EVENIMENT
TEROARE în Arad. Un bărbat a înjunghiat două persoane şi a încercat să se sinucidă când l-au găsit poliţiştii
Un bărbat din judeţul Arad a înjunghiat două persoane, în noaptea de joi spre vineri, una dintre victime fiind fosta sa iubită, care participa în acel moment la o petrecere în casa părinţilor, iar agresorul a încercat să-şi ia viaţa cu acelaşi cuţit când a fost găsit de poliţişti.
Atacul a avut loc într-o casă din localitatea arădeană Nădab, unde locuiesc părinţii fostei iubite a agresorului.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru AGERPRES, că agresorul are 32 de ani şi locuieşte în localitatea Olari, iar în cursul nopţii a văzut pe Facebook fotografii cu fosta iubită care participa la o petrecere în satul Nădab. Bărbatul a mers la petrecere şi a înjunghiat-o pe femeie, dar şi pe fratele acesteia, apoi a fugit.
Ulterior, în cursul nopţii, poliţiştii l-au găsit pe bărbat pe o stradă din satul Olari, în apropiere de casa sa, iar când a fost somat să se predea, bărbatul s-a înţepat cu cuţitul în abdomen şi în gât.
Agresorul a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde a fost internat în stare gravă, la Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă.
La acelaşi spital se află şi victimele atacului, internate la Chirurgie, unde au fost supuse unor intervenţii chirurgicale, iar medicii afirmă că sunt în stare stabilă.
Cazul a fost preluat de către procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, care fac cercetări in rem cu privire la fapta de tentativă de omor, avându-se în vedere că starea în care se află suspectul nu permite deocamdată audierea acestuia. AGERPRES
i
EVENIMENT
Vreme mai blândă la Cluj joi, 12 februarie. Ce temperaturi sunt anunțate în Cluj-Napoca și localitățile din jur
Meteorologii prognozează pentru joi, 12 februarie, o vreme mai blândă în Cluj-Napoca și în zona metropolitană, după intervalul mai rece din prima parte a săptămânii.
Temperaturile vor depăși ușor valorile normale pentru această perioadă, iar cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și șanse reduse de precipitații slabe izolate, mai ales în prima parte a zilei.
Cluj-Napoca: temperaturi pozitive și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Adriana Viliginschi, așteptată la Curtea de Apel Alba Iulia. Nu este de acord cu arestarea preventivă. Ședință cu ușile închise
Fosta concubină a omului de afaceri Adrian Kreiner, ucis în urmă cu trei ani, va fi prezentă la Curtea de Apel Alba Iulia. Adriana Viliginschi va ajunge joi, 12 februarie, în fața judecătorului de drepturi și libertăți, din poziția de inculpată.
Adriana Viliginschi a fost arestată preventiv în cazul crimei care a șocat opinia publică, cea în care o femeie și-a ucis mama. Anchetatorii susțin că Viliginschi iar fi oferit suport moral înainte și după comiterea crimei...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Pe 14 februarie, iubirea plutește în aer, iar astrele au mesaje speciale pentru fiecare semn zodiacal.
Dacă vrei să faci cadoul perfect persoanei dragi, iată ce sugerează astrologii în funcție de zodie.
Berbec (21 martie – 19 aprilie)
Berbecii sunt plini de energie și aventură. Cadoul ideal: o experiență inedită împreună, cum ar fi un curs de gătit exotic sau o excursie surpriză de o zi.
Taur (20...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
12 februarie: Ziua Internațională pentru Prevenirea Extremismului Violent care conduce la terorism
12 februarie: Ziua Internațională pentru Prevenirea Extremismului Violent care ar conduce la terorism este o inițiativă a Organizației Națiunilor Unite, menită să atragă atenția asupra pericolului radicalizării și asupra nevoii de măsuri preventive la nivel global.
Data subliniază importanța cooperării dintre state, instituții și comunități pentru a combate cauzele profunde ale extremismului și pentru a proteja valorile democratice.
Extremismul violent nu are o singură...
Citește mai mult pe Alba24.ro
