EVENIMENT
Traducere în limba română, în premieră, la liturghia festivă cu ocazia pelerinajului de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc – Harghita
Credincioşii care vor participa, sâmbătă, la marele pelerinaj de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc şi care nu cunosc limba maghiară vor avea acces, în premieră, la traducerea lecturilor din timpul slujbei şi tradiţionalei predici de la finalul liturghiei.
Rectorul bisericii franciscane de la Şumuleu Ciuc, părintele Guia Laurean Hugo, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că traducerea se va face simultan, în căşti. Decizia ia fost luată după ce mai mulţi oameni şi-au exprimat această dorinţă.
Traducere în limba română, în premieră, la liturghia festivă cu ocazia pelerinajului de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc – Harghita. Mai mulți oameni au cerut traducerea liturghiei
„Este ceva nou, pentru că lecturile care vor fi citite, predica spusă de către arhiepiscop va fi tradusă în limba română. Pentru toţi cei care vin, de limba română, vom avea un cort, se pot ataşa acelui semnal şi ei pot auzi în întregime lecturile şi predica în limba română. Am întâlnit această dorinţă, am întâlnit oameni care au cerut şi am zis că ne alăturăm cu mare drag acestei dorinţe”, a afirmat părintele Guia Laurean Hugo.
Traducere în limba română, în premieră, la liturghia festivă cu ocazia pelerinajului de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc – Harghita. ”Pace și bine”
Acesta a precizat că mottoul din acest an al pelerinajul este „Pace şi bine”, care este şi mottoul Ordinului Franciscanilor, organizator al evenimentului, pacea şi binele fiind daruri de care fiecare are nevoie, după o perioadă de pandemie şi în contextul războiului aflat în vecinătate.
„Mottoul acestui pelerinaj este „Pace şi bine”, prin care vrem să exclamăm faptul că vocaţia noastră de franciscani, fiind şi mottoul Ordinului nostru franciscan, este aceasta: de a da mai departe, prin Evanghelie, pacea şi binele.
Pacea şi binele se leagă de o persoană, care este Isus Cristos, Mântuitorul nostru, de la El primim adevărata pace, de la El primim tot binele, chiar de aceea este important ca în acest pelerinaj să ne întâlnim cu El. Prin Maica Domnului ne întâlnim cu El, fiind mama Lui, ea ne conduce la El şi asta am dori să îndemnăm toţi pelerinii, să fie deschişi pentru a-l întâlni pe Dumnezeu, care El însuşi este pacea şi binele. Astfel, fiecare dintre noi întorcându-ne acasă putem duce cu noi, ca şi cel mai mare dar de care are nevoie lumea noastră. După o pandemie, în situaţia de faţă, când este război în vecinătatea noastră, cu toţii avem nevoie de pace şi bine, de a răspândi acest dar, venit de la Bunul Dumnezeu”, a afirmat părintele Hugo.
Rectorul Bisericii franciscane din Şumuleu Ciuc a precizat că au început deja pregătirile liturgice pentru acest mare eveniment şi a anunţat că slujba festivă din sâmbăta Rusaliilor va fi oficiată de monseniorul Udvardy György, arhiepiscop mitropolit de Veszprem (Ungaria – n.r.).
Traducere în limba română, în premieră, la liturghia festivă cu ocazia pelerinajului de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc – Harghita. Pregătiri intense pentru eveniment
La fel ca în fiecare an, liturghia se oficiază la un altar în aer liber aflat în şaua dintre muntele Şumuleu Mare şi muntele Şumuleu Mic.
Prezent la conferinţa de presă, primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a precizat că au fost luate mai multe decizii, astfel încât pelerinii să ajungă în siguranţă la eveniment şi să se întoarcă în siguranţă acasă, fiind comunicate rutele pe care aceştia să le folosească, în funcţie din ce zonă a ţării pornesc.
Korodi a adăugat că în zona pelerinajului va fi permis doar comerţul cu produse de artizanat, de patiserie specifice evenimentului, apă minerală, cărţi şi produse bisericeşti. De asemenea, vor fi deschise doar restaurantele şi magazinele care au autorizaţie de funcţionare permanentă, pe tot timpul anului.
„Am făcut acest pas pentru că am primit, anul trecut, reacţii foarte pozitive asupra manierei mai restrânse de a permite comerţul în această zonă şi cred că foarte importantă este partea liturgică şi sufletească a pelerinajului, decât partea cealaltă”, a explicat Korodi.
Traducere în limba română, în premieră, la liturghia festivă cu ocazia pelerinajului de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc – Harghita. Restricții parțiale de circulație
La fel ca în fiecare an, se vor institui mai multe restricţii parţiale de circulaţie, iar sâmbătă, în zona desfăşurării procesiunii, va fi interzis accesul cu autovehicule.
Primarul a precizat că se aşteaptă ca la eveniment să participe sute de mii de persoane, preconizând că numărul va fi mult mai mare ca în anii 2018, 2019, ţinând cont de faptul că acum nu mai sunt restricţii legate de pandemie şi „oamenii abia aşteaptă să poată să vină liberi la pelerinaj”.
La eveniment va participa în calitate de persoană privată şi fostul preşedinte al Ungariei Ader Janos, acesta fiind o prezenţă obişnuită, în ultimii ani, la pelerinajul de Rusalii, nefiind informaţii, deocamdată, despre alţi oficiali de la Budapesta care vor veni la Şumuleu Ciuc.
În anul 2020 pelerinajul obişnuit nu a mai avut loc, din cauza pandemiei de COVID-19, Ordinul Franciscanilor, organizator al evenimentului, rugându-i pe pelerini să participe la procesiune doar cu sufletul.
Slujba de Rusaliile Catolice a avut loc atunci în catedrala franciscană de la Şumuleu Ciuc, unde se află statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului, accesul în interior nefiind permis.
În curtea bisericii s-au adunat totuşi numeroşi credincioşi, iar unii dintre ei au urcat până în şaua muntelui Şumuleu şi au ascultat de acolo slujba de Rusalii, în faţa altarului în aer liber, de la care nu oficia niciun preot.
În anul 2021, pelerinajul s-a desfăşurat, cu respectarea mai multor restricţii impuse de pandemia de COVID-19, numărul participanţilor fiind mai mic decât de obicei.
Traducere în limba română, în premieră, la liturghia festivă cu ocazia pelerinajului de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc – Harghita. Istoria pelerinajului
Pelerinajul de la Şumuleu Ciuc are o istorie de peste 450 de ani, în centrul său fiind statuia făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, aflată în biserica franciscană.
În anul 1567, principele Transilvaniei, Ioan Sigismund, a încercat să le impună religia unitariană credincioşilor romano-catolici din scaunele secuieşti Ciuc, Gheorgheni şi Caşin şi oamenii spun că doar cu ajutorul statuii făcătoare de minuni au reuşit să se opună şi să îşi păstreze credinţa strămoşească.
De atunci, în fiecare an, în sâmbăta Rusaliilor, catolicii din întreaga lume, majoritatea de limbă maghiară, vin în pelerinaj la biserica Sfintei Fecioare Maria din Şumuleu Ciuc.
Sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc a fost vizitat, pe 1 iunie 2019, de Papa Francisc, cu acest prilej fiind scoasă din biserică statuia făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial.
Suveranul Pontif a oficiat atunci o slujbă închinată Fecioarei Maria şi a oferit un trandafir de aur sanctuarului marian, aşa cum face când merge la locurile de pelerinaj dedicate Maicii Domnului. Agerpres
EVENIMENT
Mii de amenzi aplicate de Poliția Locală din Alba Iulia, care totalizează o sumă uriașă. Precizările instituției
Poliția Locală din Alba Iulia a aplicat mii de amenzi, de la începutul anului, potrivit unui răspuns al instituției, la o solicitare a Alba24.
Concret, polițiștii locali au aplicat de la începutul anului și până în prezent aproape 3.500 de amenzi, dintre care peste 1.700 cu avertisment scris.
În total, suma sancțiunilor ajunge la aproape 1,26 milioane de lei.
Cele mai mari amenzi, în număr de 111 (din care 4 avertismente), au însumat peste 400.000 de lei și au fost date pe…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Actorul Ruslan Bârlea, la „Clujăreală”: Stră-străbunicii mei sunt de aici, din Ardeal. M-am întors înapoi la ORIGINI
Profitând de podul de flori și de neatenția armatei lui Lebed și a Ludmilei, actorul Teatrului Național Cluj, Ruslan Bârlea a venit la „Clujăreală”, podcastul lui Marius Aciu, cu una dintre cele mai sincere și vii povești despre identitate, teatru și destin.
Născut în Cahul, în Republica Moldova, crescut într-o lume frământată de schimbări, Ruslan vorbește despre viața lui cu o sinceritate rară și…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ministrul Sănătății anunță extinderea listei de medicamente compensate. În ce domenii s-au introdus tratamente noi
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi că lista medicamentelor compensate se extinde cu 41 de medicamente noi și cu indicații lărgite pentru alte 10. Potrivit acestuia, scopul este de a acoperi mai multe boli care necesită tratament.
Alexandru Rogobete a susținut joi după-amiază o conferință de presă în care a prezentat modificări importante la lista medicamentelor compensate în România, scrie Mediafax.
Ministrul Sănătății a anunțat atât introducerea…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Vremea de weekend în Alba, 21-23 noiembrie: o zi mai caldă, apoi frig, ploi și ninsori. Prognoza meteo pe zile și localități
Vremea de weekend în Alba, 21-23 noiembrie: Va fi o zi mai caldă apoi temperaturile scad treptat. Sunt anunțate câteva ploi, iar la munte ninsori.
Vineri maximele vor urca până la 13 grade Celsius. Sâmbătă, acestea scad la 8-9 grade, iar duminică va fi frig. Minimele vor fi negative, iar ziua vor fi 4-5 grade Celsius.
La munte, va fi foarte frig în noaptea de sâmbătă spre duminică: până la -8 grade Celsius.
Vremea de weekend în Alba, 21-23 noiembrie
Vremea de weekend în…
Citește mai mult pe Alba24.ro


