EVENIMENT
Transport ilegal de deşeuri: 34 de tone din Bulgaria au fost blocate în Giurgiu
Poliţiştii de frontieră din Giurgiu anunţă că au interzis intrarea în ţară a 34 de tone de deşeuri care urmau să ajungă în Olt.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu și angajații Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a două mijloace de transport, 34.620 de kilograme deșeuri din aluminiu și hârtie, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale.
Luni, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au controlat, pe sensul de intrare în ţară, două automarfare, conduse de către doi cetățeni bulgari, în vârstă de 31, respectiv 39 de ani. Unul dintre șoferi transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din aluminiu, celălalt transporta deșeuri din hârtie.
Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, polițiștii au cerut sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Giurgiu din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că un automarfar transporta cantitatea de 18.840 de kilograme deșeuri din aluminiu, iar celălalt transporta 15.780 de kilograme deșeuri din hârtie.
De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit faptul că ambele transporturi erau încărcate din Bulgaria și aveau ca destinație o societate comercială de pe raza județului Olt.
Ambii şoferi au prezentat documentațiile de notificare pentru circulația transfrontalieră însă acestea erau incomplete. Astfel, autoritățile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijloacele de transport sus-menționate.
sursa: mediafax.ro
EVENIMENT
Clujeanca de la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina. Locul ocupat de Sofia Moldovan la slalom uriaș
Clujeanca Sofia Moldovan, eleva de 17 ani a Liceului ”Waldorf”, a participat, duminică, în premieră, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina, la proba de slalom uriaș.
Schioarea a intrat în prima manșă de pe locul 60 din 76 de concurente înscrise, și s-a clasat pe locul 56 cu timpul de 1:12.46.
În cea de-a doua manșă, Sofia a recuperat din timp și s-a clasat la final pe locul 46 cu un timp...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO Modernizarea și dezvoltarea ISU Alba continuă. A fost turnat un covor asfaltic și modernizate și dotate spațiile de lucru
Cu ocazia festivităților prilejuite de sfințirea sediului ISU Alba și a troiței amplasate în curtea unității a mai fost marcat un moment important pentru instituție, respectiv finalizarea unor proiecte de modernizare și îmbunătățire a condițiilor de muncă atât la sediul inspectoratului, cât și la sediul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia.
Proiectele respective au avut ca scop îmbunătățirea condițiilor de muncă, cazare și pregătire a personalului și au constat, în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cât costă să fii student în Alba Iulia în 2026: chirii, transport și cheltuieli lunare. Comparație cu un centru universitar mare
Cât costă să fii student în Alba Iulia: Viața de student în Alba Iulia poate fi mai accesibilă decât în marile centre universitare ale României, dar costurile cu chirie, mâncare, transport și utilități încă pot pune presiune pe bugetul celor care își încep studiile aici.
Cu prețuri diferite față de orașele mari, dar și provocări proprii, întrebarea rămâne: cât te costă, de fapt, un an de studiu în Alba Iulia?
În Alba Iulia, oferta de învățământ superior este...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Tânărul de 26 de ani care l-ar fi omorât pe româno-americanul Gheorghe Chindriș, a fost arestat duminică, printr-o decizie a Tribunalului Cluj.
Tânărul voia să fie în arest la domiciliu
„În temeiul art. 226 Cod proc. pen. raportat la art. 223 alin. 2 şi art. 202 alin. 1 şi 3 Cod proc. pen., admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în dosar nr. 86/186/P/2026 şi, în consecinţă:...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
