Connect with us

ACTUALITATE

Trei persoane, călcate de tren în apropiere de Iaşi: Un bărbat și o femeie au murit

Publicat

sursa foto: libertatea.ro

Trei persoane au fost călcate marţi seară de trenul accelerat Bucureşti - Iaşi, în zona comunei Ciurea, echipajele poliţiei, ISU şi SMURD Iaşi intervenind la faţa locului.

Potrivit reprezentanţilor SMURD Iaşi, o femeie şi un bărbat au murit iar cea de-a treia victimă este inconştientă şi va fi transportată la UPU de la Spitalul "Sf. Spiridon".

"Am fost sesizaţi prin serviciul 112, în jurul orei 22,45, de mecanicul unui tren care se deplasa de la Bucureşti spre Iaşi că ar fi accidentat mortal trei persoane. La faţa locului au fost trimise echipaje de poliţie pentru a afla cauzele accidentului şi a stabili întreaga situaţie de fapt", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, Ioana Buştiuc.

Reprezentanţii Inspectoratului Situaţii de Urgenţă Iaşi susţin că accidentul feroviar ar fi avut loc în zona pasajului rutier spre pădurea Bârnova, localitatea Ciurea.

"La locul accidentului au fost trimise o autospecială grea, o autospecială cu modul de descarcerare, echipaj medical cu o autospecială de terapie intensivă mobilă şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Iaşi. Deocamdată nu ştim mai multe amănunte. Activitatea este în dinamică", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, George Onofreiasa.

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CNAIR: Circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară fără blocaje cauzate de starea vremii

Publicat

vremea până la început de februarie: episoade de ger, ninsori

Publicitate

Circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară normal, în această dimineață, fără blocaje cauzate de starea vremii sau a carosabilului, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe pagina de Facebook.

Ninsori slabe se mai înregistrează în jumătatea vestică a regiunii (județele Suceava, Neamț și Bacău), iar carosabilul este umed, cu porțiuni de zăpadă frământată în județul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

ANAF pune tunurile pe veniturile din platforma OnlyFans. Șeful Fiscului anunță noi controale la românii cu averi nejustificate

Publicat

noi fraude în numele anaf, mesaje false ce par a

Publicitate

Veniturile din platforma OnlyFans, urmărite de Fisc. Șeful ANAF anunță noi controale pentru sancționarea românilor cu averi nejustificate. El a amintit inclusiv de platforma pentru adulți, care aduce profituri uriașe, neimpozitate. 

Președintele Fiscului a anunțat că inspectorii ANAF vor merge în curând în controale țintite, la nivel național, nu stabilite la nivelul fiecărui județ.

Adrian Nicușor Nica, președintele Agenției Naționale de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Elevele Școlii Gimnaziale Rădăuți-Prut, locul II la ONSȘ fotbal U14, după o finală intensă cu echipa din Darabani

Publicat

elevele Școlii gimnaziale rădăuți prut, locul ii la onsȘ fotbal u14,

Publicitate

Elevele Școlii Gimnaziale Rădăuți-Prut au obținut un rezultat extraordinar la competiția ONSȘ – fotbal feminin U14, reușind să urce pe podium la faza pe cerc a întrecerii școlare. Echipa s-a clasat pe locul al doilea după o finală disputată cu multă intensitate cu formația din Darabani, într-un meci aprig dar echilibrat.

Pe parcursul competiției, sportivele au demonstrat ambiție, disciplină și un puternic spirit de echipă, reușind să...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Un cutremur slab, de magnitudine 3,2, s-a produs vineri seara în județul Vrancea

Publicat

cutremur 1.jpg

Publicitate

Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,2, s-a produs vineri seara, la ora 19:31, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, conform datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a avut loc la adâncimea de 116,4 km, în apropierea următoarelor orașe: 35 km vest de Focșani, 63 km nord de Buzău, 75 km est de Sfântu-Gheorghe, 87 km est de Brașov, 93 km sud-vest de Bârlad, 95 km sud de Bacău.

De...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe