În satul clujean Buru, din zona Munților Apuseni, se îndătina ca feciorii care urmau să plece în cătănie să aducă lunea, în prima zi din Săptămâna Mare, un trunchi înalt de paltin, din care ciopleau „toaca satului”.

Lemnul, ales după rezonanță, „care cânta când îl loveai cu toporul”, era adus în sat tras de 12 feciori. În timp ce coborau de pe munte, cântau:

„Bate vântu’ sus, pe munte,

Vremea-i de mărs la răgute.

Hai, feciori, s-aducem toaca,

S-o cioplim cum n-a fi alta.

Bate toaca jos, în sat,

Vremea este de plecat,

Da’ nu-i drumu’ cel de coasă,

Că-i plecarea de acasă.

Hai, feciori, să batem toaca,

Mamă, tu, fă-ne desaga.

C-om pleca la cătănie,

De venim, Dumnezo știe.

Bate vântu’sus, pă munți,

Rămas bun de la părinți.

Verde-i frunza cea de fragă,

Rămas bun, mândruță dragă.”

(inf. Ion Zaprea, n. 1940, Buru, jud. Cluj, din volumul „Obiceiuri tradișionale românești din Transilvania”, autor cercetător și etnolog Maria Bocșe, editat de CJCPCT Cluj)

După ce o ciopleau și scriau numele celor care au făcut-o, „toaca răgutelor” era atârnată în curtea bisericii și era bătută continuu, din Joia Mare, până a treia zi de Paști. Apoi, era păstrată în podul bisericii.

Săptămâna Patimilor este o perioadă de doliu, de tristețe, iar în satul tradițional nu era îngăduită munca la câmp „că e mare păcat să muncești când Domnul Hristos pătimește”.

Oamenii posteau, iar fiecare zi din această săptămână era dedicată ultimelor pregătiri pentru marea sărbătoare. Astfel, până miercuri, casele și gospodăriile trebuie să fie gata pregătite pentru Înviere.

Casele erau văruite, zestrea era…

Vezi mai mult pe Cluj24.ro