EVENIMENT
Trei membri ai unei familii din județul Vaslui, agresaţi de un băiat de 13 ani
Trei membri ai unei familii din Iana, mama, tatăl şi fiica, au fost agresaţi de un băiat de 13 ani căruia i-au atras atenţia să dea muzica mai încet, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.
Potrivit IPJ, victimele s-au deplasat la locuinţa băiatului, aflată în apropierea casei lor, şi i-au spus că muzica este dată prea tare, moment în care copilul le-a adresat injurii şi i-a lovit, fiind ajutat ulterior şi de tatăl său.
„În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi ameninţare. Cercetările se efectuează sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad. Faţă de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Iana, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile”, declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui au demarat verificări în acest caz, copilul fiind internat temporar într-un centru al instituţiei. AGERPRES
EVENIMENT
Amenințat cu moartea pentru 15 lei: Un bărbat din Blaj, trimis în judecată pentru tâlhărie calificată. A vrut bani de băutură
Un bărbat din Blaj va ajunge în fața magistraților judecătoriei din oraș, după ce a tâlhărit un alt bărbat, pe o stradă din oraș. Dosarul pentru tâlhărie calificată a trecut de stadiul de măsuri și excepții de cameră preliminară pe 27 noiembrie 2025.
Inculpatul în cauză va fi judecat pentru tâlhărie calificată, după ce a prins un om de gât și l-a amenințat cu moartea dacă nu îi da banii. Totul pentru 15 lei. Mai pe scurt deorece nu mai avea bani de băutură s-a…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Unul dintre cei mai apreciați designeri la nivel internațional și Chief Design Officer al companiei Ferrari, Flavio Manzoni, va fi prezent în România, la Cluj, unde va susţine o conferinţă la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca.
Designerul Ferrari, conferinţă la UAD Cluj-Napoca
Departamentul Design din cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, în colaborare cu Transylvania…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
CNAIR: emiterea rovinietei, îngreunată miercuri din cauza unor lucrări la infrastructura IT. Anunț pentru șoferi
CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi că emiterea rovinietelor și a peajelor poate fi îngreunată, miercuri, 3 decembrie, în intervalul orar 15.00 – 16.00.
Se fac lucrări la infrastructura de comunicații din centrul de date care găzduiește Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control al Rovinietei – SIEGMCR.
Rovinieta poate fi achiziționată în avans, cu până la 30 de zile înainte de data de început…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Denis Stanciu, un polițist din Alba, a salvat o tânără cu probleme medicale, pe Autostrada A1, între Boița și Deva
Un polițist din Alba a salvat o tânără cu probleme medicale, pe Autostrada A1, între Boița și Deva. Până la sosirea medicilor, agentul-șef adjunct Denis Stanciu a început manevrele de resuscitare, iar gestul său prompt și competent a făcut diferența dintre viață și moarte.
„O viață salvată pe banda de urgență. După ce au gestionat un apel despre un pieton aflat pe autostrada A1 sectorul Boița – Deva, colegii noștri au primit o nouă sesizare: la doar doi kilometri…
Citește mai mult pe Alba24.ro



