EVENIMENT
Trei cetăţeni români, dintre care doi minori, repatriaţi din Libia
Trei cetăţeni români, dintre care doi minori, au fost repatriaţi, joi, din Libia, prin Republica Tunisiană şi Republica Turcia, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.
Repatrierea a avut loc cu sprijinul Ambasadei României la Tunis, a Ambasadei României la Tripoli, relocată la Tunis, şi a Consulatului General al României la Istanbul, în coordonare cu Departamentul Consular al MAE, prin Celula de Criză, precizează sursa citată.
Personalul diplomatic al Ambasadei României la Tunis a acordat asistenţă consulară de specialitate pentru transferul grupului de cetăţeni români din Libia în Tunisia. Astfel, cu sprijinul echipei consulare mobile a Ambasadei României la Tunis, grupul de cetăţeni români a părăsit Libia miercuri pe cale terestră către Tunisia, de unde şi-a continuat deplasarea către România, pe cale aeriană, pe ruta Tunis - Istanbul - Otopeni.
Pe durata perioadei în care s-au aflat în compania reprezentanţilor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României, cetăţenilor români li s-a acordat tot sprijinul necesar în materia asistenţei şi protecţiei consulare.
MAE precizează că a suportat, în întregime, costurile aferente procedurilor de repatriere, respectiv cazarea, transportul rutier şi cel aerian.
Măsura de repatriere face parte din demersurile constante de asistenţă şi protecţie consulară acordată de MAE cetăţenilor români aflaţi în situaţii deosebite, prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare din statele cu risc major de securitate.
Pe website-ul Ministerului Afacerilor Externe este în continuare postat un avertisment de călătorie pentru Libia, care conţine nivelul maxim de alertă, respectiv "Pericol major - părăsiţi imediat zona sau ţara"!.
Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandările ferme adresate cetăţenilor români aflaţi în zonele de conflict de a părăsi zona şi de a contacta misiunile diplomatice ale României din teritoriu pentru a-şi anunţa prezenţa în regiune, astfel încât să poată beneficia de asistenţă şi protecţie consulară şi totodată, de a consulta informaţiile furnizate prin intermediul aplicaţiei "Călătoreşte în siguranţă", care poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone.
Celula de Criză din cadrul Departamentului Consular funcţionează în regim de permanenţă, cetăţenii români având posibilitatea contactării, non-stop, a numărului +4021.319.21.37. AGERPRES
EVENIMENT
FOTO: Elevii Colegiului Militar din Alba Iulia au discutat cu polițiștii despre consecințele alegerilor greșite
Elevii Colegiului Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia au discutat cu polițiștii despre violență și consecințele unor alegeri greșite.
"Cât de subțire este linia dintre siguranță și risc, unde poate duce o alegere greșită, un comportament neadecvat sau violența și care sunt riscurile și urmările consumului de tutun, alcool și substanțe psihoactive, au fost câteva dintre întrebările la care polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Avocatul Poporului a primit peste 1.800 de petiții privind modul în care sunt soluționate cererile de recalculare a pensiilor, dar și alte aspecte care țin de acest domeniu.
Problemele semnalate nu au vizat doar întârzierile, arată un răspuns al instituției transmis Digi24. Ele privesc și situații în care deciziile nu au fost emise, drepturile stabilite nu au fost puse în plată, adeverințele depuse nu au fost valorificate sau stagiile de cotizare nu au fost corect luate în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
U-BT Cluj-Napoca merge mai departe în EuroCup. Victorie în „finala” cu Aris și calificare în play-off
Miercuri, 11 februarie, U-BT Cluj-Napoca și Aris Salonic au luptat pentru ultimul loc în optimile de finală ale BKT EuroCup. Meciul a început la ora 18:00 pe terenul clujenilor la BTArena.
Meciul câștigat cu scorul de 111-92 de campioana României a fost unul sold out cu 10.000 de spectatori pe terenul clujean.
Primul sfert
Primul sfert a debutat cu oaspeții mai inspirați, care au preluat rapid conducerea și...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Petreceri memorabile la Arena Play din Alba Mall. Adrenalină și distracție cu VR, simulatoare de zbor și curse auto (P)
Arena Play Club Alba Iulia, din Alba Mall, este cel mai nou spațiu dedicat copiilor și tinerilor care vor să își sărbătorească ziua de naștere în lumea tehnologiei, sau vor să descopere ce înseamnă realitatea virtuală.
Spațiul oferă o experiență unică în Alba Iulia: o arenă de gaming în realitate virtuală, unde, alături de prieteni, te transformi într-o hologramă și vă întreceți într-o competiție spectaculoasă.
Arena virtuală de player versus player ( jucători...
Citește mai mult pe Alba24.ro
