Connect with us

ACTUALITATE

Trei persoane arestate preventiv pentru trafic de droguri de mare risc în judeţele Iaşi şi Constanţa

Publicat

 Trei persoane au fost arestate preventiv în urma unor percheziţii efectuate de către poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Iaşi şi Constanţa, sub coordonarea procurorilor DIICOT, în judeţele Iaşi şi Constanţa, fiind vizate mai multe persoane bănuite trafic de droguri de mare risc, se arată într-un comunicat al IGPR.

Conform sursei citate, două persoane au fost depistate în flagrant delict, pe raza judeţului Constanţa, în timp ce efectuau tranzacţii cu cocaină şi ecstasy şi ulterior, în urma efectuării a trei percheziţii domiciliare, în perioada 26-27 aprilie, la patru persoane cercetate în cauză, au fost descoperite şi ridicate diferite cantităţi de droguri de mare risc, bani, precum şi alte bunuri care au servit la derularea activităţii infracţionale.

"Din cercetările efectuate au rezultat indicii că, din 2018 până în prezent, una dintre persoanele în cauză s-ar fi aprovizionat, periodic, cu cantităţi importante de droguri de mare risc (cocaină şi MDMA), pe care le-ar fi comercializat atât în mod personal, cât şi prin intermediul altor persoane, în Bacău, Iaşi şi Constanţa, obţinând astfel beneficii materiale ilicite" - precizează comunicatul IGPR.

În context, relatează comunicatul IGPR, trei persoane au fost conduse la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale, iar la data de 28 aprilie procurorii DIICOT Iaşi au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a celor trei. Ulterior, Tribunalul Iaşi a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

peste 140 de elevi din darabani au spus „nu” drogurilor

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

doctor medic sanatate pixabay 1000x600.webp.webp

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

atenție la condițiile de trafic! este cod galben de ceață

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

atenționare de călătorie mae: italia – grevă la nivel național

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe