EVENIMENT
FOTO: Traumatism cranian și răni multiple, după un grav accident în Vaslui

Accident cu pagube materiale produs, miercuri seară, județul Vaslui. Un camion în care se aflau două persoane s-a răsturnat.
Accidentul a avut loc în localitatea Perieni, județul Vaslui.
Din primele informații, un camion în care se aflau două persoane s-a răsturnat, după o curbă.
Cei doi bărbați din vehicul au ieșit, au fost evaluați și au primit îngrijiri medicale la fața locului.
Unul dintre aceștia a refuzat transportul la o unitate medicală, însă cel de-al doilea, un vârstă de 52 ani, a fost dus la spital. A fost diagnosticat cu traumatism cranio cerebral și multiple contuzii.
EVENIMENT
VIDEO: Fără aglomerația din București în drumul spre mare. Legătura dintre A1 şi Autostrada soarelui va fi inaugurată luni

Bucureştiul va putea fi ocolit prin partea sudică pe autostradă. Circulația pe autostrada A0 Sud (Bragadiru – Joița) se deschide luni, 30 iunie, iar astfel se face legătura de la autostrada A1 la autostrada A2, pe direcția Pitești – București – Constanța.
Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, după ultimele verificări pe şantier. Potrivit acestuia, darea în trafic va avea loc luni, 30 iunie, la ora 17:00.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Rezultate finale BACALAUREAT 2025: au fost publicate notele după contestații. Situația în județul Alba și în țară

Rezultate finale Bacalaureat 2025: Ministerul Educației a publicat luni, rezultatele finale, după contestații. Absolvenții de liceu din Alba și din țară au aflat notele definitive la examen.
Tinerii care nu au promovat examenul mai au o șansă în a doua sesiune.
Vezi AICI rezultate finale Bacalaureat 2025 în țară (harta județe).
Vezi AICI rezultate finale Bacalaureat 2025 după COD.
Vezi AICI REZULTATE finale BACALAUREAT 2025, în ALBA, după medie.
Vezi AICI REZULTATE…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Protest spontan la ANAF Cluj. Angajații se tem că urmează reduceri de personal și tăierea unui spor de 10% din salariu

Zeci de angajați ai ANAF Cluj au protestat, luni, spontan, în curtea instituției față de intenția guvernanților de a reduce personalul bugetar și a tăia un spor care înseamnă 10% din salariu.
Reprezentantul Federației Sindicale Solidaritatea, Dorin Modure, a declarat pentru Cluj24 că protestul a fost inițiat din cauza măsurilor Guvernului prin care se reduce sporul pe care îl au angajații ANAF, astfel că veniturile acestora scad cu 10%, ceea ce este ”foarte…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Înscrierea la liceu în anul școlar 2025-2026. Cum se completează fișa de înscriere. Documente obligatorii la admitere

Înscrierea la liceu în anul școlar 2025-2026. După Evaluarea Națională 2025, absolvenții clasei a VIII-a vor parcurge o altă etapă importantă, cea în cea care alege la ce liceu vor studia în următorii patru ani. Potrivit calendarului oficial al admiterii la liceu pentru anul școlar 2025-2026. completarea fișelor de opțiuni de către elevi va începe pe 14 iulie și se va încheia pe 21 iulie. În acest interval, elevii, împreună cu părinții și cu sprijinul profesorilor, vor…
Citește mai mult pe Alba24.ro