Connect with us

EVENIMENT

Tragedie în Suceava: Un băiat de 11 ani a murit, după ce s-a înţepat într-un cui. Copilul putea fi salvat, dacă era vaccinat la timp

Published

on

Un copil în vârstă de 11 ani, din localitatea suceveană Ciprian Porumbescu, a murit în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, după ce, în timp ce se afla la joacă s-a înţepat într-un cui, iar mama acestuia nu l-ar fi dus imediat la doctor pentru vaccin antitetanos.

Potrivit medicului de familie Ioana Cîşlariu, copilul a ajuns la cabinet pe 26 august pentru că nu se simţea bine, a fost trimis la spital cu suspiciuni de afecţiuni la căile respiratorii superioare. De la spital a fost trimis acasă, iar a doua zi medicul a fost chemat la domiciliul pacientului, pentru că starea lui nu ar fi fost bună. Medicul de familie l-a văzut şi a recomandat trimiterea cu ambulanţa la spital, ceea ce s-a şi întâmplat.

Totodată, Cîşlariu a spus că mama nu s-a prezentat cu copilul, anterior acestui episod, pentru a fi consultat în legătură cu vreo înţepătură în cui la picior, informează Agerpres.

Medicul de familie a precizat că acestui copil îi fuseseră administrate dozele de vaccin antitetanos conform calendarului epidemiologic şi că acest lucru a fost verificat de inspectorii DSP Suceava.

Starea copilului la spital s-a agravat, iar în data de 30 august a decedat, în urma infecţiei cu tetanos.

Directorul medical al SJU Suceava, Mircea Macovei, a declarat presei că mama copilului nu ar fi spus medicilor că fiul ei s-a înţepat într-un cui şi că nu poate fi vorba despre neglijenţă din partea medicilor.

"Mama nu a declarat niciodată, nici nu a ştiut de înţepătura pacientului din talpă (...) Pacientul nu a fost vaccinat, în imediat după ce s-a rănit (...) Când a ajuns la spital, în zece ore noi am avut acel vaccin. A fost vaccinat în spital. Înţepătura din talpă era veche, nu a fost declarată niciodată, el a venit pentru altceva. Avea probleme respiratorii. El trebuia să fie vaccinat antitetanos la momentul înţepăturii sau cel târziu în 24 de ore. Evenimentul este nefericit (...) Trebuie să conştientizăm, dacă ne tăiem mergem la spital sau la medicul de familie. Eu consider că nu a fost vorba despre o neglijenţă a medicilor", a spus Macovei.

Directorul DSP Suceava, Liliana Grădinariu, a declarat pentru Agerpres că nimeni nu a depus vreo reclamaţie în acest caz, dar instituţia s-a sesizat, fiind vorba despre tetanos, iar inspectorii epidemiologi s-au deplasat la cabinetul medical de la Ciprian Porumbescu pentru a verifica fişele de vaccinare şi au constatat că erau făcute vaccinurile conform programărilor.

''Nu a depus nimeni nicio sesizare. Nici nu are ce sesiza atâta vreme cât ea (n.r.-mama copilului) recunoaşte că nu a informat atunci când a fost înţepat copilul (...) Ea nu a spus nimănui atunci când s-a întâmplat (...) Femeia a declarat peste tot că ea nu a spus şi că nu are ce reproşa (...) Vaccinarea ca să fie eficientă trebuie făcută în primele ore (...) Dacă ajungi după o săptămână la spital, spitalul nu mai avea ce să vaccineze în clipa aia (...) S-a dus (n.r.- medicul epidemiolog la cabinetul medicului de familie) din cauza diagnosticului infecţiei cu tetanos (...) Instituţia trebuie să se ducă să verifice (...) Ea a declarat peste tot că nu a spus de înţepătura în cui'', a mai precizat directorul DSP Suceava.

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Un bărbat din Alba, declarat decedat de instanță la 12 ani de când a fost văzut ultima oară în viață. Ar fi murit într-un incendiu

Published

on

un bărbat din alba, declarat decedat de instanță la 12

Familia unui bărbat din Alba, văzut ultima oară în viață în urmă cu mai mulți ani, a cerut în instanță declararea judecătorească a morții. În data de 12 februarie 2026, magistrații Judecătoriei Câmpeni au admis cererea familiei. 

Declararea judecătorească a morții se poate cere într-o instanță de judecată atunci când există indicii temeinice că persoana în cauză a decedat. 

Așa s-a întâmplat și în acest caz. Potrivit motivării instanței, bărbatul în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Inflația mușcă din buzunarele românilor. 2026 începe cu scumpiri în lanț la servicii, energie și alimente

Published

on

1771244105 bani lei pensie.jpg






Inflația continuă să le dea bătăi de cap românilor la început de 2026, chiar dacă datele oficiale indică o ușoară temperare față de finalul anului trecut.

Potrivit cifrelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), rata anuală a inflației în ianuarie 2026, comparativ cu aceeași lună din 2025, a ajuns la 9,6%, menținând economia într-o zonă de presiune accentuată asupra bugetelor...
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Pierderi doi ani la rând, RESTRUCTURARE obligatorie la firmele de stat. Reguli noi pentru companiile publice

Published

on

pierderi doi ani la rând, restructurare obligatorie la firmele de

Pierderi doi ani la rând, RESTRUCTURARE obligatorie la companiile de stat: Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat noi reguli stricte pentru companiile de stat cu pierderi. Ea a spus că există multe asemenea structuri în care sunt angajați mult mai mulți oameni față de necesar. 

Orice companie care înregistrează pierderi doi ani consecutiv va intra obligatoriu într-un sistem de restructurare și reorganizare sub monitorizarea directă a Ministerului Finanțelor.

Întrebată la

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Cum a scăpat un bărbat din Roșia Montană, care avea explozibil în magazie, de anchetatori. Ce au precizat judecătorii din Alba

Published

on

cum a scăpat un bărbat din roșia montană, care avea

Un bărbat din Alba care în urmă cu mai bine de zece ani avea într-o magazie mai mult explozibil, a scăpat de orice probleme cu legea. Este vorba despre un bărbat din Roșia Montană care la un moment dat, în anul 2015, avea în magazia sa, 50 calupuri confecționate atât manual, cât și industrial de pastă explozivă, în greutate totală de 1,915 kg (dinamită) și 2 capse de inițiere.

La acel moment pe numele său s-a întocmit un dosar penal, pentru nerespectarea regimului armelor...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading