Trei familii din judeţul Giurgiu au rămas fără acoperiş deasupra capului la finalul săptămânii trecute după ce casele le-au fost cuprinse de incendii din cauza coşurilor de fum necurăţate sau a materialelor combustibile amplasate în apropierea sobelor.
"Doi soţi din localitatea Ogrezeni au fost treziţi duminică dimineaţa de fum şi de flăcările care ardeau acoperişul casei. Aceştia au reuşit să iasă din locuinţă şi au sunat la 112 pentru a cere ajutor din partea pompierilor. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un autocamion de intervenţie şi o ambulanţă SMURD. Aceştia au constatat că incendiul se manifesta violent la acoperişul casei şi în interiorul a două camere. În incendiu au ars acoperişul, dormitorul şi bucătăria. Cel mai probabil, flăcările au fost provocate de coşul de fum amplasat sau neprotejat termic faţă de materiale combustibile", se arată într-un comunicat de presă emis luni de ISU Giurgiu.
Tot la finalul săptămânii trecute, locuinţele altor două familii din localităţile Hodivoaia şi Căscioarele au fost distruse în urma unor incendii din cauza coşurilor de fum deteriorate sau necurăţate de funingine. Incendiile au fost stinse de pompierii din cadrul Detaşamentelor Giurgiu şi Bolintin Deal.
În ambele situaţii, pompierii au constatat faptul că, cel mai probabil, flăcările au fost provocate din cauza coşurilor de fum deteriorate sau necurăţate de funingine.
Potrivit meteorologilor, în judeţul Giurgiu în următoarele 24 de ore vor persista temperaturile negative şi de aceea, pentru a preveni incendiile, pompierii recomandă cetăţenilor care utilizează la încălzirea locuinţelor sobe să asigure verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană autorizată şi să nu aşeze în apropierea sobelor materiale combustibile. AGERPRES