Connect with us

EVENIMENT

Toamna își intră în drepturi. Temperaturi minime de până la 3 grade. Prognoza meteo pe REGIUNI, pentru 19 septembrie - 2 octombrie

Publicat

Administrația Națională de Meteorologie a publicat estimarea valorilor termice și a temperaturilor pe regiuni, în perioada 19 septembrie – 2 octombrie. Meteorologii anunță că vremea va fi schimbătoare, în următoarele două săptămâni.

Temperaturile minime vor ajunge până la 3 - 4 grade în toată țara, până în data de 24 septembrie. După această dată temperaturile vor crește cu aproximativ 5 grade. La munte sunt așteptate ninsori.

Administraţia Naţională de Meteorologie ( ANM) a emis luni prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 19 septembrie - 2 octombrie.

Prognoza meteo pe REGIUNI, pentru 19 septembrie - 2 octombrie. BANAT

Până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză vremea va fi deosebit de rece, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa, în general, între 16 și 18 grade, iar a minimelor între 4 și 7 grade. În jurul datei de 25 septembrie, valorile termice vor crește cu aproximativ 5
grade, apoi nu vor mai avea variații semnificative.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 22 septembrie, precum și între 26 septembrie și 2 octombrie.

Prognoza meteo pe REGIUNI, pentru 19 septembrie - 2 octombrie. CRIȘANA

În intervalul 19 – 24 septembrie vremea va fi deosebit de rece, media maximelor termice fiind, în general, de 15...17 grade, iar a minimelor de 4...7 grade.

La sfârșitul primei săptămâni și la începutul celei de a doua se va încălzi cu aproximativ 4 grade, apoi valorile termice nu se
vor mai modifica semnificativ.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 23 septembrie, precum și între 26 septembrie și 2 octombrie.

Prognoza meteo pe REGIUNI, pentru 19 septembrie - 2 octombrie. TRANSILVANIA

Până în data de 24 septembrie media temperaturilor se va menține mult sub cea specifică perioadei și se va situa între 13 și 15 grade a maximelor și între 3 și 5 grade a minimelor. În următoarele patru zile maximele termice vor crește cu aproximativ 5 grade. Creșterea
minimelor se va produce între 26 și 28 septembrie și va fi de 6 grade.

În următorul interval regimul termic va fi relativ staționar.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 23 septembrie, precum și între 26 septembrie și 2 octombrie.

Prognoza meteo pe REGIUNI, pentru 19 septembrie - 2 octombrie. MARAMUREȘ

Până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză vremea va fi deosebit de rece, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa între 13 și 16 grade, iar a minimelor între 4 și 6 grade. În jurul datei de 25 septembrie, valorile termice vor crește cu aproximativ 4 grade, apoi
nu vor mai avea variații semnificative.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 22 septembrie, precum și între 26 septembrie și 2 octombrie.

Prognoza meteo pe REGIUNI, pentru 19 septembrie - 2 octombrie. MOLDOVA

Media temperaturilor va fi mult sub cea specifică perioadei, până în data de 24 septembrie, și se va situa, în general, între 13 și 17 grade a maximelor și între 5 și 8 grade a minimelor.

Va urma o creștere a valorilor termice, la început a celor maxime, apoi și a celor minime, astfel că în jurul datei de 27 septembrie, media maximelor va atinge 21...22 de grade, iar a minimelor va fi de 10...11 grade.

În zilele care vor urma, până la finalul intervalului de prognoză, nu vor mai fi variații termice semnificative.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 23 septembrie, precum și după data de 26 septembrie.

Prognoza meteo pe REGIUNI, pentru 19 septembrie - 2 octombrie. DOBROGEA

Până în data de 24 septembrie, media temperaturilor se va menține mult sub cea specifică perioadei și se va situa între 13 și 15 grade a maximelor și între 3 și 5 grade a minimelor. În următoarele patru zile, maximele termice vor crește cu aproximativ 5 grade.

Creșterea minimelor se va produce între 26 și 28 septembrie și va fi de 6 grade. În următorul interval regimul termic va fi relativ staționar.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 23 septembrie, precum și între 26 septembrie și 2 octombrie.

Prognoza meteo pe REGIUNI, pentru 19 septembrie - 2 octombrie. MUNTENIA

În prima săptămână de prognoză, media maximelor termice va avea variații între 17 și 22 grade, iar a minimelor între 6 și 9 grade și vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod normal la această dată.

În cea de-a doua săptămână, temperaturile vor fi mai ridicate, nu vor mai avea variații importante, media maximelor se va situa în jurul a 23...24 de grade, iar a minimelor va fi de 10...12 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 23 septembrie, precum și după data de 27 septembrie.

Prognoza meteo pe REGIUNI, pentru 19 septembrie - 2 octombrie. OLTENIA

Până în data de 24 septembrie, media temperaturilor se va menține sub cea specifică perioadei și se va situa între 16 și 21 grade a maximelor și între 6 și 8 grade a minimelor. În următoarele patru zile, maximele termice vor crește cu aproximativ 5 grade. Creșterea minimelor se va produce între 26 și 28 septembrie și va fi de 6 grade.

În următorul interval regimul termic va fi relativ staționar.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 22 septembrie, precum și după data de 27 septembrie.

Prognoza meteo pe REGIUNI, pentru 19 septembrie - 2 octombrie. LA MUNTE

Vremea va fi mult mai rece decât în mod normal la această dată până în data de 24 septembrie; media maximelor termice va avea variații între 4 și 8 grade, iar a minimelor va coborî ușor sub pragul de îngheț.

În următoarele două zile se va încălzi cu aproximativ 4...5 grade, apoi nu vor mai fi variații termice importante.

Temporar va ploua aproape zilnic, iar în prima săptămână, la altitudini în general de peste 1600 m, trecător, se vor semnala și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Ce spune ministrul Sănătății despre reducerea veniturilor personalului medical cu 10%. Situația din spitale

Publicat

ce spune ministrul sănătății despre reducerea veniturilor personalului medical cu

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul de sănătate, în primul rând,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Clujul, alături de necuvântătoare. Câinii fără stăpân ar putea fi adoptați cu ajutorul echipelor sportive

Publicat

caini fara stapan centru ecarisaj adoptii 4.jpg






Municipiul Cluj-Napoca face un nou pas în direcția protecției animalelor și a responsabilizării comunității, prin lansarea proiectului „Adoptă un Prieten pe viață”, o inițiativă care va fi supusă votului în ședința Consiliului Local din 16 februarie.

Proiectul propune o colaborare amplă între administrația locală și actori importanți din domeniul sportiv și instituțional, cu scopul de a crește...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Copacii ce pun în pericol liniile de energie electrică în Apuseni vor fi tăiați. Măsuri luate de autoritățile din Alba

Publicat

copacii ce pun în pericol liniile de energie electrică în

Copacii ce pun în pericol rețeaua de energie electrică în Apuseni vor fi îndepărtați. Autoritățile din Alba s-au întâlnit la Câmpeni, pentru a stabili măsurile necesare.

Întâlnirea a fost organizată de Instituția Prefectului – Județul Alba  și s-a desfășurat la sediul Primăriei orașului Câmpeni.

Discuțiile au vizat gestionarea arborilor situați în culoarele liniilor electrice de medie și joasă tensiune și problemele silvice din zona montană a județului.

La...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Un om de afaceri din Alba a cumpărat hotelul patronului CFR Cluj, Ioan Varga. Care este valoarea tranzacției

Publicat

un om de afaceri din alba a cumpărat hotelul patronului

Un om de afaceri din Alba a cumpărat Hotelul Granata din Cluj, deținut de patronul CFR Cluj, Ioan Varga. Este vorba despre Cosmin Nustiu, administrator al companiei Art Instal SRL din Alba Iulia.

Imobilul a fost adjudecat vineri, 13 februarie, în cadrul unei licitații organizate de un executor judecătoresc, potrivit cluj24.ro.

Tranzacția a fost în valoare de 19,9 milioane de lei, aproximativ 4 milioane de euro.

Hotelul a fost scos la licitație din cauza unor datorii pe care patronul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe