ACTUALITATE
Timişoara intră în scenariul verde. Ce măsuri rămân obligatorii
Preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş, prefectul Zoltan Nemeth, a anunţat sâmbătă că municipiul Timişoara a ajuns în scenariul verde, având raportată o rată de infectare COVID-19 de 1,40 la mia de locuitori.
Noile măsuri se aplică de duminică, 9 mai.
"Scăderea raportată coincide cu expirarea perioadei de 14 zile, la care urmau să fie reevaluate măsurile pe Timişoara, iar cu această ocazie, municipiul Timişoara iese de pe anexele cu restricţii suplimentare, fiind aplicabile restricţiile generale aplicabile din HG nr. 432/2021", a explicat prefectul Zoltan Nemeth.
Potrivit acestuia, de duminică, în municipiul Timişoara este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este permisă, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului (faţă de capacitatea de 30% permisă în ultimele două săptămâni).
Sunt permise, de asemenea, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului; activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, fără a depăşi 50% din capacitatea maxima a spaţiului.
Activitatea sălilor de jocuri este în continuare restricţionată, indiferent de rata de infectare, conform art. 10 pct. 1 din HG nr. 432/2021.
Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului Culturii şi al Sănătăţii.
Spectacolele de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la trei persoane.
Timișoara intră în scenariul verde. Sunt permise evenimentele în aer liber, cu participarea a celor mult 300 de persoane
Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţa de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie.
Aceste activităţi sunt permise cât timp municipiul Timişoara are o incidenţă cumulată mai mică sau egală cu 1,5 la mia de locuitori. Dacă incidenţa cumulată la 14 zile din judeţ sau localitate este mai mare de 1,5 la mia de locuitori, CJSU, în termen de 48 de ore de la depăşirea incidenţei de 1,5 la mia de locuitori, trebuie să constate depăşirea limitei în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite, care se vor aplica pentru o perioadă de 14 zile. Agerpres
ACTUALITATE
Rezultate pentru elevii din Avrămeni la competiția de șah și tenis de masă de la Liceul Tehnologic Coțușca
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Avrămeni au obținut rezultate frumoase la competiția de șah și tenis de masă organizată în cadrul fazei pe cerc pedagogic – zona Săveni, desfășurată la Liceul Tehnologic Coțușca.
Participarea lor a fost marcată de ambiție, concentrare și dorință reală de afirmare, calități care s-au reflectat în clasările obținute.
La proba de tenis de masă – fete, Condurache Paula Andreea a reușit o evoluție...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Paradă planetară: Aliniere rară a planetelor în februarie. Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Citește mai mult pe Botosani24.ro
