Connect with us

EVENIMENT

"Tramvaiul de Poveste" și ”Tramvaiul colindelor”, puse în circulație de STB în perioada sărbătorilor de iarnă. Programul

Publicat

Societatea de Transport Bucureşti (STB) a pus în circulaţie, înceîând cu 22 decembrie și până în data de 26 decembrie 2020, "Tramvaiul de Poveste", un model de epocă din parcul propriu, gătit special pentru Sărbătoarea de Crăciun, a anunţat, luni, STB.

Acesta va circula în intervalul orar 16:00 - 21:00, iar călătorii vor fi întâmpinaţi cu voie bună, pe acordurile celor mai frumoase şi vesele colinde româneşti şi internaţionale.

"Într-un an dificil, cu multe schimbări şi situaţii neprevăzute, ne dorim, mai mult ca oricând, să colindăm Bucureştiul în haine de sărbătoare pentru a menţine viu spiritul Crăciunului în vremuri greu încercate. (...) Copiii sunt cei care întregesc acest tablou idilic, astfel încât ne dorim să le aducem multe zâmbete şi multă bucurie în suflete prin această iniţiativă, demersul nostru fiind în primul rând dedicat lor", a declarat directorul general al STB SA, Mihai Petcu.

Bucureştenii dornici de o plimbare vor putea admira oraşul la ceas de seară şi vor putea petrece câteva momente în compania magică a lui Moş Crăciun, a cărui tolbă este mereu plină de daruri pentru cei mici. "Tramvaiul de Poveste" va pleca în traseu din Piaţa Presei, mergând pe Bulevardul Expoziţiei, Bulevardul Ion Mihalache, ajungând apoi în Piaţa Victoriei, cu întoarcere la Gara Basarab

Potrivit sursei citate, accesul se va face în limita locurilor disponibile, în cazul copiilor fiind permis un singur însoţitor, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Societatea de Transport Bucureşti STB SA va pune la dispoziţia călătorilor dezinfectant şi măşti de protecţie.

În perioada menţionată, "Tramvaiul de Poveste" va avea 3 curse în intervalul orar 16:00 - 21:00, cu plecare de la terminalul Piaţa Presei la orele 16:00, 17:40 şi 19:20, iar de la terminalul Gara Basarab la orele 16:45, 18:25 şi 20:05.

De asemenea, din 27 decembrie 2020, până pe 2 ianuarie 2021, tramvaiul va avea câteva trasee speciale, respectiv în 27 decembrie 2020 va circula pe traseul liniei 10, pe 28 decembrie - Piaţa Victoriei - Obor - Sfântul Gheorghe, 29 decembrie, pe traseul Dudeşti - Mărăşeşti - Piaţa Unirii, în 30 decembrie va circula pe traseul Şura Mare - Parcul Carol - Piaţa Unirii, iar pe 31 decembrie 2020 - pe la Piaţa Unirii - Trafic Greu - Ghencea.

De asemenea, în prima zi din noul an pe 1 ianuarie 2021 traseul "Tramvaiului de Poveste" va fi cel al liniei 10, iar pe 2 ianuarie 2021 pe traseul Piaţa Victoriei - Obor - Sfântul Gheorghe.

Totodată, din dorinţa de a aduce un strop de bucurie şi o pată de culoare călătorilor bucureşteni, STB "scoate la colindat" tramvaiul Bucur LF, special decorat cu motive specifice Crăciunului.

Astfel, până în data de2 ianuarie 2021, călătorii Liniei 1 de tramvai vor putea asculta o selecţie colinde româneşti precum şi cântece de iarnă.

"'Tramvaiul Colindelor' este un proiect de suflet prin care STB SA îşi doreşte să fie mai aproape de călătorii săi şi să întregească magia Crăciunului printr-o atmosferă relaxantă şi veselă, aducând bucurie în cele mai circulate zone din Capitală. Accesul în 'Tramvaiul Colindelor' este permis tuturor călătorilor, vehiculul având un program normal de funcţionare, cu oprire în toate staţiile Liniei 1" , spun reprezentanţii societăţii. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Bolojan: dacă nu se reduc cheltuielile, vor fi mai puține comune. Ce spune premierul despre investițiile la sate

Publicat

video: ilie bolojan a anunțat că închide măsurile de ajustare

Premierul Ilie Bolojan le-a spus, marți, primarilor, că dacă nu se vor reduce cheltuielile se poate ajunge la situația în care să fie desființate comune.

Acesta s-a referit și la banii de investiții în mediul rural. Șeful Guvernului a menționat că trebuie finalizate investițiile aflate în stadii avansate, capacitatea de a deschide noi proiecte fiind scăzută.

Premierul a explicat, la începutul Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, de ce ese necesară...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Grevă în peste 20 de primării din județul Cluj. Programul cu publicul a fost suspendat total pentru două ore

Publicat

greva primarii cluj 8.jpeg






Angajații din peste 20 de primării din județul Cluj au participat marți la o grevă de avertisment, nemulțumiți de intenția Guvernului condus de Ilie Bolojan de a reduce posturi și fonduri pentru salarii.

Angajații primăriilor din comunele clujene spun că nici în acest moment veniturile lor nu se compară cu cele ale colegilor din municipii, iar aceste tăieri, inclusiv din salarii, îi vor afecta și mai mult.

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Accident rutier pe autostrada A1 Sebeș-Deva, aproape de localitatea Șoimuș. Două TIR-uri s-au lovit. Trafic oprit

Publicat

foto: accident rutier pe autostrada a1 sebeș deva, aproape de localitatea

Un accident rutier s-a petrecut, marți, pe autostrada A1 Sebeș-Deva, în dreptul localității Șoimuș. Două TIR-uri au intrat în coliziune. Traficul rutier este oprit. 

Centrul InfoTrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat în jurul orei 12.20 că traficul este întrerupt pentru aproximativ 30 de minute pe Autostrada A1, la kilometrul 367, pe sensul Sibiu – Deva, în zona localității Șoimuș, județul Hunedoara.

Este o măsură de prevenție, în urma unei...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO Agresiune pe o stradă din Aiud. Tânăr de 19 ani, reținut de polițiști după ce l-a lovit pe un bărbat

Publicat

video agresiune pe o stradă din aiud. tânăr de 19

Un tânăr din Aiud a fost reținut de polițiști după ce a agresat fizic un alt bărbat, pe o stradă din municipiu.

Potrivit IPJ Alba, la data de 9 februarie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 19 ani, din municipiul Aiud, cercetat pentru lovirea sau alte violențe.

Din cercetări a reieșit că, în după-amiaza zilei de 8 februarie 2026, tânărul de 19 ani, în timp...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe