Connect with us

ACTUALITATE

Trei oraşe din Transilvania vor fi legate în decembrie de infrastructura vest-europeană

Publicat

autostrada pitesti bucuresti generic 590x354 1 400x240

Cluj-Napoca, Alba Iulia şi Târgu Mureş vor fi conectate la infrastructura vest-europeană de autostrăzi datorită celor 30 de kilometri de drum rapid ce sunt inauguraţi marți, respectiv în cursul lunii decembrie. În Muntenia şi Moldova proiectele întârzie, scrie Ziarul Financiar.

De 1 decembrie se va putea circula în premieră de la Sibiu la Cluj-Napoca pe un drum modern după ce va fi deschisă circulaţia pe lotul al doilea de 24 km al autostrăzii A10 Sebeş-Turda. Lotul va fi dat în circulaţie, însă nu va fi recepţionat, iar recepţia va fi cel mai probabil realizată în priumăvara anului 2022.

Cei 70 km dintre Sebeş şi Turda sunt astfel gata la şapte ani de la demararea lucrărilor. Spre comparaţie, autorităţile şi-au asumat să construiască A7 de 320 km de la Ploieşti la Paşcani până în 2026, adică în cinci ani în condiţiile în care lucrările încă nu au demarat.

Pe lângă cei 24 km din A10 ar mai putea fi gata încă 4,5 km din Autostrada Transilvania, între Tg. Mureş şi Ungheni. Mai departe, lotul dintre Câmpia Turzii şi Ogra, de aproape 16 km, a fost relicitat după rezilierea contractului cu firma românească Straco.

În martie 2021 când a fost reziliat, lucrările erau la 37% iar dacă ritmul este susţinut, după relicitare, în 2022 drumul ar putea fi gata. Astfel din 2022 Clujul va fi legat pe autostradă atât de Tg. Mureş cât şi de Sibiu, iar din Vest, de la Viena sau Budapesta se va putea ajunge pe autostradă până la Cluj-Napoca sau Tg. Mureş – cu excepţia lotului din A1 unde vor fi construite ecoductele. MEDIAFAX

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

236 de locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

peste 350 de locuri de muncă disponibile la botoșani. lista

Publicitate

Doar 236 de locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
SEF BIROU COMERT CU RIDICATA SI CU AMANUNTUL POWERLINE SRL STR. C. NAŢIONALĂ, Nr. 99, MUN. LOC. BOTOSANI,…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Încă puțin și sunt gata: Lucrările la pistele pentru biciclete din Bucecea au intrat în etapa de asfaltare

Publicat

Încă puțin și sunt gata: lucrările la pistele pentru biciclete

Publicitate

Lucrările de asfaltare la pistele pentru biciclete din orașul Bucecea au intrat într-o nouă etapă, odată cu demararea intervențiilor la stratul final de asfalt. Investiția face parte dintr-un proiect finanțat din fonduri europene, derulat de administrația locală, cu scopul de a îmbunătăți infrastructura urbană și de a încuraja mobilitatea alternativă.

Primarul orașului Bucecea, Angel Gheorghiu, a anunțat că, în această perioadă, se…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Trei persoane din Dorohoi, care vindeau detergent contrafăcut, luate la întrebări de jandarmi în Piața Centrală

Publicat

trei persoane din dorohoi, care vindeau detergent contrafăcut, luate la

Publicitate

Trei persoane depistate de jandarmi cu detergenți posibil contrafăcuți

 

În dimineața zilei de sâmbătă, 13 decembrie a.c., în zona Pieței Centrale din municipiul Dorohoi, jandarmii botoșăneni au depistat trei persoane care ofereau spre comercializare aproximativ 150 de litri de detergent de rufe, pentru care nu au putut prezenta certificate de conformitate, existând suspiciuni privind autenticitatea acestora.

Cele 25 de bidoane purtând etichetele…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Momente de panică la ieșirea din Botoșani: Copil de 11 ani, rănit într-un accident rutier

Publicat

momente de panică la ieșirea din botoșani: copil de 11

Publicitate

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier care s-a produs, în urmă cu puțin timp, la ieșirea din municipiul Botoșani spre Suceava. În eveniment au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, precum și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe