ACTUALITATE
Topul orașelor cu cele mai mici salarii medii nete din telecom
Telecomul se situează pe locul 7 în topul celor mai mari angajatori din România și pe locul 4 în preferințele candidaților, în condițiile în care aproximativ 90.000 dintre aplicările lunare merg către joburile din acest domeniu.
”Este unul dintre puținele domenii în care vedem o distribuire cât se poate de echilibrată a categoriilor de candidați. Aplică aproape în mod egal atât cei din segmentul entry-level și fără experiență, cât și cei cu senioritate, specialiștii sau managerii. Candidații sunt atrași nu doar de numărul mare de locuri de muncă disponibile, ci și de oportunitățile de dezvoltare pe care le oferă acest sector, de faptul că pot lucra în companii foarte mari, multinaționale, dar și de posibilitatea de a se specializa la job, în cazul aplicanților care nu au experiență”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Potrivit datelor Salario, comparatorul de salarii eJobs, 30% dintre cei care lucrează în telecom au un salariu lunar cuprins între 4.000 și 7.000 de lei. 25% câștigă între 2.000 și 3.000 de lei, 19,5% între 3.000 și 4.000 de lei și 12,2% între 7.000 și 10.000 de lei. 8,7% au salarii mai mici de 2.000 de lei și 4,7% de peste 10.000 de lei.
Topul orașelor cu cele mai mici salarii medii nete din telecom: cele mai mari salarii
Cele mai mari salarii înregistrate sunt asociate pozițiilor de director general (30.000 de lei), inginer software (30.000 de lei), manager IT (29.150 de lei), director tehnic (26.500) sau arhitect IT (25.000).
”Sunt poziții cu un nivel ridicat de specializare, căutate la nivel general pe piața muncii și care permit o migrare ușoară de la o industrie la alta. În plus, acest tip de specialiști sunt foarte căutați și foarte bine plătiți și în afara țării. În special dacă vorbim despre angajații marilor multinaționale din telecom, vedem frecvent cazuri de relocare pe alte piețe”, detaliază Bogdan Badea.
Telecomul este unul dintre acele domenii cu o prezență extinsă la nivel national, motiv pentru care diferențele salariale între Capitală și celelalte mari orașe au devenit aproape insesizabile. Este, totodată, și domeniul care oferă cele mai multe joburi remote, raportat la numărul total de poziții scoase în piață. Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Sibiu sau Brașov continua lista orașelor cu cele mai multe locuri de muncă libere în telecom.
Topul orașelor cu cele mai mici salarii medii nete din telecom: cele mai mici salarii medii nete
Cele mai mici salarii medii nete introduse până în acest moment de către angajații din telecom, sunt pentru joburile:
Tehnician - 3.000 lei
Dispecer – 2.500 lei
Operator call-center - 2.450 lei
Operator introducere date - 2.300 lei
Casier - 2.200 lei
Orașele cu cele mai mici salarii medii nete din telecom sunt:
Balș: 1.600 lei
Târgu Jiu: 1.763 lei
Mediaș: 2.000 lei
Miercurea Ciuc: 2.100 lei
Bacău: 2.300 lei
Orașele cu cele mai mari salarii medii nete din telecom sunt:
București : 6.000 lei
Cluj-Napoca: 5.000 lei
Timișoara: 4.500 lei
Constanța: 3.800 lei
Brașov: 3.500 lei
Topul orașelor cu cele mai mici salarii medii nete din telecom: cele mai mari valori salariale
Iată și care sunt pozițiile pentru care s-au înregistrat cele mai mari valori salariale din acest domeniu:
Director General: salariul mediu net la nivel național - 9.000 lei, salariul maxim introdus în Salario - 30.000 lei
Inginer software: salariul mediu net la nivel național - 7.000 lei, salariul maxim introdus în Salario - 30.000 lei
Director tehnic: salariul mediu net la nivel național - 10.000 lei, salariul maxim introdus în Salario - 26.500 lei
IT Architect: salariul mediu net la nivel național - 13.000 lei, salariul maxim introdus în Salario - 25.000 lei
Manager de proiect: salariul mediu net la nivel național - 5.500 lei, salariul maxim introdus în Salario – 25.000 lei. MEDIAFAX
ACTUALITATE
Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și în 2026. Termenul limită pe care trebuie să-l știe angajații
Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.
Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
Numerele extrase, 15 februarie 2026:
Loto 6/49: 1, 23, 33, 48, 2, 35
Loto 5/40: 3, 9, 14, 15, 24, 33
Joker: 26, 43, 5, 18, 7 +18
Noroc: 5, 3, 8, 6, 5, 3, 5
Noroc Plus: 5, 0, 5, 5, 8, 3
Super Noroc: 8, 0, 2, 6,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Duhovnicul de la Botoșani care a slujit șapte decenii la Mănăstirea Curtea de Argeș a trecut la Domnul la 102 ani
Arhimandritul Climent Haralamb, unul dintre cei mai longevivi și respectați slujitori ai Bisericii, a trecut la Domnul duminică, puțin după miezul nopții, la vârsta de 102 ani, după o viață dedicată credinței și slujirii aproapelui.
Trupul neînsuflețit a fost depus în Paraclisul Arhiepiscopal de la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde părintele a slujit neîntrerupt timp de șapte decenii și unde a devenit un reper duhovnicesc pentru mii de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI
Daniel Cristea-Enache, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2021, scrie despre geneza volumelor „La Lilieci” ale lui Marin Sorescu. Scrie la un moment dat: „Mai aproape de adevăr pare a fi versiunea oferită de George Sorescu, şi anume aceea că poetul s-a documentat pentru scrierea ciclului „La Lilieci” vorbind cu mama lui, aşa cum...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
