EVENIMENT
Tragedie în satul Teleormanu: Doi tineri de 18 și 34 de ani au murit înecați într-o baltă. Un al treilea bărbat, de 37 de ani, transportat la spital în stare gravă
Tragedie într-o localitate din Teleorman, după ce trei persoane s-au înecat, într-o baltă de pe raza localității Teleormanu. Una dintre cele trei victime, un bărbat de 37 de ani, a fost preluată și transportată la spital în stare critică.
UPDATE 2: Din pĂcate, personalul medical al SAJ a declarat decesul și în cazul tânărului de 18 ani.
UPDATE: Potrivit ISU Teleorman, din păcate echipajele de salvare nu au mai putut face nimic pentru un bărbatul de 34 de ani, fiind declarat decesul acestuia.
De asemenea, bărbatul transportat la spital are 37 de ani și este în comă.
Potrivit ISU Teleorman, la locul accidentului - Balta Grabu - aflată la aproximativ un kilometru de localitatea Teleormanu - a intervenit Detașamentul Alexandria cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o barcă de salvare, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD, iar din cadrul SAJ Teleorman, două echipaje medicale.
Echipajele de salvare ajunse la fața locului au scos prima dată la mal un bărbat de 37 de ani, care era în stare de inconștiență. Acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Alexandria pentru îngrijiri de specialitate.
Celelalte două victime - un tânăr de 18 ani și un bprbat de 37 de ani - au fost scoase din apă și nu aveau puls, motiv pentru care s-au început manevrele de resuscitare sub coordonarea personalului medical al Serviciului de Ambulanță Județean.
Împrejurarile producerii tragicului eveniment vor fi stabilite cu exactitate de către organele de anchetă.
EVENIMENT
VIDEO: Ziua porților deschise la primul spital privat din Alba Iulia, Spitalul Dr. Holhoș. Condiții la standarde internaționale
Primul spital privat din Alba Iulia, Spitalul Dr. Holhoș și-a deschis sâmbătă, 14 februarie, porțile pentru toată lumea. Este vorba despre singurul spital privat multidisciplinar din județul Alba cu secție de internare continuă. Timp de câteva ore bune, cei care au vrut să vadă cum arată primul spital privat din municipiu, dar și din județ au avut această ocazie.
Mai mult de atât au avut ocazia să afle informații despre procedurile medicale care vor fi realizate în cadrul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Banto din Brazilia și Andreea din Cluj = love story: ”Ziua Îndrăgostiților este în fiecare zi”
Banto dos Santos este brazilian și locuiește în Cluj-Napoca de 17 ani, oraș în care s-a mutat pentru că și-a urmat dragostea, Andreea, la mii de kilometri departe de casă. Cei doi s-au căsătorit în orașul de pe Someș și spun că, pentru ei, ”Ziua Îndrăgostiților este în fiecare zi”. Povestea lor în cele ce urmează.
Banto s-a născut în orașul Salvador do Bahia, prima capitală a Braziliei, unde, la...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Un bărbat din Șibot este cercetat de polițiști după ce a fost prins vineri după-amiaza în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 14:00, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au oprit, pentru control, pe strada Principală din localitatea Șibot, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din localitatea Șibot.
Bărbatul a fost testat cu aparatul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Dragoste și gusturi mexicane la Cluj. Povestea Patriciei și lui Daniel, cuplul care aduce Mexicul în inima Transilvaniei
De Sfântul Valentin, Clujul sărbătorește iubirea prin povești care inspiră. Una dintre ele este cea a Patriciei, o tânără născută la Cluj, și a lui Daniel, originar din Morelia, Mexic.

Împreună au transformat o poveste de dragoste internațională într-un proiect culinar care aduce Mexicul în inima Transilvaniei, Bodega del Taco, un loc primitor, colorat și plin de savoare.

Dansul care a schimbat...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
