EVENIMENT
TRAGEDIE la Sibiu: Tânăr de 16 ani, decedat într-un accident pe DJ 106S, între Daia și Roșia

Un tânăr de 16 ani a decedat, după un grav accident de circulație petrecut vineri seara, în județul Sibiu, pe DJ 106S, între localitățile Daia și Roșia.
Potrivit IPJ Sibiu, un șofer în vârstă de 20 de ani, din localitatea Roșia, în timp ce conducea spre localitatea Daia, pe fondul vitezei neadaptate, a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus, a lovit glisiera din stânga și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Potrivit IPJ Sibiu, în autoturism se aflau cinci persoane.
Unul dintre pasageri, un tânăr de aproximativ 16 ani, a decedat. Alte trei persoane primesc îngrijiri medicale la fața locului.
Traficul în zonă este îngreunat.
EVENIMENT
FOTO. Spectacole semnate de Eszenyi, Tompa și Massaci. Noua stagiune a Teatrului Maghiar Cluj aduce șase premiere și Showcase

Noua stagiune a Teatrului Maghiar de Stat aduce pe scena clujeană șase premiere semnate de regizori consacrați și un Showcase ce va reuni producțiile de referință ale teatrului.
Marți, în cadrul conferinței de presă de deschidere a celei de-a 233-a stagiuni, directorul general al Teatrului Maghiar de Stat Cluj, Gábor Tompa, a prezentat programul spectacolelor și proiectele care vor marca sezonul 2025/2026….
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Avertizări de inundații pe râuri din Alba și din alte județe până sâmbătă noaptea. Zonele vizate

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis avertizări de inundații pe râuri din Alba și din alte județe, valabile până sâmbătă noaptea.
Sunt așteptate ”scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare”, potrivit INHGA.
Vezi și Avertizări meteo de ninsori și vânt…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Un bărbat a găsit 4.150 de lei pe stradă la Alba Iulia și i-a dus la Poliție. Se caută persoana care a pierdut banii

Un bărbat a găsit 4.150 de lei pe stradă, la Alba Iulia, și i-a dus la Poliție. Este căutată persoana care a pierdut banii.
Potrivit IPJ Alba, marți seara (30 septembrie), la sediul Poliției Municipiului Alba Iulia s-a prezentat un bărbat, în vârstă de 48 de ani, pentru a preda suma de 4.150 de lei. Găsise banii în zona Bulevardului Transilvania din municipiul Alba Iulia.
”Bărbatul care a predat banii dorește să-și păstreze anonimatul, întrucât, din punctul său de…
Citește mai mult pe Alba24.ro

Un concert caritabil pentru copiii bătuţi de soartă. În 16 octombrie 2025, de la ora 19:00, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, str. Ion I.C.Brătianu, nr. 25, va avea loc concertul caritabil „Uniți prin Muzică – Donează o zi de viață”, un eveniment de suflet care îmbină arta și solidaritatea, organizat de Clubul Rotary Cluj-Napoca Hoia.
Sprijinirea Centrului de Îngrijiri Paliative…
Citește mai mult pe Cluj24.ro