EVENIMENT
Trecerea bac de la Dunăre şi portul de ambarcaţiuni, sufocate de tone de gunoaie aduse de inundaţii
Pompierii gălăţeni, alături de angajaţi ai firmei de salubritate, intervin miercuri pentru curăţarea zonelor Trecerii bac peste Dunăre de la Galaţi şi a portului de ambarcaţiuni uşoare, care sunt pline de tone de gunoaie aduse de ape, în urma inundaţiilor din ultimele zile.
Apele învolburate au adus butuci, crengi rupte, sticle şi recipiente din plastic, vegetaţie, animale moarte, care s-au depus la pontoanele de acostare ale Trecerii bac.
La faţa locului intervin militarii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, mai ales pentru scoaterea animalelor moarte, care reprezintă focar de infecţie.
"Am fost solicitaţi pentru a scoate animalele moarte prinse în banchiza de lemne şi copacii căzuţi în preajma Trecerii bac. Am reuşit să scoatem 11 animale, au mai rămas trei, prinse la mijloc, dar cu ce avem în dotare nu am reuşit încă", a declarat miercuri, plt. major Ştefan Diaconu, de la ISU Galaţi.
Portul de ambarcaţiuni uşoare, aflat în vecinătatea Trecerii bac, este impracticabil din cauza tonelor de gunoaie care au blocat standurile de acostare.
"Săptămâna trecută, a fost curat aici şi acum nu pot să vină proprietarii cu bărcile că e totul blocat de crengi. Totul a fost adus de viituri", a spus un gălăţean, proprietar de barcă.
În afară de militarii ISU, au fost mobilizaţi în zonă angajaţi de la firma de salubritate, mici nave de intervenţie cu macarale uşoare, dar acţiunea se desfăşoară anevoios din cauza cantităţi mari de gunoaie depozitate la malul Dunării. AGERPRES
EVENIMENT
Bărbat din Ciugud, REȚINUT de polițiști după ce a încălcat un ordin de protecție și s-a apropiat de tatăl său
Un bărbat în vârstă de 46 de ani din Ciugud a fost reținut de polițiști după ce a încălcat un ordin de protecție și s-a apropiat de tatăl său.
Potrivit IPJ Alba, la data de 16 ianuarie 2026, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitatea Ciugud, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu.
Din cercetări a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Crin Bologa, la Cluj: Președintele Klaus Iohannis a susținut un „pact de liniște” care a blocat anchetele de mare corupție
Fostul procuror-șef al DNA, Crin Bologa a relatat cum, în 2022, în plin proces de rescriere a legilor Justiției, ar fi primit de la șeful statului de atunci, Klaus Iohannis, un mesaj direct privind oprirea presiunii exercitate de anchetele anticorupție asupra politicienilor.
Acesta a participat la Facultatea de Studii Europen a UBB Cluj-Napoca la o dezbatere desore justiție alături de foștii judecători clujeni...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Care este starea bărbatului rănit în explozia produsă într-un apartament din Alba Iulia. Se va solicita transfer în străinătate
Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost rănit grav în urma unei explozii produse sâmbătă dimineața, într-un bloc din Alba Iulia. Acesta ar fi intrat într-un apartament situat la etajul 3 al imobilului și ar fi aprins un bec, după care s-a produs o deflagrație.
În urma exploziei, bărbtul a suferit arsuri pe 50% din corp și i-au fost afectate căile respiratorii.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Scene de violență, în parcarea unui centru comercial din Alba Iulia. Bărbat REȚINUT de polițiști, după ce a agresat un cetățean
Un bărbat de 47 de ani din Alba Iulia a fost reținut de polițiști după ce l-a lovit pe un alt bărbat, în parcarea unui centru comercial din municipiu, în urma unor discuții purtate în contradictoriu.
Potrivit IPJ Alba, la data de 16 ianuarie 2026, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Alba Iulia, cercetat pentru lovire sau alte...
Citește mai mult pe Alba24.ro
