EVENIMENT
Timpi crescuţi de aşteptare la Vama Nădlac II pentru camioane, în timp ce la maşini traficul e scăzut
Timpii de aşteptare pentru camioane la tranzitarea prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac (PTF) II au crescut, marţi dimineaţa, la două ore pe sensul de intrare în România şi o oră pe sensul de ieşire, în timp ce la autoturisme traficul are valori foarte scăzute.
Aplicaţia online de monitorizare a traficului la frontiere, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, precizează că la PTF Nădlac II se aşteaptă mai mult pe arterele dedicate traficului greu din cauza numărului mare de camioane care se prezintă la verificări.
În acest punct de frontieră, cel mai mare din vestul ţării, erau folosite, marţi dimineaţa, patru artere de intrare pentru camioane, faţă de două în mod obişnuit, şi patru pentru ieşire din ţară.
Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru AGERPRES, că mărirea capacităţii de tranzitare pentru traficul greu s-a făcut prin folosirea arterelor dedicate în mod obişnuit traficului uşor, unde valorile sunt foarte scăzute după ce Ungaria a anunţat că îşi închide frontierele pentru cetăţenii altor ţări.
În ultimele 24 de ore, respectiv de luni ora 9,00 până marţi ora 9,00, prin PTF Nădlac II au intrat în România doar 7.000 de persoane, cu peste 3.000 mai puţine decât în ziua anterioară, şi au ieşit circa 2.000 de persoane, jumătate decât într-o zi obişnuită.
Pe arterele dedicate traficului uşor erau înregistrate doar câteva autoturisme, astfel că se aştepta cel mult 10 minute pentru control. AGERPRES
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Zeci de actori clujeni au protestat în fața Teatrului Național. Artiștii contestă noile reguli de evidență a muncii
Zeci de actori și artiști din instituțiile publice de spectacole și concerte din Cluj-Napoca au participat marți, 10 februarie, ora 14:30, la un protest simbolic organizat în fața Operei Naționale Române și a Teatrului Național, nemulțumiți de noile instrucțiuni ale Ministerului Culturii privind organizarea și evidența timpului de muncă.
Acțiunea, descrisă de participanți drept un „protest de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Fostul șef al Jandarmeriei Cluj, Aurel Litan, rămâne în arest la domiciliu. Tribunalul i-a respins contestația
Tribunalul Cluj a respins, marți, contestația depusă de fostul șef al Jandarmeriei Cluj, general de brigadă (r) Aurel Litan, la măsura arestului la domiciliu pentru agresiune sexuală asupra unei fete de 17 ani.
Litan a fost plasat în arest la domiciliu în 31 ianuarie, pentru 30 de zile, cu obligativitatea purtării unei brățări electronice de supraveghere, de magistrații Judecătoriei Cluj-Napoca, iar...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Dominic Fritz pierde procesul în care ANI îl acuză de conflict de interese. Primarul anunță că face apel: „Nu plec”
Primarul Dominic Fritz a reacționat dur după ce Curtea de Apel Timișoara a respins cererea sa de anulare a raportului Agenției Naționale de Integritate (ANI), care îl declarase incompatibil și în conflict de interese administrativ.
Edilul anunță că va continua lupta în instanță și va contesta decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).
„Sunt cu capul sus. Nu am nimic ce să-mi reproșez”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Șoc pentru cei viitorii studenți ai UBB. Taxele ar urma să fie majorate masiv. Programul de master de 10.000 de lei
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca ar putea fi loviți din toamna acestui an de majorări semnificative ale taxelor de școlarizare și de admitere.
Pe masa Senatului UBB s-ar afla propuneri care vizează creșteri consistente ale costurilor pentru facultăți, atât la nivel de licență și masterat, cât și pentru doctorat, potrivit informațiilor Cluj24.ro.
Votul, luni, în timpul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
