Connect with us

EVENIMENT

Tragedie în Suceava, în prima zi din 2021: Un fost jandarm în vârstă de 42 de ani, infectat cu COVID-19, a decedat, deşi nu avea alte afecțiuni

Publicat

Un fost jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Suceava, în vârstă de 42 de ani şi care a participat la misiunea internaţională de menţinere a păcii în Kosovo, a decedat, în prima zi a anului, din cauza COVID-19, deşi nu prezenta alte comorbidităţi, au informat, sâmbătă, reprezentanţii Jandarmeriei sucevene.

"Anul 2021 a început cu o veste foarte tristă. În prima zi a anului, un fost jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava a încetat din viaţă la vârsta de doar 42 de ani, fiind răpus de COVID-19. Neculai Prostire a fost confirmat cu virusul SARS-CoV-2, iar după câteva zile, pe data de 19 decembrie, a fost internat la Spitalul Judeţean Suceava, secţia ATI, cu saturaţia de oxigen foarte scăzută. Acesta nu prezenta alte comorbidităţi", se afirmă în mesajul postat pe pagina de Facebook a IJJ Suceava.

Fostul jandarm decedat a activat din anul 2004 până în anul 2012 în domeniul ordinii şi siguranţei publice, debutând în cadrul Grupei de Supraveghere şi Intervenţie Fălticeni. În perioada decembrie 2010- iunie 2011 a participat la misiunea internaţională de menţinere a păcii în provincia Kosovo.

"În aceste momente de tristeţe, ne manifestăm regretul faţă de pierderea fostului nostru camarad şi transmitem sincere condoleanţe familiei! Dumnezeu să-l odihnească în pace!", se mai menţionează în mesajul transmis de către IJJ Suceava. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

6 ianuarie, Boboteaza: Sfințirea cea Mare a Apei la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. PROGRAM. Cum se ia Agheasma Mare

Publicat

6 ianuarie, boboteaza: sfințirea cea mare a apei la catedrala

Boboteaza, sărbătorită în fiecare an pe 6 ianuarie, este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinilor ortodocși. Cunoscută și sub numele de Botezul Domnului sau Dumnezeiasca Arătare, aceasta amintește de momentul în care Iisus Hristos a fost botezat în apele Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul, la vârsta de 30 de ani, înainte de începerea activității Sale publice.

Citește și VIDEO: Minunea apei din Israel. De Bobotează, râul Iordan îşi schimbă...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Horoscop 6 ianuarie 2026: Este o zi perfectă pentru echilibru între acțiune și odihnă

Publicat

horoscop 2026: previziuni legate de bani, sănătate și relații, într un

Horoscop 6 ianuarie 2026: Este o zi perfectă pentru echilibru între acțiune și odihnă, între planificare și spontaneitate.

Luna se află într-o poziție favorabilă pentru introspecție și comunicare autentică. Energiile cosmice ne încurajează să fim sinceri cu noi înșine și cu cei din jur, să lăsăm în urmă bagajul din trecut și să îmbrățișăm oportunitățile care se ivesc.

Vezi și Horoscop Chinezesc 2026: Anul Calului de Foc din zodiacul chinezesc aduce Energie,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

BOBOTEAZA 2026: Tradiții și superstiții. Ce nu e bine să faci pe 6 ianuarie

Publicat

17 decembrie: sfântul daniel, cunoscut pentru darul de a descifra

Boboteaza 2026. Pe 6 ianuarie, ziua în care credincioșii celebrează una dintre cele mai importante sărbători creștine, de purificare și reînnoire sufletească, preoţii sfinţesc apele, iar cei care se stropesc sau se îmbăiază în apa sfinţită sunt protejaţi de rele şi boli.

Există numeroase tradiții și superstiții pentru această zi, printre acestea se numără și recomandarea să nu te speli pe cap sau să speli haine, pentru că „se spurcă apele”.

În ziua de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

CFR Cluj: Îţi mulţumim Louis! Performanţele lui Munteanu la clubul clujean

Publicat

louis munteanu.webp.webp






CFR Cluj a postat un mesaj de mulţumire fostului său atacant, Louis Munteanu, după ce acesta a plecat la un club din SUA.

 

28 de goluri marcate de Louis Munteanu

 

„Cluburile CFR 1907 Cluj și D.C. United au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al atacantului Louis Munteanu la formația din Statele Unite ale Americii. Ajuns în Gruia în vara anului 2024, Louis și-a confirmat rapid valoarea în...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe