Connect with us

ACTUALITATE

Tichetele de vacanţă ar trebui folosite doar în extrasezon şi în anumite regiuni ale ţării

Publicat

vucher vacanta
Sursa foto: Alba24.ro

Sistemul voucherelor de vacanţă ar trebui îmbunătăţit prin folosirea lor în extrasezon şi în anumite regiuni ale ţării, întrucât utilizarea lor doar în lunile iulie şi august, pe Litoral, duce la scumpiri şi la scăderea numărului de turişti străini, au declarat, miercuri, reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR), într-o conferinţă de presă.

Dragoş Anastasiu, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism şi membru în grupul de lucru pe turism din CDR, a afirmat că reprezintă o problemă faptul că tichetele sunt folosite în principal în sezonul estival.

"Toată lumea se îmbulzeşte pe litoral vara şi în weekend şi atunci cresc preţurile, că aşa este legea cererii şi a ofertei. Un alt efect colateral este inhibarea incoming-ului, pentru că hotelierii pe două luni au venituri crescute cu mai mulţi turişti cu preţuri mai bune şi atunci nu mai vor să se complice cu străinii", a spus Anastasiu.

El a arătat că turiştii străini au nevoie de un lanţ de chartere din aprilie până în octombrie, iar ei în iulie şi august nu mai găsesc locuri.

"Astfel că turismul de Litoral şi de Deltă nu are o şansă reală de dezvoltare sustenabilă decât dacă sezonul este de nouă luni şi asta nu se poate face decât cu mulţi turişti străini, combinat şi cu români. Ca politică publică, eu aş fi făcut-o altfel. De exemplu: aş fi dat voucherele cu valabilitate în extrasezon. Dacă ai sezon doar două-trei luni, nu-ţi permiţi să ai o echipă stabilă, să bagi bani în pregătirea profesională, oamenii vin şi pleacă, lucrezi cu studenţi şi zilieri. Problema noastră este sezonalitatea, nouă luni, iar nouă luni înseamnă să facem şi altceva decât să stăm la soare. Să facem călărie, cantonamente, evenimente, muzică, multe, multe, multe", a precizat Anastasiu.

La rândul său, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii şi membru în grupul de lucru pe turism al CDR, a arătat că voucherele de vacanţă au însemnat un suflu pentru turismul românesc, doar că acest sistem trebuie îmbunătăţit.

"Eu am fost ministrul care a introdus voucherele de vacanţă şi ceea ce trebuie să avem în vedere este calitatea politicilor publice. Noi avem o politică publică, am văzut nişte consecinţe, şi nu facem nimic să schimbăm. Este un efect faptul că un privat poate plăti mai mult, pentru că piaţa a fost distorsionată de cineva care are vouchere de vacanţă. Atunci această politică publică trebuie îmbunătăţită, în sensul că am sesizat că voucherele s-au concentrat pe unele regiuni şi nu pe cele pe care noi le voiam dezvoltate în strategia de ecoturism. Bun, schimbăm şi spunem că voucherele pot fi folosite numai în acele regiuni, ca să le impulsionăm. Doi: am sesizat că voucherele au fost folosite doar în vârf de sezon. Schimbăm reglementarea şi spunem că pot fi folosite numai în extrasezon. Corelăm cu vacanţa copiilor şi ne uităm şi în alte zone. Asta înseamnă politică publică. Pentru că dacă blamăm cu totul acea politică, pierdem cu toţii", a completat el.

Opinia lor este susţinută şi de Daniel Mischie, de asemenea membru în grupul de lucru pe turism din CDR.

"Voucherele de vacanţă sunt un boost extraordinar, un impuls extraordinar pe termen scurt pentru turism. Sigur, 400 de milioane puteau fi cheltuiţi şi altfel decât gratis. Şi nu se referă doar la bugetari, ci şi la mediul privat. Şi o parte dintre noi putem lua tichete de vacanţă în aceleaşi condiţii ca şi tichetele de masă. În momentul în care piaţa se echilibrează, dacă tu vrei să beneficiezi de tichete de vacanţă, poţi să accepţi tichete de vacanţă ca operator. Dacă tu ai foarte mulţi nemţi la uşă cu suta de euro pentru cazare, atunci poţi să nu accepţi tichete de vacanţă. A, e mult mai simplu azi să încasezi tichete de vacanţă şi să stai liniştit, decât să aduci neamţul cu suta de euro la cazare. Dar nu uitaţi că resuscitarea turismului din România, pe termen scurt, e foarte importantă", a arătat Mischie. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FC Botoșani l-a împrumutat pe mijlocașul Alexandru Bota, de la Universitatea Cluj

Publicat

fc botoșani l a împrumutat pe mijlocașul alexandru bota, de la

Publicitate

Echipele de fotbal Universitatea Cluj și FC Botoșani au ajuns, marți, la un acord pentru împrumutul tânărului mijlocaș ofensiv Alexandru Bota, la formația pregătită de Leo Grozavu până la finalul actualului sezon al Superligii.

‘FC Universitatea Cluj și FC Botoșani au ajuns la un acord privind împrumutul mijlocașului ofensiv Alexandru Bota (17 ani) la formația moldavă, până la finalul acestei stagiuni’, a anunțat Universitatea Cluj prin...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Primarul comunei Drăgușeni, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Publicat

botoșani: funcționari ai gărzii de mediu și agenției pentru protecția

Publicitate

Primarul comunei Drăgușeni din județul Botoșani, Eugen Nechita, a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru luare de mită în formă continuată, se arată într-un comunicat de presă transmis, marți, de DNA.

Primarul este acuzat că, în perioada octombrie 2024 – februarie 2025, la intervale diferite de timp, ar fi pretins cu titlu de mită, de la administratorul unei...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip COD GALBEN de vânt pentru județul Botoșani

Publicat

cod galben meteo alerta 3.jpg

Publicitate

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, valabilă astăzi, până la ora 18:00.

Vântul va avea intensificări de 50–60 km/h, spulberând trecător zăpada.

ISU Botoșani a înștiințat autoritățile locale și a transmis măsuri pentru prevenirea situațiilor de urgență. Fenomenele sunt monitorizate permanent, iar echipajele de pompieri sunt pregătite să intervină la nevoie.

Recomandări pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Campania ISU Botoșani ,,Un cămin sigur pentru copilul tău” continuă să salveze vieți

Publicat

campania isu botoșani ,,un cămin sigur pentru copilul tău” continuă

Publicitate

Campania ISU Botoșani „Un cămin sigur pentru copilul tău” continuă să salveze vieți

 

 

 

Campania de informare adresată adulților, „Un cămin sigur pentru copilul tău”, inițiată și desfășurată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, a contribuit și în anul 2025 la creșterea gradului de conștientizare a părinților privind riscurile la care sunt expuși copiii în mediul casnic.

 

...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe