EVENIMENT
Tragedie în Vâlcea. Moarte cumplită pentru o femeie
O femeie din Vâlcea a murit mușcată de proprii câini. Găsită în stare de inconștiență, a fost dusă la spital, însă a murit la scurt timp.
Luni seara, polițiștii din Râmnicu Vâlcea au fost sesizați de către un bărbat că mama sa nu îi răspunde la telefon.
„Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că, o femeie în vârstă de 74 de ani, din comuna Muereasca, județul Vâlcea, ar fi fost mușcată de proprii câini, fiind găsită în stare de inconștiență. Aceasta a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă la scurt timp a decedat”, informează Poliția Vâlcea.
Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă. Mediafax
EVENIMENT
Ce să faci pe 1 ianuarie ca să ai noroc în noul an. Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfântul Vasile
Ce să faci pe 1 ianuarie ca să ai noroc în noul an. Prima zi a anului este marcată în calendarul ortodox de sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanți sfinți și teologi ai creștinătății.
Considerat păzitor de duhuri rele și ocrotitor al săracilor, Sfântul Vasile este cinstit pe 1 ianuarie printr-o serie de tradiții și obiceiuri transmise din generație în generație.
În scrierile bisericești se menționează că Iisus Hristos avea ca nume de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Istoria Anului Nou. Anul Nou este astăzi un moment de bucurie și sărbătoare în întreaga lume, marcat de petreceri, artificii și urări de bine. Puțini știu însă că această dată nu a fost întotdeauna fixată la 1 ianuarie și că drumul către stabilirea ei a fost unul lung și plin de schimbări.
Până în urmă cu câteva sute de ani, Crăciunul (25 decembrie) era considerat prima zi a anului din punct de vedere religios. Abia în 1691, Papa Inocențiu al XII-lea a stabilit...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Sfântul Vasile cel Mare este considerat sfântul care ar fi făcut cele mai mari minuni dintre toți sfinții și sute de mii de români și românce îi poartă numele sau derivate ale acestuia.
Se spune că Sfântul Vasile, care mai este sărbătorit și la data de 30 ianuarie, alături de Sfinții Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, a făcut parte dintr-o familie cu 9 copii, toți mergând pe calea...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Vasile. Sfântul Vasile cel Mare, unul din cei mai importanți sfinți ai Bisericii Ortodoxe, considerat „păzitorul de duhuri rele”, este prăznuit pe 1 ianuarie în calendarul ortodox. Sfântul Vasile este prima mare sărbătoare din calendarul ortodox 2026.
În prima zi a noului an, aproape 600.000 de români își serbează onomastica. Cei mai mulți se numesc Vasile sau Vasilica, dar sunt și nume derivate care se serbează pe 1 ianuarie.
Ce nume se...
Citește mai mult pe Alba24.ro
