EVENIMENT
Tragedie în Mehedinți! Un bărbat de 37 de ani a murit
Polițiștii Postului de Poliție Transporturi Navale Orșova au fost sesizați miercuri după-amiază telefonic de un bărbat, din municipiul Orșova, cu privire la faptul că o persoană este posibil să se fi înecat în fluviul Dunărea, lângă viaductul Tufari.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Postului de Poliție Transporturi Navale Orșova, împreună cu un echipaj de pompieri, care au scos la mal cadavrul unui bărbat.
Citește și Incident șocant într-o localitate din Mehedinți: Un fost primar, găsit împușcat cu o armă de vânătoare
În urma verificărilor efectuate, a fost stabilită identitatea persoanei în cauză, un bărbat de 37 de ani, de naționalitate bulgară.
Tragedie în Mehedinți! Un bărbat de 37 de ani a murit: ucidere din culpă
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cauzelor decesului.
Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
EVENIMENT
Cum s-a produs incidentul șocant de la Grădina Botanică din Cluj. Femeia s-ar fi aruncat din turnul grădinii
Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în incinta Grădinii Botanice „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca.
În jurul orei 14:45, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie s-ar fi aruncat de la înălțime din turnurile grădinii.
La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje medicale ale ISU Cluj, precum și echipaje de poliție. Echipajul medical a…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Într-o țară cu patru anotimpuri bine definite, alegerea cauciucurilor potrivite pentru mașină devine o provocare constantă. Mulți șoferi se întreabă dacă merită să investească în două seturi de anvelope sau dacă pot găsi o soluție care să le ofere siguranță pe tot parcursul anului.
Avantajele cauciucurilor all season
În acest context, cauciucurile all season au câștigat tot mai mult teren,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Locuitorii din comunele Feleacu și Gheorghieni, ambele situate în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca, se pregătesc pentru o întrerupere semnificativă a serviciului de distribuție a gazelor naturale.
Sistarea, programată pentru joi, 13 noiembrie, va dura nu mai puțin de cinci ore și este impusă de necesitatea efectuării unor lucrări de mentenanță și modernizare la rețeaua națională de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Postul Nașterii Domnului 2025, cunoscut și ca Postul Crăciunului, va începe anul acesta mai devreme, în data de 14 noiembrie și se va încheia în 24 decembrie.
Este unul dintre cele patru mari posturi de peste an, rânduit de Biserica Ortodoxă pentru pregătirea sufletească a credincioșilor înaintea sărbătorii Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, potrivit basilica.ro.
Timp de 41 de zile, credincioșii sunt chemați la înfrânare, rugăciune, fapte bune și împăcare cu…
Citește mai mult pe Alba24.ro

