lege mai eficient zonele din jurul Bucureștiului.

Secretarul de stat în Transporturi, Ionel Scrioșteanu, a verificat stadiul lucrărilor pe Lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord și se declară optimist.

„Am fost într-o verificare pe șantierul Lotului 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, a cărei execuție a început luna martie, anul acesta.

În șantier sunt mobilizați 300 de muncitori și 160 de utilaje. Lucrările au avut un start bun, sunt în grafic și sunt șanse mari ca pe tronsonul intre DN1 și DN1A să fie finalizate în avans față de graficul contractat”, a scris Ionel Scriosteanu, într-o postare recentă pe Facebook

Autostrada A0 Nord – Lot 1: stadiul lucrărilor

La acest moment, pe sectorul între km 12+120 – km 20+000 (Buftea DN1A – Corbeanca DN1), sunt în execuție următoarele lucrări de terasamente:

  • decapare pământ vegetal: 95% realizat
  • stabilizare teren fundare: 85% realizat
  • umplutură terasament: 23%
  • podețe casetate: 14%
  • podețe tubulare: 9%
  • parcare de scurtă durată km 14+500: decapare pământ vegetal 100%.

rtr9768

Totodată, se lucrează la finalizarea descărcării siturilor arheologice la km 18+303 și km 13+900 și la eliberarea amplasamentului de utilități existente în diverse puncte ale șantierului.

  • Pe sectorul cuprins între km 2+500 – km 12+120, a început execuția lucrărilor de relocare utilități, se finalizează activitățile de descărcare situri arheologice prezente și se execută lucrări de decopertare și stabilizare teren fundare.
  • Pe sectorul cuprins între km 2+300 – 8+720, se face decapare pământ vegetal, se execută tronsoanele experimentale în vederea stabilirii procentelor de liant, se aprovizionează cu materiale pentru straturile de umplutură și se amenajează drumurile tehnologice.
  • Zona pasaj peste CF101 București – Pitești DN7: cu o lungime de 733 m, structura 6 – momentan se execută platforme pentru cele 17 pile, în vederea începerii, de săptămâna viitoare, a execuției lucrărilor de fundații indirecte (320 piloți forați).
  • Pasaj peste râul Colentina, CF 300 București – Ploiești și CF Mogoșoaia – Buftea, structura 7: este compusă din 17 deschideri cu o lungime totală de 650 m. În acest moment sunt prezente în șantier 2 foreze și sunt executați 130/294 piloți forați, 5 radiere sunt finalizate.
  • Noduri rutiere la intersecțiile cu DN7 și DN1A: sunt instalate organizările de șantier, respectiv Organizare de Șantier DN1A – baza administrativă și Organizare de Șantier DN7 – baza de producție. Un aspect particular este că Organizare de Santier DN1A – baza administrativă este complet funcțională, cu preîncărcare rampe culee în scopul consumării tasărilor.
  • La pasajul peste DJ Ciorogârla-Joița: preîncărcare rampă culee în scopul consumării tasărilor.

Traseul Lotului 1 Nord se află între A1 și DN1, de la Dragomirești la Corbeanca. Acesta și are o lungime de 17,5 km.

Amplasamentul lucrărilor este situat pe teritoriul județelor Ilfov (pe raza unităților administrativ teritoriale Dragomirești-Vale, Buftea, Mogoșoaia, Corbeanca) și Giurgiu (pe raza localităţilor Joița și Săbăreni).

Pe acest lot lucrează constructorul sibian RETTER Projectmanagement, în asociere cu italienii de la Impresa Pizzarotti.

Foto: Irinel Ionel Scrioșteanu/ Facebook

Citește mai departe

ECONOMIE

VIDEO: Retter construiește eficient și sustenabil. Pasajul suprateran peste DN1, la Therme București, aproape de finalizare

Publicat

rtr pod therme

Retter construiește eficient și sustenabil. Pasajul suprateran peste DN1, la Therme București, aproape de finalizare. Tehnologie de ultimă generație pentru un proiect modern, curat și rapid.

La km 19+757 pe DN1, în zona Balotești–Corbeanca, compania Retter derulează lucrările pentru construirea pasajului suprateran (Pod Therme), un proiect de infrastructură rutieră major, realizat în beneficial Therme Nord București.

Acest pasaj va asigura conectivitate eficientă și trafic fluent într-o zonă cu dezvoltare accelerată și cerințe stricte privind protecția mediului.

Lucrările sunt realizate cu un nivel ridicat de eficiență, grație investițiilor în echipamente performante și metodologii moderne de lucru, orientate atât spre reducerea duratei de execuție, cât și spre minimizarea impactului asupra mediului.

Înlocuirea metodei clasice de hidroizolație – reducerea timpului de execuție de la 28 la 7 zile

Un element esențial al eficienței în această etapă a proiectului este optimizarea procesului de pregătire a betonului pentru aplicarea hidroizolației.


În locul metodei clasice, care presupune timpi de așteptare de până la 28 de zile pentru uscarea și tratarea corespunzătoare a stratului suport, Retter utilizează un ansamblu de echipamente Husqvarna, format din mașina de sablat Blastrac 2-20DT și un sistem de aspirare performant.

husqvarna rtr

Această tehnologie permite curățarea și deschiderea porilor suprafeței din beton într-un mod rapid și uniform, fără apă, fără contaminanți, cu o aderență crescută.

Prin urmare, hidroizolația poate fi aplicată mult mai devreme, scurtând întregul proces la doar 7 zile – o reducere de peste 75% a timpului față de metodele tradiționale.

Zero praf – un avantaj esențial într-o zonă cu restricții de mediu

Zona Therme este supusă unor restricții stricte privind generarea de praf care rezultă și din traficul intens al Drumului Național 1 în timpul lucrărilor de execuție.

Echipamentele utilizate de Retter sunt special alese pentru a lucre curat, fără emisii de praf, datorită sistemului integrat de aspirare, conectat la mașina de sablat.

Acesta absoarbe complet praful generat în timpul sablării, chiar în momentul impactului, prevenind dispersarea în aer sau pe șantier.

Astfel, nu doar că se respectă legislația și standardele de mediu din zonă, dar se asigură și un mediu de lucru sigur pentru personal, fără riscuri de contaminarea altor procese sau zone învecinate.

Protecție suplimentară pentru rosturile de dilatație și aparatele de reazem, component sensibile ale lucrării de artă

Un alt avantaj-cheie al sablării fără praf este protejarea componentelor critice, cum sunt rosturile de dilatație si aparatele de reazem.

În metodele clasice, praful se poate infiltra în aceste zone greu accesibile, afectând calitatea lucrării sau funcționarea optimă a rosturilor și reazemelor.

Prin utilizarea echipamentelor moderne, păstrarea curățeniei este totală, ceea ce contribuie la durabilitatea și siguranța structurii.

Concluzie

Prin aplicarea acestor tehnologii moderne, Retter demonstrează angajamentul său față de eficiență, inovație și responsabilitate. Nu este vorba doar despre construire rapidă, ci despre construire inteligentă și sustenabilă, cu un impact minim asupra mediului și cu rezultate de calitate superioară.

Pasajul suprateran peste DN1 – Podul Therme – devine astfel un exemplu de bună practică în domeniul infrastructurii rutiere moderne, în care tehnologia contribuie activ la atingerea obiectivelor de performanță, mediu și siguranță.

Citește mai departe