Connect with us

EVENIMENT

Timișoara: Bărbat scos din apele râului Bega în stare de inconștiență

Publicat

Un bărbat a fost scos în stare de inconștiență din apele râului Bega. Pompierii timișoreni au fost anunțați că au văzut o persoană care a intrat în apă, apoi a dispărut. Echipajele de salvare au început manevrele de resuscitare.

Potrivit ISU Timiș, în jurul orei 21:30 am primit un apel pe 112, prin care, un cetățean ne-a anunțat că a observat o persoană de sex masculin care a intrat să înoate în canalul Bega, lângă Parcul Copiilor din Timișoara, și după câțiva metri a dispărut sub apă.

Imediat au fost alertarea cele 7 subunități de intervenție din județ, care au trimis la fața locului câte o barcă pneumatică cu echipajul aferent.
De asemenea, la fața locului au mai fost alocate 2 baloane de iluminat, 2 sonare de căutare în mediu acvatic, o autosanitară SMURD și un echipaj moto SMURD. La intervenție au ajuns și 2 scafandri din cadrul inspectoratului care vor începe căutările.

În acest moment, se efectuează căutări în zona indicată de apelant cu 3 bărci ajunse deja la fața locului, dar și cu mai mulți pompieri care patrulează pe cele două maluri.

Misiunea este în dinamică. Vom reveni cu detalii

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Centrul pentru Jurnalism Independent: Educația media, alternativă la blocarea accesului copiilor pe platformele de socializare

Publicat

programul ”euro 200”: când primesc elevii și studenții bonuri valorice

Centrul pentru Jurnalism Independent atenționează privind importanța educației media pentru comunitățile din România, ca alternativă față de inițiativele de blocare a accesului la platforme de socializare pentru copiii sub 16 ani. 

”Un șir de evenimente dramatice, în care au fost implicați adolescenți, a generat reacții emoționale în spațiul public, iar blocarea accesului copiilor și tinerilor la rețelele sociale a devenit prima și singura măsură legislativă, fără...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Zi cu miză pentru tenisul românesc la Transylvania Open. Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse intră pe teren la simplu

Publicat

jaqueline cristian si gabriela ruse sursa paula copaciu.jpeg






Transylvania Open WTA 250 continuă marți, 3 februarie, la BT Arena din Cluj-Napoca, cu o zi intensă de competiție, în care atenția publicului român se va îndrepta către evoluțiile lui Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse, ambele programate să joace pe tabloul de simplu.

Programul zilei include meciuri din primul tur al tablourilor de simplu și dublu, dar și primele confruntări din turul al doilea al probei de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Incendiu izbucnit la acoperișul a două case, în zona Fărău - Alecuș. Intervin de urgență pompierii

Publicat

incendiu la miraslău: o casă nelocuită arde generalizat. intervin pompierii

Un incendiu a izbucnit marți, la acoperișul a două locuințe. Potrivit ISU Alba, cele două case se află între Fărău și Alecuș. Intervin de urgență pompierii.

La fața locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Intervin și voluntarii de la serviciile volunare pentru situații de urgență de la Ocna Mureș și Șonă.

Știre în actualizare

Foto: Arhivă






...
Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Vremea până în 2 martie: variații mari de temperatură în ultima lună de iarnă. Prognoza ANM pe patru săptămâni, actualizată

Publicat

vremea până în 2 martie: variații mari de temperatură în

Vremea până în 2 martie: ultima lună de iarnă a anului 2026 aduce variații mari de temperatură de la o săptămână la alta și de la o regiune la alta. În următoarele zile, temperaturile sunt în creștere până la valori neobișnuit de mari pentru această perioadă.

Excepție fac zonele de nord-est și sud-vest ale țării, unde va fi mai frig. Până la jumătatea lunii februarie sunt anunțate ploi în centru, sud-est și nord-est. Vor fi și ninsori, mai ales în vestul...
Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe