EVENIMENT
Trei persoane încarcerate după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat, într-o localitate din Iași
Un accident rutier a avut loc, vineri dimineața pe DN 28, în satul Bazga, din județul Iași. Un șofer a pierdut controlul asupra volanului și s-a răstunat cu mașina. În urma impactului trei persoane au rămas încarcerate.
UPDATE: În urma evaluării victimelor, două persoane au refuzat transportul la spital.
O tânără de 20 ani a fost preluată către ambulanță SAJ pentru a putea fi transportată la o unitate spitalicească.
Potrivit ISU Iași, în urma accidentului rutier din satul Bazga, trei persoane au rămas încarcerate după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat.
La fața locului se deplasează o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, o autospecială de primă intervenție, EPA și două ambulanțe tip B.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor în care s-a produs accidentul.
EVENIMENT
Târg de antichități și obiecte rare, în Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia, fără manele și mici. Ce este interzis la vânzare
Un târg de antichități cu o serie de reguli stricte pentru comercianți va avea loc în Cetatea Alba Carolina. Târgul se va defășura în Șanțurile Cetății Alba Carolina, în perioada 13-17 mai 2026. Însă, atmosfera va fi una total atipică față de târgurile de vechituri cu care căutătorii de chilipiruri sunt obișnuiți.
Potrivit organizatorilor, cât se va desfășura târgul de antichități, din peisaj vor lipsi două ingrediente care dau viața și identitatea unui talcioc:...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Tișe, dezlănțuit contra lui Bolojan: Nu mă mai simt solidar cu măsurile de neînțeles, incoerente și de nesuportat de populație
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, consideră că întâlnirile convocate la București de premierul Ilie Bolojan, cum a fost cea cu Asociația Comunelor, sunt ”inutile” câtă vreme acesta a luat deciziile înainte și apoi cheamă oamenii ca pe niște “misogini și l….ii”, cum spunea de curând ”o liberală de frunte a țării”.
”Dl. Bolojan încearcă să ne demonstreze că...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Sindicaliștii din Sănătate amenință cu grevă generală. Tăierile salariale propuse de Guvern ar afecta peste 216.000 de angajați
Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” avertizează că vor declanșa grevă generală dacă Guvernul va menține reducerea cu 10% a cheltuielilor salariale din sistemul public de sănătate. Sindicaliștii susțin că măsura ar afecta sporurile și indemnizațiile a peste 216.000 de lucrători din spitale, încălcând prevederile contractului colectiv de muncă.
Vicepreședinta Federației „Solidaritatea Sanitară”, Anca Ciora, a declarat la emisiunea Sinteza Zilei de la...
Citește mai mult pe Alba24.ro

