Connect with us

EVENIMENT

Traficanţi de droguri din Drobeta-Turnu Severin, prinşi cu cocaina și cannabis în parcarea unui restaurant

Publicat

Trei traficanţi de droguri au fost prinşi în parcarea unui restaurant din municipiul Drobeta-Turnu Severin având asupra lor un colet cu 250 de grame de cocaină şi 102 grame de cannabis, droguri ce urmau să fie comercializate către consumatorii de pe raza judeţului Mehedinţi.

În acest caz, au fost reţinute cele trei persoane, alături de un alt traficant, pentru săvârşirea infracţiunilor de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuire, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare, deţinere ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc şi de mare risc, fără drept, şi introducere sau scoatere din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de mare risc, fără drept.

DIICOT susţine că, pe 27 ianuarie, unul dintre inculpaţi a introdus pe teritoriul României, pe la vama Nădlac, judeţul Arad, droguri de mare risc, pe care le-a predat altor doi în parcarea unui restaurant de pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin.

Pe 1 martie, procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară l-au prins în flagrant pe primul, după ce acesta a predat, în parcarea aceluiaşi restaurant din Drobeta-Turnu Severin, către cei doi un alt colet ce ar fi conţinut 250 de grame de cocaină şi 102 grame de canabis, produse stupefiante ce urmau a fi comercializate către consumatorii de pe raza judeţului Mehedinţi.

 

 

La aceeaşi dată, procurorii au efectuat cinci percheziţii domiciliare pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin, ocazie cu care au fost ridicate sumele de 5.400 de lei şi 450 de euro, două cântare electronice, un laptop, un card de memorie, 11 telefoane mobile şi cartele SIM, precum şi materiale pirotehnice.

Luni, cei patru inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Mehedinţi şi a jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

O echipă condusă de savantul din Aiud, Sergiu Pașca, a reușit să producă la scară largă ”mini-creiere”. Importanța realizării

Publicat

o echipă condusă de savantul din aiud, sergiu pașca, a

O echipă de la Universitatea Stanford, condusă de cercetătorul din Aiud, Sergiu Paşca, a identificat o modalitate de a produce mii de organoizi cerebrali identici cu ajutorul unui aditiv alimentar.

Tehnologia e simplă, dar rezultatele sunt semnificative: producţia la scară mare a mini-creierelor promite progrese în cercetarea bolilor neurologice, scrie 360medical.ro.

Echipa Stanford a descoperit o soluţie ingenioasă pentru una dintre cele mai mari provocări din domeniul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Decizie crucială la CCR. Judecătorii decid soarta pensiilor speciale ale magistraților

Publicat

1765364125 ccr scaled e1739974914664.jpg






Curtea Constituțională a României (CCR) urmează să se pronunțe duminică, 28 decembrie, asupra legii care modifică regimul pensiilor speciale ale magistraților.

Decizia este una așteptată cu mare interes, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a contestat actul normativ, susținând că acesta afectează independența justiției.

Sesizarea Înaltei Curți: „Se elimină de facto pensia de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Prognoza meteo pentru noaptea de Revelion: Vreme deosebit de rece, pe fondul datelor care indică o iarnă severă

Publicat

alertă de furtună de iarnă în europa. schimbare majoră a

Prognoza meteo pentru noaptea de Revelion: România se pregătește pentru un Revelion cu vreme deosebit de rece, pe fondul unei situații atmosferice specifice iernii severe, care va afecta o mare parte a Europei și implicit teritoriul țării noastre.

Meteorologii indică pătrunderi succesive de aer polar-arctic, ce vor aduce ger, vânt puternic și ninsori viscolite, inclusiv în noaptea dintre ani, potrivit Mediafax.

La nivel european, situația meteorologică este dominată de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

28 decembrie: Unde vor fi amplasate radarele de viteză în județul Alba. Lista drumurilor

Publicat

28 decembrie: unde vor fi amplasate radarele de viteză în

28 decembrie: Reprezentanții IPJ Alba au anunțat lista drumurilor pe care vor fi amplasate radarele de viteză în județul Alba. 

Polițiștii atrag atenția cu privire la circulația pe drumurile publice în această perioadă. Județul Alba și o mare parte din țară este sub avertizare de intensificări ale vântului și precipitații predominant sub formă de ninsoare, ghețuș, polei și viscol.

Amplasarea radarelor în data de 28 decembrie 2025

  • Drumul Naţional 1- Alba Iulia –...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe