EVENIMENT
Tragedie în Dâmbovița: Fetiță de 4 ani, găsită moartă în casă
O fetiță de 4 ani, din comuna dâmboviţeană I.L. Caragiale județul Dâmbovița, a fost găsit mort în casă, fără urme de violenţă, cauza decesului urmând a se stabili după efectuarea necropsiei, a informat IPJ Dâmboviţa.
Trupul neînsuflețit al fetiței a fost găsit chiar de familia acesteiam medicii urmând să stabilească cauzele decesului.
"În comuna I.L Caragiale, din primele date, a fost găsită o minoră, în vârstă de 4 ani decedată în locuinţă. La o primă examinare, aceasta nu prezintă urme vizibile de violenţă. Urmează să fie preluată de SML (Serviciul de Medicină Legală, n.r.)", a precizat duminică IPJ Dâmboviţa.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili ce s-a întâmplat. AGERPRES
EVENIMENT
Risc crescut de avalanșă la Straja, în Șureanu și în alte masive muntoase din România. Avertisment pentru turiști
În masivele muntoase din România este risc de avalanșă la altitudini mari. Turiștii sunt avertizați să nu părăsească zonele amenajate pentru schi.
Salvamontiștii din Lupeni, care deservesc și stațiunea montană Straja, au avertizat, marți, asupra riscului crescut de avalanșă apărut în zona de creastă a Masivului Vâlcan, la peste 1.600 de metri altitudine, din cauza zăpezii aduse de vânt care formează cornișe de peste 2,5 metri înălțime.
”În zona de creastă, la...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Mii de credincioși la slujba de sfințire a apei în ziua de Bobotează în Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca
Mii de credincioși au participat marți, 6 ianuarie, la slujba de sfințire a apei mari, oficiată cu prilejul Bobotezei în Piața Avram Iancu, în fața Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, a oficiat ceremonia religioasă și a sfințit 20.000 de sticle cu apă, care au fost distribuite ulterior credincioșilor prezenți.

Apa sfințită, simbol al curățirii și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
De ce nu pot fi plătite taxele și impozitele pe platforma ghiseul.ro. Explicațiile autorităților
Cetățenii care vor să-și plătească taxele sau impozitele la începutul anului 2026, online, folosind platforma ghiseul.ro, nu au această opțiune. Se fac lucrări de mentenanță.
Accesarea Sistemului Naţional Electronic de Plată online cu cardul a taxelor şi impozitelor nu era posibilă nici marți, până la orele amiezii.

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a explicat că se așteaptă actualizarea datelor de către primării.
”Primele zile ale anului...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Accident cu o ambulanță în Jucu. Ar fi derapat pe carosabilul înghețat și a intrat într-un TIR
Un accident rutier a avut loc marți în Jucu, județul Cluj, implicând o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Maramureș și un TIR, pe fondul carosabilului înghețat.
Din fericire, nu au existat victime, iar daunele materiale au fost minime, potrivit reprezentanților Serviciului de Ambulanță Maramureș.

„Pe fondul carosabilului înghețat, înțeleg că a avut loc accidentul. Este important de subliniat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
