Connect with us

EVENIMENT

Timp de aşteptare de 30 de minute la intrarea în ţară prin Vama Giurgiu-Ruse

Published

on

giurgiu

Timpul de aşteptare la intrarea în România prin PTF Giurgiu-Ruse, Bulgaria, este de 30 de minute pentru camioane şi de 20 de minute pentru autoturisme, autorităţile de frontieră suplimentând personalul şi numărul arterelor de circulaţie pentru a evita aglomeraţia la întoarcerea turiştilor din minivacanţa de Sfânta Maria.

"Dacă la începutul minivacanţei de Sfânta Maria am avut valori alte traficului la ieşirea din ţară prin PTF Giurgiu-Ruse şi de şapte ori mari faţă de o zi obişnuită, acum, la finalul acestei vacanţe, colegii bulgari au luat măsuri pentru a nu se crea aglomeraţie la revenirea turiştilor în România şi au suplimentat efectivele astfel încât acum se lucrează pe şase-şapte artere de circulaţie la intrarea în România, faţă de patru artere folosite în mod obişnuit", a declarat luni, pentru AGERPRES, inspectorul şef adjunct al ITPF Giurgiu, Nicu Răboj.

Potrivit ITPF Giurgiu în minivacanţa de Sfânta Maria, respectiv în perioada 15-18 august, au ieşit din ţară 111.398 de persoane cu 31.161 mijloace de transport. AGERPRES

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

U Cluj a zdrobit-o pe Csikszereda, în Superligă. Dan Nistor 500

Published

on

1771100625 u cluj 1.jpg






Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.

 

Dan Nistor, la meciul 500

Dan Nistor a jucat meciul său cu numărul 500 în prima ligă şi a reuşit să marcheze (36), după ce tot el ratase câteva secunde mai devreme un penalty pentru un fault la Omar El Sawy.

Doar Ionel Dănciulescu are mai multe...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute

Published

on

planeta marte va fi vizibilă marți seară. cum poate fi

Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o "paradă planetară".

Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept "paradă planetară" sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.

În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate strâns pe cer.

Un eveniment asemănător a avut loc și în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

UBB majorează taxele în etape. Dar nu vor depăși 6.500 de lei

Published

on

ubb3 e1639656908346.jpg






Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu cerințele legii și ale contractului instituțional încheiat între Ministerul Educației și Cercetării și universitățile publice din România vor fi realizate etapizat, urmând ca noile taxe să fie aplicate studenților care vor fi admiși ȋn această...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament

Published

on

apa potabilă, oprită în zone din zlatna. apa ctta a

Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.

La nivel național, operatorul Apa CTTA Alba se situează în zona mediană-superioară în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading