Connect with us

ACTUALITATE

Tinder şi Grindr, acuzate că revând date cu caracter personal

Publicat

Aplicaţii populare precum serviciile de întâlniri Tinder şi Grindr revând către companii terţe date cu caracter personal - inclusiv orientarea sexuală a utilizatorilor, în cazul lui Grindr - încălcând astfel reglementările, a denunţat marţi o agenţie norvegiană, citată de AFP.

Potrivit Consiliului norvegian pentru protecţia consumatorului, Grindr, care se descrie drept ''cea mai mare reţea mondială de întâlniri pentru persoane gay, bi, trans şi queer'', partajează date GPS, adresa IP, vârsta şi sexul utilizatorilor săi cu o multitudine de actori pentru o mai bună direcţionare a publicităţii.

Partajarea acestor date trădează implicit orientarea sexuală a utilizatorilor, remarcă instituţia norvegiană aflată la originea unui raport. Documentul, intitulat ''Out of Control'' (''Fără control''), examinează colectarea şi utilizarea datelor cu caracter personal de zece aplicaţii şi concluzionează că ''industria publicitară încalcă legea în mod sistematic''.

''De fiecare dată când deschideţi o aplicaţie, precum Grindr, actorii publicitari primesc datele dumneavoastră GPS, datele de identificare ale dispozitivului şi chiar şi faptul că utilizaţi o aplicaţie pentru întâlniri gay'', denunţă activistul austriac Max Schrems.

"Este o încălcare nebunească a drepturilor europene de confidenţialitate a utilizatorilor", a subliniat el într-un comunicat al Consiliului pentru protecţia consumatorilor, un organism independent care beneficiază de fonduri publice.

Tinder este de asemenea vizată pentru că ar partaja datele utilizatorilor săi cu cel puţin 45 de companii aparţinând Match Group, operatorul site-ului de întâlniri cu acelaşi nume.

Şi alte aplicaţii sunt vizate, precum Qibla Finder (specializată în evenimente cu caracter religios pentru musulmani), Clue şi MyDays (monitorizarea perioadelor fertile) sau chiar My Talking Tom 2, pentru copii.

''La douăzeci de luni de la intrarea în vigoare a GDPR (Regulament General de Protecţia Datelor aplicabil în Uniunea Europeană începând din mai 2018 - n.a.), consumatorii sunt încă urmăriţi pe scară largă şi sunt supuşi profilării online şi nu au niciun mijloc pentru a afla ce entităţi le prelucrează datele şi cum să le oprească'', deplânge Consiliul pentru protecţia consumatorilor.

Potrivit instituţiei, astfel de practici ar putea conduce la cazuri de discriminare, manipulare sau exploatare.

Grindr, deţinută de compania Beijing Kunlun, nu a răspuns imediat unei solicitări de a face comentarii pe acest subiect, notează AFP. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Sfântă Liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în Parohia „Sfânta Cuvioasa Parascheva” Brăești

Publicat

foto: sfântă liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în parohia

Publicitate

Ziua de duminică, 8 februarie a.c., a fost pentru sufletele credincioșilor din Brăești o adevărată revărsare de har și bucurie duhovnicească. Cu inimile pline de recunoștință, au avut binecuvântarea de a participa la Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită cu aleasă evlavie de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Atmosfera de rugăciune, pace și comuniune a transformat acest ceas...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FRF vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în Codul Penal

Publicat

frf vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în

Publicitate

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că își dorește ca trucarea de meciuri să fie incriminată de Codul Penal din România, după exemplul altor state.

‘În spatele trucărilor meciurilor de fotbal nu avem de cele mai multe ori niște decizii individuale ale unui jucător sau antrenor. Vorbim de o întreagă mafie, vorbim de aceleași rețele de infracționalitate pe care le...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Zeci de lebede care iernează pe malul Prutului, hrănite de localnici cu boabe de porumb

Publicat

botoșani: zeci de lebede care iernează pe malul prutului, hrănite

Publicitate

Zeci de lebede care iernează pe râul Prut sunt hrănite de localnici cu boabe de porumb, pentru a fi ajutate să depășească perioada de iarnă în care își găsesc mai greu de mâncare.

Păsările au fost observate pe malul Prutului, pe raza comunei Hudești, de niște muncitori dintr-o balastieră. Aceștia au sunat la Primărie, iar autoritățile locale au decis să hrănească lebedele cu cereale adunate de la fermieri.

‘Sâmbătă, am primit un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Munca la negru, sancționată dur. Controale ITM și amenzi de sute de mii de lei în ianuarie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii ianuarie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 79 controale. Au fost dispuse 86 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 8 amenzi, în valoare de 344.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe