EVENIMENT
Trei bărbaţi şi o femeie din Vrancea, reţinuţi pentru şantaj şi camătă. Împrumutau bani cu dobânzi de până la 50%
Trei bărbaţi şi o femeie din municipiul Adjud au fost reţinuţi, marţi, pentru şantaj şi camătă. Cei trei sunt bănuiţi că ar fi împrumutat bani mai multor persoane cu dobânzi cuprinse între 15 şi 50% pe lună. Prejudiciul cauzat se ridică la circa 500.000 lei, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
"Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Vrancea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj şi camătă.
Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2018, trei bărbaţi în vârstă de 18, 32 şi 52 de ani, respectiv o femeie de 52 de ani, toţi din municipiul Adjud, ar fi împrumutat, ca îndeletnicire, bani mai multor persoane, percepând de la acestea dobânzi cuprinse între 15% şi 50% pe lună din sumele împrumutate.
Prejudiciul cauzat astfel se ridică la aproximativ 500.000 de lei", a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit sursei citate, cei patru sunt bănuiţi că ar fi recurs la ameninţări cu acte de violenţă în cazul în care persoanele împrumutate nu achitau dobânzile.
Marţi, în urma unor percheziţii domiciliare, cei patru au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Vrancea, urmând a fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Direcţia Operaţiuni Speciale. Agerpres
EVENIMENT
Liderul Sanitas Cluj: Ministrul Sănătății nu este de acord cu reducerea veniturilor angajaților. Așteptăm un act semnat
Liderii sindicatului Sanitas s-au întâlnit cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, pentru a discuta problemele din sistem, după anunțul Guvernului potrivit căruia ar urma să fie reduse cu 10% veniturile angajaților din domeniu.
Deocamdată, noul pachet de măsuri nu a fost aprobat, însă angajații din sistemul sanitar au, cel puțin declarativ, sprijinul ministrului de resort.
Angajații din sistemul...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Suspendare temporară a lucrărilor la Centura Metropolitană a Clujului din cauza unui conflict între constructori
Primăria municipiului Cluj-Napoca a decis suspendarea temporară a lucrărilor la tronsonul 2 al Centurii Metropolitane, ca urmare a unui conflict juridic apărut între doi dintre asociații câștigători ai licitației. Măsura a fost luată pentru a clarifica situația legală a contractului și pentru a proteja fondurile publice implicate în proiect.
Suspendarea lucrărilor vine în contextul unui conflict juridic...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
BCR lansează Centrul Xpert Casa Cluj-Napoca. Sprijin personalizat și specialiști pentru cei care vor să-și cumpere o casă
Banca Comercială Română (BCR) lansează Centrul Xpert Casa Cluj-Napoca, un centru special gândit pentru cei care vor să-și cumpere o locuință și își doresc ghidaj clar, sprijin de încredere și acces rapid la informațiile care contează.
Centrul face parte dintr-o rețea națională care mai cuprinde 15 centre imobiliare deschise în principalele orașe din țară, unde fiecare client va avea alături un expert...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Sâmbătă începe cea de-a șasea ediție a Transylvania Open WTA250. Emma Răducanu, favorita turneului
Ediția a șasea a Transylvania Open WTA 250 debutează sâmbătă, 31 ianuarie, în BTarena din Cluj-Napoca cu un tablou principal puternic, în frunte cu favorita nr. 1 – Emma Răducanu, campioană de Grand Slam care revine pentru a doua oară în fața publicului din Cluj. Cu origini românești, jucătoarea care reprezintă Marea Britanie în circuitul WTA, se bucură de o susținere aparte din partea fanilor din România.
