EVENIMENT
Tiktok, suspectat de spionaj. Angajații de la Parlamentul European, obligați să își șteargă aplicația din telefoane
Parlamentul European a decis să interzică aplicaţia chineză de clipuri video TikTok pe telefoanele angajaţilor, din motive de securitate, a declarat marţi un oficial european, legislativul comunitar fiind cea mai recentă instituţie europeană care ia această măsură, relatează Reuters.
Interdicţia se va aplica şi pentru dispozitivele private conectate la e-mailul Parlamentului şi alte reţele de acces instalate pe ele, a spus oficialul, adăugând că decizia urmează să fie anunţată în curând.
Comisia Europeană şi Consiliul UE au interzis de săptămâna trecută TikTok pe telefoanele angajaţilor, subliniind preocupările tot mari cu privire la compania deţinută de firma chineză ByteDance.
Platforma ultrapopulară de clipuri video, deţinută de compania chineză ByteDance, a fost luată în vizor de occidentali, sub suspiciunea că Beijingul ar putea obţine acces la datele utilizatorilor săi din întreaga lume.
Beijingul a negat în mod constant că ar avea astfel de intenţii.
Mai multe state au impus aceeași interdicție
În SUA, aplicaţia este considerată o ameninţare la adresa securităţii naţionale, fiind interzisă de la sfârşitul lui decembrie pe telefoanele funcţionarilor din administraţie.
Recent, şi angajaţii agenţiilor federale au fost somaţi să procedeze la fel.
Canada a adoptat o decizie similară luni. India a interzis, de asemenea, aplicaţia.
Parlamentul danez a anunţat marţi că le-a cerut deputaţilor şi întregului personal să dezinstaleze aplicaţia TikTok de pe dispozitivele mobile de serviciu, din cauza "riscului de spionaj", notează AFP.
Agerpres
Scandalul mediatic între aparţinătorii copiilor cu fibroză chistică şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca este în continuă desfăşurare.
Scandal în privinţa copiilor cu fibroză chistică
Iniţial, reprezentanţi ai bolnavilor au reclamat faptul că Zeci de pacienți diagnosticați cu fibroză chistică, pacienți din 7 județe, ar fi abandonați din cauza deciziilor politice, după ce...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
ANAF introduce Declarația Unică precompletată din 2026. Ce înseamnă și ce trebuie să facă fiecare contribuabil
Începând cu 5 ianuarie 2026, a intrat în vigoare o nouă procedură a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) privind precompletarea Declarației Unice - formular 212, document prin care persoanele fizice declară veniturile și contribuțiile sociale datorate statului.
Măsura este prevăzută în Ordinul ANAF nr. 2719/2025, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 2026, și se aplică pentru veniturile realizate începând cu anul 2025. Documentul poate fi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Fostul vicepremier și ministru de Finanțe, Daniel Chițoiu a fost condamnat la 4 ani de închisoare. Sentința vine la mai bine de șase ani după ce a provocat un grav accident de circulație, soldat cu moartea a doi oameni.
Decizia este definitivă și a fost luată de Curtea de Apel Pitești, care a majorat de la 3 la 4 ani pedeapsa inițială pronunțată de Judecătoria Pitești.
De asemenea, este obligat să plătească despăgubiri de 800.000 de lei urmaşilor celor două victime...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Primăria Teiuș le cere cetățenilor să sprijine activitățile de deszăpezire: ”Să ne parcăm mașinile în curte!”
Primarul orașului Teiuș, Mirel Hălălai, le cere cetățenilor să iasă să curețe trotuarele și parcările pentru a contribui la deblocarea orașului după ninsorile recente.
Autoritățile locale intervin pentru deblocarea căilor de acces, a trotuarelor, stațiilor de autobuz și trecerilor de pietoni, în vederea fluidizării traficului și asigurării circulației în condiții de siguranță.
Reprezentanții primăriei fac apel către cetățeni să sprijine acțiunile de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
