EVENIMENT
Tragedie fără margini într-o localitate din Dâmbovița: Un copilaș a fost găsit decedat într-o locuință cuprinsă de flăcări
Tragedie fără margini în localitatea dâmbovițeană Vișina. Un incendiu a izbucnit într-o locuință, iar pompierii au scos din casă un copilaș de un an, decedat.
Potrivit ISU Dâmbovița, un incendiu a izbucnit, marți dimineață, la o casă din localitatea Vișina, situată pe strada Sudului.
UPDATE: Precizările polițiștilor
Masrți, 20 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Vișina.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au descoperit cadavrul unui copil carbonizat.
La domiciliu se afla mama, o tânără de 20 de ani, alături de un alt copil de 2 de ani.
”Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului”, au transmis reprezentanții IPJ Dâmbovița.
Au acționat pompierii din cadrul Gărzii Vișina cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD și Detasamentul Găești cu o autospecială de stingere.
La locul incendiului, pompierii au constatat că acesta se manifestă generalizat la întreaga construcție, pe o suprafață de de circa 80 de metri pătrați.
Pe timpul operațiunilor de stingere, a fost găsit un copillaș de aproximativ un an, decedat într-o cameră din locuință.
În casă se mai afla o fetiță de 3 ani, care a ieșit la timp din casă.

Bunica celor doi copii a suferit un atac de panică, priminf îngrijiri medicale de la echipajul SMURD.
Incendiul a fost lichidat și se acționează pentru îndepărtarea efectelor negative ale acestuia.
Pompierii acționează pentru localizarea incendiului și ulterior lichidarea acestuia.
Februarie este luna care spune lucrurilor pe nume atunci când vine vorba despre piele. După săptămâni de frig, vânt și aer uscat în spațiile încălzite, tenul matur începe să aibă efecte vizibile: deshidratare, pierdea elasticității, riduri mai vizibile.
E momentul în care rutina de skincare are nevoie de un upgrade, iar Gerovital H3 Evolution, gama anti-age ce încetinește mecanismele îmbătrânirii și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Ansamblul ”Valea Târnavelor” din Blaj va avea o grupă de dansuri populare la Alba Iulia. Peste 130 de copii la înscrieri
Ansamblul folcloric ”Valea Târnavelor” din Blaj va avea o grupă și la Alba Iulia. Luni a fost prima zi de înscrieri și preselecție și interesul a fost mare. Peste 130 de copii și familiile lor și-au manifestat intenția de a învăța dansuri populare.
Mihai Gogîță, instructorul ansamblului, spune că nu se aștepta să fie atâția oameni interesați. Pe listă, în prima zi de înscrieri, au fost prezenți 132 de copii.
Acesta a precizat că grupa nouă de dansuri începători...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Producătorii de carne de porc avertizează: fermele românești vor începe să se închidă în curând
Producătorii de carne de porc avertizează că fermele românești vor începe să se închidă în curând. Aceștia reclamă că situația în sector este critică din cauza scăderii accelerate a prețului de vânzare, în condițiile creșterii costurilor reale de producție.
Producătorii atenționează asupra lipsei măsurilor concentrate și a susținerii din partea partenerilor, fie din lanțul de procesare, fie din cel de distribuție.
Conform datelor publicate de Comisia de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Studenții UBB Cluj-Napoca pregătesc proteste în stradă. Se opun creșterii taxelor universitare
Senatul Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) a aprobat Regulamentul privind taxele de admitere, școlarizare și finalizare a studiilor pentru anul universitar 2026–2027, în ciuda votului nefavorabil al studenților reprezentanți și a nemulțumirii organizațiilor studențești.
Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB), Consiliul Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (CSUBB) și Uniunea...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
