ACTUALITATE
Trei migranţi iranieni, descoperiţi în vama Giurgiu într-un camion cu piese auto din Turcia
Trei iranieni, cu vârste cuprinse între 31 şi 32 de ani, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră giurgiuveni cu ajutorul sondei de dioxid de carbon în timp ce încercau să intre în România ascunşi într-un camion încărcat cu piese auto din Turcia.
"În data de 7 mai 2019, în jurul orei 02,40, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion (...) înmatriculat în Turcia, cetăţeanul turc O.A. în vârstă de 55 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto din Turcia pentru o societate din România. Procedând la verificarea mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au observat că şnurul de siguranţă al semiremorcii era secţionat şi relipit. De asemenea, la verificarea cu sonda de dioxid de carbon, aparatul a indicat o concentraţie de gaz mai mare decât valoarea normală, fapt pentru care s-a procedat la deschiderea compartimentului marfă. În urma controlului amănunţit, printre marfa transportată, au fost descoperite, ascunse, trei persoane de sex masculin, care nu deţineau documente de identitate", se arată în comunicatul de presă remis marţi de ITPF Giurgiu.
La cercetări, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni iranieni, cu vârste cuprinse între 31 şi 32 de ani. Aceştia au declarat că s-au urcat în semiremorca autocamionului fără ştirea şoferului, într-o parcare din Turcia, cu ajutorul unui cetăţean afgan a cărui identitate nu o cunosc, căruia i-au plătit suma de 4.000 de euro. Totodată, au mai menţionat faptul că au recurs la această metodă deoarece intenţionau să ajungă în Germania.
Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei cetăţenilor iranieni, iar conform protocolului româno - bulgar aceştia au fost preluaţi de autorităţile de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun. AGERPRES
ACTUALITATE
Acțiune a polițiștilor din Botoșani pentru protecția animalelor și combaterea braconajului cinegetic
Sâmbătă, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o acțiune pentru protecția animalelor precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională comise la regimul cinegetic, în județul Botoșani.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 22 de persoane, fiind aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei.
Dintre...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea infracțiunilor stradale, în municipiul Dorohoi, precum și în zonele limitrofe.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate peste 80 de persoane și verificate 70...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și cei din Vlăsinești au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră, în localitatea Săveni.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și oprite pentru control, 15 autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
În noaptea de 14 spre 15 februarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiștii rutieri, cei ai subunităților de poliție și jandarmi au acţionat în cadrul unei razii de amploare organizate în municipiul Botoșani și pe raza de competență a Secțiilor de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani si nr. 3 Hlipiceni.
Activitățile au vizat locurile în care se formează aglomerări de persoane și localurile publice,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
