ACTUALITATE
Traficant de migranţi român, condamnat la trei ani de închisoare în Ungaria
Un tribunal din oraşul Sarvar din vestul Ungariei a condamnat definitiv un român la trei ani de închisoare şi la interdicţia de a intra în ţară timp de şase ani pentru că, luna trecută, a transportat şapte sirieni, inclusiv un copil de doi ani, la graniţa cu Austria, a anunţat marţi procuratura din judeţul Vas, potrivit agenţiei de presă MTI.
Traficantul i-a preluat pe migranţi, care se aflau ilegal în Ungaria, la 23 iulie în apropierea oraşului Morahalom din sudul ţării, potrivit procurorului-şef adjunct, Tamas Szekely. Bărbatul a transportat cinci dintre persoane pe locurile de pasageri, iar alte două în portbagaj.
Poliţia a oprit maşina în apropiere de satul Karako, a precizat procurorul.
Cu câteva zile înainte, acelaşi bărbat fusese oprit de poliţie în timp ce transporta cinci migranţi ilegali spre graniţa de vest, a mai spus el. AGERPRES
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
România își păstrează accesul la finanțările UE. Măsurile Guvernului Bolojan, validate la Bruxelles
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Citește mai mult pe Botosani24.ro



