ACTUALITATE
Trei filme noi vor fi lansate în franciza ''Star Wars'' începând din 2022
Trei filme noi vor fi lansate în cadrul francizei "Star Wars" ("Războiul stelelor") începând din decembrie 2022, câte unul la fiecare doi ani, au anunţat marţi reprezentanţii studiourilor Disney, care au decis, de asemenea, să amâne cu un an lansarea lungmetrajului "Avatar 2", ce va ajunge pe marile ecrane în decembrie 2021, informează AFP.
"The Rise of Skywalker" (a cărui lansare este programată în decembrie 2019) va încheia saga originală începută în 1977, iar "trei filme noi 'Star Wars', care nu au încă titluri oficiale, vor fi lansate în weekendurile ce preced Crăciunul la fiecare doi ani, începând din 2022", a transmis grupul Disney într-un comunicat.
Contactat de AFP, grupul Disney, care a cumpărat în 2012 compania de producţie Lucasfilm, nu a oferit alte detalii despre cele trei lungmetraje anunţate.
Două noi trilogii separate se află în stadiul de proiect în cadrul prolificului univers creat de George Lucas - una aparţinând creatorilor serialului "Game of Thrones", iar cealaltă lui Rian Johnson, care a regizat în 2017 al optulea film din franciza "Războiul stelelor", intitulat "Star Wars: The Last Jedi".
Nu se ştie deocamdată dacă cele trei noi filme, programate pentru 2022, 2024 şi 2026, vor constitui o trilogie separată, dacă vor alterna episoade ale celor două noi trilogii anunţate marţi sau dacă vor conţine episoade autonome, după modelul filmelor "Rogue One: A Star Wars Story" şi "Solo: A Star Wars Story".
După încasările relativ dezamăgitoare obţinute de "Solo: A Star Wars Story", CEO-ul grupului Disney, Bob Iger, a dorit să încetinească ritmul "cvasi-industrial" de lansare a filmelor din universul "Star Wars".
De la şase filme în 38 de ani, ritmul de lansare a ajuns la patru lungmetraje într-un interval de doi ani şi jumătate, între "Star Wars: Episode VII - The Force Awakens" (decembrie 2015) şi "Solo: A Star Wars Story" (mai 2018).
"Eu am luat decizia în privinţa ritmului de lansare şi acum, regândindu-mă la ea, cred că greşeala pe care am făcut-o - este responsabilitatea mea - a fost că am mers puţin prea repede", recunoştea Bob Iger în septembrie 2018. El îşi doreşte ca grupul Disney să fie pe viitor "puţin mai prudent în privinţa volumului şi a cadenţei de lansare".
Studioul Disney a anunţat marţi, de asemenea, că a decis să amâne cu un an lansarea primei continuări a filmului "Avatar", lungmetrajul regizat de James Cameron care deţine recordul mondial de încasări (2,79 miliarde de dolari), ameninţat în această perioadă de performanţa de box-office a peliculei cu supereroi "Avengers: Endgame".
"Avatar 2", "care dezvoltă universul trepidant al planetei Pandora", va fi lansat în decembrie 2021, "Avatar 3", în decembrie 2023, "Avatar 4", în 2025, iar "Avatar 5", în 2027, precizează comunicatul publicat de grupul Disney. AGERPRES
ACTUALITATE
Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și în 2026. Termenul limită pe care trebuie să-l știe angajații
Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.
Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
Numerele extrase, 15 februarie 2026:
Loto 6/49: 1, 23, 33, 48, 2, 35
Loto 5/40: 3, 9, 14, 15, 24, 33
Joker: 26, 43, 5, 18, 7 +18
Noroc: 5, 3, 8, 6, 5, 3, 5
Noroc Plus: 5, 0, 5, 5, 8, 3
Super Noroc: 8, 0, 2, 6,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Duhovnicul de la Botoșani care a slujit șapte decenii la Mănăstirea Curtea de Argeș a trecut la Domnul la 102 ani
Arhimandritul Climent Haralamb, unul dintre cei mai longevivi și respectați slujitori ai Bisericii, a trecut la Domnul duminică, puțin după miezul nopții, la vârsta de 102 ani, după o viață dedicată credinței și slujirii aproapelui.
Trupul neînsuflețit a fost depus în Paraclisul Arhiepiscopal de la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde părintele a slujit neîntrerupt timp de șapte decenii și unde a devenit un reper duhovnicesc pentru mii de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI
Daniel Cristea-Enache, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2021, scrie despre geneza volumelor „La Lilieci” ale lui Marin Sorescu. Scrie la un moment dat: „Mai aproape de adevăr pare a fi versiunea oferită de George Sorescu, şi anume aceea că poetul s-a documentat pentru scrierea ciclului „La Lilieci” vorbind cu mama lui, aşa cum...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
